Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Comunități Locale România 100

Vlad Voiculescu, la Mureș: Ministerul Sănătății nu are niciun criteriu în baza căruia distribuie banii către spitalele din țară

Publicat

pe data de

Vlad Voiculescu, cofondator al Mișcării România Împreună (RO+) și fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, a participat, luni, 30 iulie, alături de Diana Stoica, fost consilier personal al ministrului Sănătății, la o dezbatere pe tema politicilor de sănătate, la Târgu Mureș. Tot luni s-a înființat și Comunitatea Locală Târgu Mureș a Platformei România 100.

Vlad Voiculescu a vorbit despre experiența sa de acum doi ani ca ministru al Sănătății, dar și despre cea de activist în domeniul sănătății. El a evocat anii de studenție, în Viena, perioadă în care a realizat importanța voluntariatului. Încă de atunci s-a implicat activ în procurarea medicamentelor de care aveau nevoie bolnavii de cancer – și nu numai – din România.

Modul în care Ministerul Sănătății distribuie banii către spitalele din țară nu are la bază nicio logică, niciun calcul. Vlad Voiculescu a explicat că, din păcate, se ține cont prea puțin de nevoile fiecărui spital: „Ministerul Sănătății are 100.000.000 de euro, bani pe care îi atribuie spitalelor din România. Restul vine de la primării și de la consilii județene. Când am ajuns la minister, o parte din bani erau deja distribuiți. Într-o zi a venit un maldăr de dosare pe care trebuia să le semnez, în ceea ce privește banii pe care îi distribuiam la spitale. Am întrebat care a fost filtrul prin care au fost alese spitalele respective. Mi s-a răspuns că nu există niciun criteriu și ministrul distribuie banii cum vrea el“.

Fostul ministru al Sănătății s-a declarat revoltat de lipsa valorilor sănătoase la nivelul societății, inclusiv în rândul medicilor, care ar trebui să își facă meseria cu demnitate și orientându-se către oameni. „Nu ne plac câteodată regulile, pentru că ne încurcă în a fi zei. Mi-a spus un medic că trebuie sa fie zeu în cabinet. Eu nu cred asta, cred că medicul este un profesionist care merită tot respectul pentru munca pe care o face și cred că ar trebui să își respecte munca, să fie la anumite standarde“, a subliniat Vlad Voiculescu.

Cofondatorul RO+ a ținut să facă anumite precizări despre abordarea politică a partidului: „Nu cred că politica a început în 2016 și noi suntem soluția salvatoare. Am fost întrebat dacă vom lucra cu persoane care au mai fost implicate în alte partide. Răspunsul este da, mi-ar plăcea să lucrăm cu oameni care au încercat să facă lucruri. Oamenii pot fi inspirați și pot învăța unii de la alții, dar mai important este să facem treabă”.

Nemulțumirea și frustrarea ating cote mari, în ultima vreme, în societate. Vlad Voiculescu propune trei direcții pentru oamenii nemulțumiți de guvernare, care vor să se implice și să participe la schimbarea pe care și-o doresc. „Dacă vreți să facem lucruri extrem de concrete, pot să vă propun cel puțin trei lucruri:

    1. este România 100, alături de comunitatea din Târgu Mureș care abia se formează și are această componentă civică;
    2. o componentă politică: dacă veți merge alături de noi vor fi acțiuni mici de genul «convingeți o altă persoană să vină în politică, o dată pe lună». Am fi mult mai mulți, putem să facem diverse acțiuni sau ați putea lucra împreună cu noi la programul de guvernare, la politici de sănătate;
    3. calea cea mai clară: vă pot spune despre proiectele în care sunt implicat eu – Magic Home, Magic Camp“. Din toate astea oamenii care vor cu adevărat schimbare se pot inspira în orice moment. Ba, mai mult, se pot implica direct.

Comunități Locale România 100

Comunitatea locală RO100 Alba Iulia a împlinit 7 luni: peste 100 de membri, opt dezbateri, ajutor pentru sinistrați

Publicat

pe

Comunitatea locală RO100 Alba Iulia a împlinit șapte luni de la fondare, perioadă în care numărul membrilor a crescut de la 10 la peste o sută, au fost organizate mai multe dezbateri pe teme importante și s-au organizat misiuni de ajutorare a sinistraților din Cricău, afectați de inundații.

În cele șapte luni de la înființare și până în prezent, RO100 Alba Iulia a organizat, bazându-se pe voluntariatul membrilor săi, opt dezbateri importante pe subiecte care privesc întreaga societate: legile justiției, fiscalitate, sănătate, educație. Membrii săi au mers de șapte ori în localitatea Cricău, pentru a ajuta sinistrații afectați de inundații.

De asemenea, membrii RO100 Alba Iulia s-au implicat în campania de adunare de semnături pentru inițiativa „Fără Penali în funcții publice“.

Moderatorul RO100 Alba Iulia este istoricul Mihail David, iar implicarea civică este pentru el un al doilea job.

„Ne dorim o Românie a normalităţii, în care profesionalismul, implicarea civică, onestitatea, transparenţa, deschiderea faţă de oameni să primeze. Ne dorim o Românie fără corupție și conștientizăm faptul că nu este suficient să criticăm, ci este nevoie ca fiecare dintre noi să își asume responsabilitatea de a face ceva bun și folositor pentru comunitatea în care trăiește. Prin implicare și exemplu personal, putem crea o comunitate în care cetățenii să fie activi și să construiască împreună un viitor mai bun“, spune un membru al RO100.

Platforma România 100 este o mișcare cetățenească, care dorește să contribuie la modificarea mediului politic și guvernamental, prin intermediul persoanelor care se implică și au inițiativă civică în comunitățile din care fac parte.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Mitingul Diasporei, 10 august 2018 – Un protest pașnic, denaturat intenționat și violent reprimat

Publicat

pe

FOTO RO100 Bacău

La o saptămână de la evenimentele din 10 august, de la București, ca martori ai evenimentelor petrecute în Piața Victoriei și în urma vizionării a sute de filmulețe apărute în spațiul public și a mărturiilor celor prezenți acolo, Comunitatea RO100 Bacău încearcă să tragă câteva concluzii cu privire desfășurarea evenimentelor și „reacția evident disproporționată și abuzivă a Jandarmeriei Române față de cei peste 100.000 de protestatari pașnici prezenți la eveniment“.

„Reacția noastră nu a fost imediată, întrucât nu am vrut să fie una strict emoțională, subiectivă, bazată doar pe ceea ce am trăit cu toții în spațiul limitat al zonei de protest în care ne-am aflat. Am urmărit cu atenție și declarațiile reprezentanților Jandarmeriei, dar și pe cele ale ministrului de Interne. Am studiat inclusiv Legea 550/2004 de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române“, susțin membrii Comunității RO100 Bacău, care transmit următoarele idei și concluzii:

  1. La protest au participat oameni de toate vârstele, femei și bărbați, mulți dintre ei însoțiți de copii sau de persoane vârstnice, ceea ce demonstrează clar intenția lor de a demonstra pașnic, cu convingerea că sunt protejați de forțele de ordine.
  2. Am văzut, la fel ca toți cei prezenți, în mulțime, persoane dubioase, bărbați dotați cu fulare și eșarfe, încă din timpul amiezii, destul de agitați și rupți din peisajul calm al protestului. Chiar ne-am întrebat: „Pe ăștia nu-i vede nimeni? Ce păzesc jandarmii?”. Dacă noi i-am văzut, cu siguranță i-au văzut si jandarmii, inclusiv cei în civil care se plimbau printre protestatari. De ce nu au luat nicio măsură împotriva lor în momentul în care au devenit agresivi și provocatori cu efectivele de jandarmi și încercau să agite spiritele între protestarii pașnici?
  3. Deși zonele agitate de instigatori erau în partea din față a Pieței Victoria, de ce jandarmii au ales să arunce cu gaze în toate părțile, înspre toate bulevardele, unde nu se înregistrase niciun incident? Noi le-am interpretat la acel moment ca fiind intimidarea protestatarilor, să renunțe, să plece acasă, să-i descurajeze și pe alții să vină în piață, să-i sperie să mai vină și altădată. Acum credem că a fost mai mult de atât. Planul era mai amplu și mai diabolic, să incite la reacții agresive din partea protestatarilor, pentru a justifica toată intervenția în forță pregătită minuțios.
  4. Intervenția în forță, cu gaze lagrimogene și iritante, după ora 23.00, asupra tuturor oamenilor prezenti nu era justificată de incidentele izolate, ci era programată să se producă oricum. Gazele au fost împrăștiate peste tot, în toate direcțiile, inclusiv pe toate bulevardele ocupate de oameni. Din câte am înțeles, ordinul era de evacuare a Pieței Victoriei, nu de evacuare a protestatarilor din București. Nu cumva a fost acesta un abuz al jandarmilor care au fugărit, hăituit, agresat și lovit oameni nevinovați pe toate străzile din zonă?
  5. Ulterior, am înțeles de la purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei, precum și de la șefii lor, că ei nu au făcut decât „să apere instituțiile statului”. Dar „drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor” prezenți la protest de ce nu le-au apărat? Sau „ordinea și liniștea publică”, prin extragerea punctuală a instigatorilor, la momentul în care aceștia au produs agresiuni asupra jandarmilor?
  6. 1 din Legea Jandarmeriei prevede că aceasta „exercită, în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism”. Ordinea aleasă de legiuitor pentru enumerarea atribuțiilor nu este întâmplătoare, în primul rând jandarmii fiind obligați să apere oamenii și drepturile lor fundamentale, inclusiv acela de a protesta, și abia apoi instituțiile statului. Despre apărarea OAMENILOR și a drepturilor lor nu am auzit pe nimeni din conducerea jandarmeriei vorbind. Iar asta este greșit, profund greșit pentru democrație, cu principiile și valorile ei.

Nu putem trage concluzii, de asta se va ocupa Parchetul Militar în cadrul dosarului penal aflat în acest moment în curs de instrumentare, dar avem, pe lângă convingerile personale, și aceste multiple întrebări la care încă așteptăm un răspuns cinstit, corect, în acord cu rolul și menirea Jandarmeriei Române.

„Și o ultimă întrebare, legitimă în contextul celor întâmplate pe 10 august: Pe viitor, când vom alege să participăm la un protest ca cetățeni liberi ai acestei țări, mijloc democratic de exprimare a nemulțumirilor, să avem la noi și măști de gaze?“ – încheie mesajul membrii Comunității RO100 Bacău.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Protestul diasporei, văzut de membrii Platformei România 100 care au înfruntat în piață gazele lacrimogene ale Jandameriei

Publicat

pe

Membri ai Platformei România 100, la mitingul de sâmbătă din Piața Victoriei

Membri ai comunităților RO 100, unii veniți de la sute sau mii de kilometri depărtare, au ieșit vineri în stradă, alături de zeci de mii de români, pentru a protesta față de direcția greșită în care se îndreaptă România sub conducerea lui Liviu Dragnea și a coaliției PSD-ALDE.

Au stat ore întegi în piață, protestând pașnic și înfruntând intervențiile brutale și în mare parte nejustificate ale jandarmilor care au folosit gazele lacrimogene chiar asupra copiilor și femeilor care nu făceau altceva decât să-și strige nemulțumirile.

„Sunt revoltată de ceea ce se întâmplă în țară. Vreau să revenim la starea de democrație normală pe care am trăit-o în 2016. Am participat la protest în Piața Victoriei, am primit porțiile de gaze iritante, prima dată în viața mea (am 51 de ani), am văzut cum jandarmii alergau manifestanții pe străzi departate de Piața Victoriei, pe la ora 1 noaptea, și îi înghesuiau în dube, cum îi loveau cu picioarele pentru că filmau“, spune Măndița Baias, profesoară de fizică, membră a Comunității Locale RO100 Baia Mare.

În Piața Victoriei, printre manifestanții din diaspora au fost și membri ai Comunității RO100 din Londra. Experiența manifestației i-a făcut să creadă cu mai multă tărie în nevoia implicării pentru a schimba ceva în România. „Am avut ocazia să înțeleg ceva: de acum încolo nu mai este cale de întoarcere. Luptăm cu tot ce avem, pricepere, resurse, idei, timp, de oriunde suntem. Mobilizarea pe care am văzut-o, vineri, la oameni a fost încredibilă. E jobul nostru să ne luăm țara înapoi și pentru prima dată cred că putem. Grupul nostru are un potențial enorm, haideți să-l realizăm împreună!“, îndeamnă Corina Dobrea, moderatorul Comunității RO100 Londra.

Noi imagini, trimise de prietenii RO100 Londra, demonstrează clar spiritul pașnic al protestului și diversitatea participanților la mitingul diasporei. Din păcate, mulți copii, femei și oameni în vârstă au fost nevoiți să asiste la scene violente ale unor nedreptăți comise de reprezentanții autorității statului.

„Era un tip acolo, de 22 de ani, orfan de tânăr, militar in Germania, din Iași. A stat două zile pe mașină să ajungă la Iași și pe urmă opt ore pe tren la București. A fost toată ziua în piață, a fost agasat, împins. A explodat o grenadă lângă el și a stat intubat 30 de minute ca să își revină, deși era extrem de fit (pregătit din punct de vedere fizic, n.r.). Dar avea un spirit fantastic. A stat cu noi restul nopții și i-am plătit un hotel ca să nu doarmă în gară până la trenul de dimineață. Cu oamenii ăștia reconstruim țara!“, a relatat unul dintre manifestanții din stradă.

Comunitatea RO100 din capitala Marii Britanii și-a exprimat ferm dezaprobarea față de intervenția brutală a Jandarmeriei: „Într-o țară democratică și europeană, niciun guvern nu și-ar permite să își trateze astfel propriii cetățeni, cu atât mai puțin diaspora“.

 

Citește în continuare

Cele mai citite