Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Vlad Voiculescu: Dacă 5% dintre medicii plecați s-ar întoarce, ar fi cea mai dreaptă reformă pe care ar face-o cineva în domeniul sanitar

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, cofondator al Mișcării România Împreună (RO+), a declarat, la Radio România Actualități, că cea mai bună reformă pe care cineva ar putea să o facă în sistemul sanitar ar fi să aducă înapoi 5% dintre medicii plecați să lucreze în străinătate. În viziunea sa, medicii români nu sunt mai mulțumiți acum decât erau în urmă cu șase luni sau doi ani, iar creșterea salariilor nu a însemnat rezolvarea tuturor problemelor cu care aceștia se confruntă.

„Este un dezastru că au plecat atât de mulți medici buni din România. Dar, pe de altă parte, dacă 5% dintre medicii plecați s-ar întoarce, ar fi cea mai curată și cea mai dreaptă reformă pe care ar putea-o face cineva în domeniul sanitar, pentru că sunt oameni care au lucrat în sisteme care funcționează”, a declarat Vlad Voiculescu.

Fostul ministru a subliniat faptul că România produce foarte mulți medici, pe care apoi îi exportă, ajungând la un deficit de 13.000 de cadre medicale: „Școala românească de medicină se degradează. Producem foarte mulți medici, mai mulți pe cap de locuitor decât celelalte țări din Europa. Exportăm foarte mulți medici, mai mult decât oricare altă țară din Europa. Avem nevoie de foarte mulți medici, vedem un deficit de 13.000. Producem foarte mulți medici, dar îi exportăm. Ce se întâmplă acum, cu această mărire de salarii, care în principiu sună bine, dar consumă 80%-90% din bugetul fiecărui spital, posturile sunt blocate și puținele posturi care mai există sunt, nu-i așa, păstrate pentru fiul, fiica, amanta, amantul domnului sau doamnei prefosor. Asta e ce se întâmplă în practică. Noi spunem «mărim salariile», dar ar trebui să vedem ce măsurăm, cum ne măsurăm succesul. În sănătate, dacă vorbim de resursa umană, ar trebui să vedem cât de mulțumiți sunt medicii de modul în care își pot face meseria. Eu nu cred că medicii sunt mai mulțumiți acum decât erau acum șase luni sau acum doi ani”.

Pe de altă parte, principala problemă a medicilor rezidenți este că nu își găsesc posturi, a subliniat fostul ministru al Sănătății.

„Cât de bine pot să își facă meseria? Cei mai mulți îți vor spune că muncesc foarte mult, că sunt prea puțini, că au foarte mulți pacienți și nu își pot face bine meseria din cauza acestor limitări. Să nu mai vorbim despre infrastructură. Iar pentru medicii tineri, ce o să auziți de la rezidenți – vă vor spune că nu își găsesc post. Am ajuns ca în alte vremuri, când visau și visează în continuare, și acum, la un post”, a mai spus Vlad Voiculescu.

El a punctat faptul că, în momentul în care se fac politicile publice de sănătate, sunt câteva categorii care nu sunt consultate aproape niciodată: „O să vedeți că pacienții nu sunt întrebați, medicii tineri nu sunt întrebați, practic se iau decizii care afectează viețile acestor două categorii care, în general, nu au nimic de spus”.

În viziunea fostului ministru al Sănătății, lucrurile nu vor evolua în România câtă vreme nu va exista o cultură a muncii „făcută cu onestitate, în mod cât se poate de transparent și de asumat”.

„O instituție puternică înseamnă să aibă o echipă puternică, formată din oameni care au două lucruri:  cap și șira spinării. Asta ar face ca lucrurile să meargă mai departe”, a încheiat Vlad Voiculescu.

Revista Presei

Mirabela Amarandei, despre cartea cu realizările Guvernului în 2018: „Cartea «României de n-ar fi și nu s-ar mai pomeni»“

Publicat

pe

FOTO gov.ro

Mirabela Amarandei critică, cu multă ironie, intenția Guvernului de a publica o carte, sub coordonarea lui Darius Vâlcov, despre realizările executivului condus de Viorica Dăncilă în 2018, pe care o numește: „Cartea «României de n-ar fi și nu s-ar mai pomeni»“.

Mirabela Amarandei face trimitere, în postarea sa de pe Facebook, la dosarele penale în care este implicat Darius Vâlcov, consilierul personal pe probleme economice al premierului Dăncilă.

„Darius Vâlcov, acest făuritor al culturii naționale, acest păstrător al tezaurului românesc, îmbogățit cu spiritualitate în cimitir… Mai întâi a ferit de ochi obraznic de curioși, dar necultivați, tablourile lui Grigorescu, Tonitza sau Renoir, ascunzându-i protector în intimitatea propriilor pereți. Casele lui Vâlcov au respirat aerul subțire al celor mai mari capodopere de artă. A tranzacționat apoi, pe bucăți, cu arginți grei și printre rămășițele pământești ale strămoșilor olteni, viitorul Slatinei. Acum, Darius Vâlcov, acest măiastru ctitor al stabilității și al propășirii de stat, devine și om de carte. Darius Vâlcov va zidi în mentalul colectiv al generației noastre, dar și al generațiilor urmașilor noștri, cartea cea mare, Cartea Cărților. Cartea «României de n-ar fi și nu s-ar mai pomeni»”, scrie Mirabela Amarandei pe Facebook.

Guvernul intenționează să publice o carte despre realizările din 2018 ale Executivului Dăncilă. Volumul ar urma să fie editat în 500 de exemplare şi să fie realizat de Comisia Naţională de Prognoză, sub coordonarea lui Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului.

Potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Executivului, consultat de G4Media.ro, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, și președintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu, justifică necesitatea publicării cărții inclusiv prin Legea accesului liber la informațiile de interes public.

Astfel, ar fi necesară „o evaluare complexă cu sprijinul tuturor instituţiilor“, din următoarele considerente:

– În fiecare domeniu pentru îndeplinirea unei prevederi din Programul de guvernare s-au întreprins acţiuni suplimentare de pregătire a cadrului legislativ, metodologic şi instituţional pentru implementare (ordine de aplicare, înfiinţarea de structuri organizatorice, reconfigurare atribuţii şi compartimente, etc); din această cauză activitatea intensă de realizare a obiectivelor Programului de guvernare trebuie evidenţiată în întreaga sa complexitate;

– S-au întreprins acţiuni noi, suplimentare faţă de prevederile Programului de guvernare, care au asigurat îndeplinirea obiectivelor acestuia dar şi ca răspuns la realitatea economico-socială foarte dinamică; în absenţa unor astfel de măsuri implementarea unor prevederi din Programul de guvernare ar fi mai dificilă;

– Pe parcursul anului 2018 s-au întreprins acţiuni de pregătire a implementării unor angajamente prevăzute pentru anul 2019 sau chiar în anii următori;

– În Programul de guvernare sunt evidenţiate şi măsuri cu caracter general, sintetic şi cu aplicabilitate permanentă, ceea ce face necesară o individualizare a acţiunilor întreprinse în anul 2018.

„Multe din angajamentele asumate au însemnat şi înseamnă evaluări şi analize laborioase de impact, investigare profesionistă a soluţiilor de implementare, un amplu demers de informare cu privire la experienţele internaţionale, proiectarea şi reglementarea soluţiilor alese dar şi a mecanismelor instituţionale şi organizaţionale de trasnspunere în practică a angajamentelor”, mai scrie în memorandum.

Volumul, a cărui publicare ar urma să fie suportată din bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, ar conține capitole referitoare la:

Principalele rezultate economico-sociale;
Modul de realizare a celor 115 acţiuni prioritare;
Investiţii publice şi investiţii în parteneriat public-privat;
Programe guvernamentale şi scheme de ajutor de stat;
Politica fiscal bugetară;
Absorbţia fondurilor europene – acţiuni şi realizări.

Citește în continuare

Revista Presei

2019 în lume, un an cu riscuri în creștere

Publicat

pe

Din perspectivă economică, 2018 a fost un an bun, creșterea economică a fost robustă, dar decalajele sociale s-au păstrat.

S-au materializat câteva din riscurile preconizate pentru 2018– continuarea politicilor protecționiste ale SUA, continuarea politicii fiscale prociclice a SUA, crize financiare în țări mari emergente, cum ar fi Turcia și Argentina. Impactul acestor riscuri materializate s-a dovedit a fi negativ, desigur, dar gestionabil, cel puțin pe termen scurt.

Pentru 2019, estimările indică o încetinire a ritmului de creștere economică în țările dezvoltate, pe fondul disputelor comerciale, al majorării ratelor dobânzilor de politică monetară și al unor incertitudini privind evoluția Brexitului. Dinamica produsului intern brut (PIB) al economiilor dezvoltate încetinește de la 2,4% în 2017 la 2,1% în 2018 până la 1,7%. În paralel economiile emergente și în dezvoltare vor afișa o ușoară creștere a dinamicii PIB, de la 4,7% în prezent la 4,9% în 2020-2021.

Deși economiile mari încetinesc, ponderea lor economia globală este mai mică decât cea a economiilor emergente și în dezvoltare, ca atare creșterea economică la nivel global rămâne relativ constantă. Există o tendința de încetinire ușoară a ritmului de creștere după 2020, de la 3,7% la 3,6%.
Decalajele ritmurilor de creștere pe cele trei categorii de state se accentuează, expresie a dinamismului economiilor emergente, dar și a volatilităților crescute, inclusiv fluctuații mari privind încrederea investitorilor și costul finanțărilor.

O serie de riscuri la nivel global pot influența lumea în 2019 și pot grăbi apariția recesiunii economice, în principal prin diminuarea încrederii investitorilor și anihilarea cererii interne și a comerțului internațional.

Poziția fragilă a liderilor europeni

Consolidarea poziției unui lider politic european va face diferența între o Europă solidă, care va atrage investiții, și una slabă. Președintele francez se profilase ca viitor lider european, dar erodarea rapidă a imaginii sale și măsurile economice cu iz populist anunțate in extremis sub presiunea străzii i-au șubrezit imaginea. Mai mult, marile puteri europene se confruntă cu probleme de leadership: în Germania, apune era Merkel, în Italia curentul extremist cu discurs bufonic prinde teren, iar Marea Britanie a decis să se desprindă de Uniune.

Populismul

În contextul pierderii oricărui control asupra calității informațiilor propagate în spațiul public populismul poate inflama spiritele. Lipsa unui filtru administrativ și a unei autocenzuri, în condițiile accesului liber și nelimitat la publicul larg, face că orice nebun charismatic să devină eroul mesianic într-o lume polarizată și captivă în discursul urii. Populismul capătă diferite forme, în funcție de sensibilitățile și provocările fiecărei țări: populismul economic, naționalismul și mesajele antimigrație.

Iliberal sau extremist ?

Accentuarea și extinderea iliberalismului european și a discursurilor extremiste devine un factor de risc în creștere. Mai mult, faptul că regimurile iliberale actuale nu au fost penalizate la nivel politic și nici economic ar putea da idei și altor politicieni. Din păcate, în cazul unor tulburări economice, încrederea piețelor în economii cu regimuri iliberale va fi zdruncinată rapid, iar aceste economii vor fi primele penalizate.

Războiul tarifelor vamale

Intensificarea războiului comercial declanșat de SUA în relația cu UE, dar mai ales cu China. Maniera impredictibilă de reacție a președintelui american în negocierile externe face că acest risc să fie greu de estimat și să rămână pe radar pe întreaga perioadă a mandatului președintelui SUA. Arestarea directoarei financiare a colosului Huawei, nimeni alta decât fiica fondatorului companiei, la Vancouver, sub acuzația de încălcare a sancțiunilor impuse de SUA Iranului, nu ajută deloc la temperarea tensiunilor dintre China și SUA.

Saga Brexit

Anularea Brexit-ului constituie un factor de risc în sensul că ar bulversa toate regulile și așteptările. Curtea Europeană de Justiție a decis că Marea Britanie ar putea anula unilateral procesul de ieșire din Uniunea Europeană. În acest moment, a devenit evident pentru britanici că Brexit-ul vine cu un cost financiar direct și că este mai mult decât un moft politicianist. O reluare a procesului de consultare a poporului ar putea crește incertitudinile pe termen scurt și pe termen mediu, dar ar putea avea efecte favorabile pe termen lung. Un risc probabil mai mare va fi un divorț fără acord, caz în care economiile europene ar putea avea plrobleme, prin ricoșeu.

Dobânzile americane

Continuarea politicii americane prociclice și perpeturea de deficite interne și externe, alături de întărirea politicii monetare americane, creează riscul de scumpire a resurselor financiare pentru restul lumii. Capitalurile disponibile vor găsi o destinație mai sigură și mai primitoare în SUA, în defavoarea economiilor emergente, cu randamente mari, dar riscante, sau a celor avansate, care oferă și randamente, și riscuri reduse.

Încetinirea Chinei

Diminuarea ritmului de creștere economică a Chinei reprezintă un risc pentru toate economiile lumii. China a reușit să se impună atât ca investitor global, cât și ca participant în lanțul de producție internațional și furnizor de bunuri și servicii ieftine, stabilind astfel tendințe pe toate piețele.

Citiți continuarea articolului pe reporterglobal.ro

Citește în continuare

Revista Presei

Anca Dragu: Noua șefă a ANAF are nevoie de susținerea premierului și a ministrului Finanțelor pentru a avea succes

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Noua șefă a ANAF, Mihaela Triculescu, va avea nevoie de susținerea deplină a premierului și a ministrului Finanțelor pentru a avea succes în fruntea Fiscului, spune Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș, în contextul în care relația fostului șef al ANAF, Ionuț Mișa, cu actualul deținător al portofoliului Finanțelor, Eugen Teodorovici, a fost una foarte tensionată. În plus, Triculescu are în față o misiune foarte dificilă privind reforma ANAF.

„Pentru a putea schimba ceva, noua conducere a ANAF trebuie să aibă susținerea ministrului Finanțelor și a premierului”, a declarat Anca Dragu, în exclusivitate pentru PSNews.

Fostul ministru al Finanțelor din Guvernul tehnocrat consideră că experiența din mediul privat a Mihaelei Triculescu este un lucru pozitiv.
„Faptul că vine din afară nu este neapărat un lucru rău, pentru că știe și mediul privat și este bine să avem o infuzie de oameni care știu și altceva decât administrație publică. Faptul că nu are experiență în administrație poate să fie, într-adevăr, un minus, dar poate să recupereze. Dar pentru a putea să se impună, mi se pare vitală o cooperare foarte bună cu ministrul Finanțelor“, a subliniat Anca Dragu.

Fostul ministru al Finanțelor a arătat și care ar trebui să fie prioritățile noii șefe a Fiscului: relația cu contribuabilii, informatizarea, canalizarea resurselor spre zonele cu risc ridicat.

„Prioritatea numărul unu pentru noua conducere ar trebui să fie apropierea Agenției de contribuabil. În continuare, oamenii nu simt că ANAF lucrează pentru ei, ci oarecum împotriva lor. Apoi, informatizarea ar ajuta foarte mult, atât pe contribuabilii persoane fizice, cât și pe cei persoane juridice. Nu în ultimul rând, noua conducere a ANAF ar trebui să canalizeze resursele instituției în zonele cu risc ridicat. Agenția are uneori acest obcei de a duce multe resurse umane – inspectori, în zonele cu risc foarte scăzut, ca atare, nu recuperează mare lucru. Cu puțină bunăvoință și cu sprijin, ar putea face multe lucruri“, a conchis Anca Dragu.

Lichidatorul judiciar Mihaela Triculescu a fost numită joi, prin decizie a premierului Viorica Dăncilă, în funcția de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.

„Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici”, a transmis Guvernul într-un comunicat de presă.

Potrivit informațiilor oferite de Executiv, Mihaela Triculescu este economist cu o experiență de 19 ani, iar în ultimii trei ani a fost practician în insolvenţă, asigurând managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii. Noul preşedinte ANAF este licenţiat în economie şi absolvent al studiilor de master disciplina „Analiză diagnostic şi evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 6 zile

Dragos Pîslaru: Un loc la masă cu elita Europei nu se cere, se dobândeşte prin acţiuni

Noutăți Generaleacum 6 zile

Dacian Cioloș, în cursa internă PLUS pentru desemnarea candidaților la europarlamentare: România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenți

Noutăți Generaleacum 6 zile

Vlad Voiculescu: Gogoși sau dreptate. Asta va fi alegerea pe care o vor avea de făcut românii foarte curând

Noutăți Generaleacum 7 zile

Dacian Cioloș: Avem guvernanți cu dublu discurs atunci când vine vorba de Europa, dar am văzut limpede cât de Român e polonezul Donald Tusk

Noutăți Generaleacum 7 zile

Vlad Voiculescu: În următoarea jumătate de an, noi vom determina încotro se îndreaptă această țară

Revista Preseiacum O săptămână

Mirabela Amarandei, despre cartea cu realizările Guvernului în 2018: „Cartea «României de n-ar fi și nu s-ar mai pomeni»“

Editorialeacum O săptămână

România riscă să piardă una dintre cele mai importante bogăţii: tineretul

Noutăți Generaleacum O săptămână

Alin Mituța: „Este vizibil de pe lună că argumentele domnului Meleșcanu și ale PSD-ALDE pentru a justifica scăparea politicienilor corupți de justiție sunt false și ridicole”

Revista Preseiacum O săptămână

2019 în lume, un an cu riscuri în creștere

Noutăți Generaleacum O săptămână

Dacian Cioloș: Riscăm să devenim spectatori captivi ai unei lumi urâte, „împodobită“ cu minciunile din ce în ce mai disperate ale celor care ne guvernează

Cele mai citite