Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Supraviețuitorii de la Colectiv cer înființarea unui mecanism pentru transportul și tratarea marilor arși în străinătate

Publicat

pe data de

FOTO Adevărul

Moderatoarea Comunității RO100 Diaspora, Ramona Strugariu, atrage atenția, în cadrul unei postări pe Facebook, că pentru prima dată de la tragedia din clubul Colectiv a fost solicitată înființarea unui Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși, care să permită transportul și tratarea marilor arși în străinătate. Solicitarea, adresată premierului Viorica Dăncilă și ministrului Sănătății, Sorina Pintea, vine din partea unui grup de supraviețuitori ai tragediei din Colectiv.

„În sfârșit, după trei ani, se întâmplă ceva esențial. Supraviețuitorii de la Colectiv cer ministrului Sănătății înființarea unui mecanism rapid și eficient pentru transportul și tratarea marilor arși în străinătate, pentru că în România NU avem unde să îi tratăm. Felicitări și bravo vouă!”, a scris Ramona Strugariu pe Facebook.

Semnată de 11 supraviețuitori ai tragediei din clubul Colectiv, scrisoarea prin care se cere înființarea acestui mecanism a fost transmisă premierului Viorica Dăncilă și ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pe 6 noiembrie și a fost postată de Facebook de unul dintre semnatarii săi:

„Acesta este motivul pentru care vă scriem: dorim să vă solicităm o întâlnire, până la finalul acestei săptămâni, pentru a vă propune crearea unui Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși, mecanism care să funcționeze până la construirea unor centre de arși, la standardele necesare, în România, iar ulterior să rămână activ pentru situații excepționale în care se impune de urgență transportul unui număr mai mare de pacienți în străinătate – complementar cu instrumente europene cum ar fi Mecanismul de Protecție Civilă”.

Concret, semnatarii acestei scrisori își doresc ca acest mecanism să cuprindă următoarele:

– transferul automat către centre de mari arși din Europa, cu care să se încheie protocoale în acest sens. Centrele din Belgia si Olanda care au tratat victime de la Colectiv sunt câteva exemple, mai ales că există deja relații bilaterale și un istoric de succes;

– protocol interinstituțional cu MAPN (pentru transport aerian) și IGSU;

– un fond permanent de urgență, dedicat atât cheltuielilor imediate generate de transferul marilor arși sau de anumite proceduri suplimentare în situații particulare (cum ar fi achitarea unor facturi restante, astfel încât sa nu apară blocaje sau întârzieri în transportul și acceptarea de către centrele din străinătate a respectivilor pacienți), cât și achitării costurilor legate de ansamblul operațiunilor de transfer și spitalizare în străinătate, pe toată durata necesară tratamentului și recuperării medicale a pacienților;

– desemnarea unui responsabil în interiorul Ministerului Sănătății pentru implementarea, coordonarea si activarea acestui Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși.

La începutul lunii, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recunoștea că România nu poate trata, în acest moment, pacienți cu arsuri mai mari de 50% din suprafața corpului.

În prezent, România are 11 paturi pentru marii arși.

Noutăți Generale

Andrei Lupu: Modificările propuse de PSD-ALDE pentru Codul de Procedură Penală ar fi impiedicat prinderea recidivistului din Alba Iulia, eliberat pe baza recursului compensatoriu

Publicat

pe

Avocatul Andrei Lupu, moderator al comunității RO100 Ploiești, atrage atenția asupra implicațiilor majore pe care modificările dorite de PSD-ALDE privind Codul de Procedură de Penală (CPP) le pot avea în cazurile de infracțiuni violente, dând exemplul recidivistului din Alba Iulia care nu ar fi putut fi prins dacă filmările de pe camerele de supraveghere nu erau admise ca probă.

Andrei Lupu amintește, într-o postare pe Facebook, că după ce a fost eliberat din închisoare mai devreme, pe baza legii recursului compensatoriu, Nicolae Tiberiu Drăgoi a atacat violent o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia, a tâlhărit-o și a putut fi prins datorită imaginilor de pe camerele de supraveghere din bloc. Or, multe dintre modificările propuse de PSD-ALDE pentru CPP limitează mijloacele de probă.

„Imaginile prezentate public au stârnit pe bună dreptate mânia publicului, pentru că o astfel de persoană a putut fi eliberată din închisoare cu mult înainte de ispășirea pedepsei, datorită legii recursului compensatoriu adoptată de majoritatea PSD-ALDE. Totuși, legea recursului compensatoriu și-a produs deja efectele, care nu pot fi anulate retroactiv. În schimb, în lunile următoare, aceeași majoritate PSD-ALDE urmează să dezbată și adopte în Parlament noi modificări ale Codului de Procedură Penală. Să nu uităm c[ multe dintre acestea au drept consecință limitarea mijloacelor de probă sau, mai mult, chiar audierea inculpatului, dar cu participarea victimei sale“, a adăugat Andrei Lupu.

Moderatorul RO100 Ploiești subliniază că prevederile propuse de PSD-ALDE ar însemna un „dezastru“ pentru justiție și pentru siguranța cetățenilor: „Este suficient să ne gândim care ar fi impactul unor astfel de modificări în cazul din Alba-Iulia pentru a ne da seama proporția dezastrului pe care modificările PSD-ALDE le vor aduce justiției din România și, implicit, siguranței cetățeanului“.

O tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital cu pierderi de memorie după ce a fost lovită brutal în față și tâlhărită într-o scară de bloc din Alba Iulia de către Nicolae Tiberiu Drăgoi, un recidivist cu două condamnări la activ, care a fost eliberat din închisoare pe 15 septembrie în baza recursului compensatoriu.

Tâlhăria asupra tinerei de 20 de ani a fost filmată de camerele de supraveghere din bloc, ceea ce le-a ușurat mult treaba polițiștilor. Atacatorul a fost prins și reținut luni seară.

Potrivit adevarul.ro, Drăgoi Nicolae Tiberiu (33 ani) are la activ două condamnări: una de 7 ani şi 2 luni de închisoare în Grecia, aplicată în 2012, şi una de 4 ani şi o lună de închisoare, aplicată în 2015 în România. În 2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis o contestaţie la executare formulată de Drăgoi şi a dispus scăderea perioadei cât a fost arestat în Grecia din pedeapsa aplicată şi recunoscută în România. Bărbatul a fost eliberat din penitenciar în 15 septembrie 2018, beneficiind de prevederile legii privind recursul compensatoriu.

În România, Drăgoi Nicolae Tiberiu a fost condamnat pentru infracţiunile de tentativă de viol, furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Faptele au avut loc în februarie 2012, iar victima acestuia a fost o femeie, şofer de taxi.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Parlamentul European a lansat un nou site. Antonio Tajani: „Va fi un instrument valoros care va aduce Europa mai aproape de cetățenii săi”

Publicat

pe

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a lansat, marți, site-ul interactiv „Ce face Europa pentru mine”, realizat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS), care demonstrează impactul pozitiv al Uniunii Europene asupra fiecărui cetățean. Site-ul conține materiale informative scurte și ușor de citit despre modul în care UE a îmbunătățit viața oamenilor, în condițiile în care cel mai recent sondaj Eurobarometru a arătat că foarte puțini dintre respondenți au putut enumera beneficiile concrete ale aderării la UE, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

„Europenii întreabă ce a făcut UE pentru ei și acest nou website al Parlamentului European oferă răspunsuri clare, fără elemente de limbaj specializat. Va fi un instrument valoros care va aduce Europa mai aproape de cetățenii săi”, a declarat Antonio Tajani.

Concret, site-ul le va permite oamenilor să găsească cu ușurință informații specifice despre ceea ce face Europa pentru regiunea lor. Site-ul va pune la dispoziție 1.800 de materiale informative, distribuite în două secțiuni principale.

Prima secțiune, „În regiunea mea”, le va permite utilizatorilor să vadă cum este prezentă Europa în orașele, municipiile și regiunile lor, acoperind peste 1.400 de localități din fiecare parte a Uniunii Europene.

În ceea ce privește România, pe site putem găsi informații despre Castelul Corvinilor de la Hunedoara, Aeroportul din Iaşi, Metroul din Bucureşti şi nu numai.

Cea de-a doua secțiune a site-ului, „În viața mea”, va permite utilizatorilor să afle cum influențează UE, de exemplu, familiile, sănătatea, hobby-urile, călătoriile, securitatea, alegerile consumatorilor și drepturile sociale sau cum îi sprijină pe cetățeni în viața lor profesională. Totodată, utilizatorii vor putea asculta o serie de podcast-uri în această secțiune.

Pe lângă informațiile de mai sus, utilizatorii vor avea acces și la documente informative mai detaliate, având „în centrul atenției” politicile UE, care prezintă unele dintre realizările actualei legislaturi parlamentare și perspectivele pentru viitor, cu un accent special pe opinia publică și preocupările și așteptările cetățenilor față de acțiunile UE.

Site-ul nu enumeră tot ceea ce UE a făcut vreodată pentru cetățenii săi, ci oferă, practic, o imagine a acțiunilor demarate la nivel european, prezentând exemple.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Anca Dragu: „Cine poate rezista unei promisiuni de dublare a salariilor? Sunt oferte electorale nerealiste, dar foarte tentante, care-i lovesc tot pe cei mai vulnerabili”

Publicat

pe

Fostul ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș, Anca Dragu, a vorbit, în cadrul unei dezbateri pe tema viitorului Europei, desfășurată în cadrul Forumului Reformiștilor, la Paris, despre riscurile populismului, despre modul în care se manifestă în interiorul Europei, precum și despre valorile comune și fundamentale la nivel european.

Dezbaterea vine cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare și într-un context în care creșterea populismului și divizarea amenință Europa progresistă și viitorul european.

La discuții au participat și George Gima, moderatorul Comunității Platforma România 100 Paris, Katarina Orge, ministrul Justiției din Germania, și Jean-Michel Blanquer, ministrul Educației Naționale și Tineretului din Franța.

„Înțelesul inițial al termenului, în secolul al XIX-lea, era diferit de cel de astăzi și se referea la creșterea influenței populare, a poporului – considerat corect și muncitor, în detrimentul elitelor, considerate superficiale. Azi, noțiunea de populism are înțeles diferit și profunde conotații negative. De asemenea, populismul se manifestă diferit chiar și în interiorul Europei: în Europa vestică, populismul se manifestă în special în raport cu tema migrației, iar în țările din centrul și estul Europei, populismul capătă accente naționaliste si economice”, a declarat Anca Dragu.

În timp ce „populismul cu tente naționaliste a crescut în Europa vestică pe fondul crizei migrației”, „populismul economic se manifestă prin promisiuni de creșteri nesustenabile de cheltuieli publice, de măriri extraordinare de salarii și pensii, reduceri de taxe și impozite”, a explicat fostul ministru al Finanțelor.

„Cine poate rezista unei promisiuni de dublare a salariilor? Sunt oferte electorale nerealiste, dar foarte tentante pentru alegători, și care ajung să-i lovească tot pe cei mai vulnerabili, deoarece conduc la apariția crizelor economice, a inflației și la creșterea ratelor dobânzilor”, a mai spus Anca Dragu.

În acest context, ea a evidențiat care sunt valorile comune și fundamentale europene: democrația, drepturile omului, libertatea de exprimare, statul de drept.

„Aceste valori ne unesc și definesc Europa. Aceste valori fundamentale, odată câștigate, trebuie respectate”, a mai precizat fostul ministru al Finanțelor.

Forumul Reformistilor, organizat de Fundația pentru inovație politică, Mișcarea europeană, Graques, Terra Nova ți Fundatia Jean Jaures, a avut drept invitate numeroase personalități ale vieții politice și civice la nivel european: Pierre Moscovici – comisar european; Guy Verhofstadt – liderul grupului ALDE în Parlamentul European și fost premier al Belgiei; Fiona Hyslop – ministrul Culturii, Turismului și Afacerilor Externe din Scoția; Pascal Lamy – fost director general al OMC, Lionel Zinsou – fost prim-ministru al  Bénin-ului; Éric Lombard – director general al Casei de Economii; Ana Palacio – fost ministru de Externe din Spania;  Sophie Cluzel – secretar de stat în cabinetul prim-ministrului responsabil cu politicile privind persoanele cu dizabilități, din Franța; Ana Hidalgo – primarul Parisului; Noelle Lenoir – fost ministru de Externe din Franța; Dominique Reynié – director general al Fundației pentru inovație politică; Yves Bertoncini – președintele Mișcării pentru Europa, din Franta; Gilles Finchelstein- Fundația Jean-Jaurès; Xavier Bertrand – președintele Consiliului regiunilor din Franța.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 5 ore

Andrei Lupu: Modificările propuse de PSD-ALDE pentru Codul de Procedură Penală ar fi impiedicat prinderea recidivistului din Alba Iulia, eliberat pe baza recursului compensatoriu

Noutăți Generaleacum 5 ore

Parlamentul European a lansat un nou site. Antonio Tajani: „Va fi un instrument valoros care va aduce Europa mai aproape de cetățenii săi”

Comunități Locale România 100acum 9 ore

Tone de bunuri au fost dăruite de gălățeni la a patra și cea mai de succes campanie de donații orgnanizată de RO100 Curățăm Galațiul

Noutăți Generaleacum O zi

Anca Dragu: „Cine poate rezista unei promisiuni de dublare a salariilor? Sunt oferte electorale nerealiste, dar foarte tentante, care-i lovesc tot pe cei mai vulnerabili”

Noutăți Generaleacum O zi

Anca Dragu: „Naționalismul și demagogia au devenit din ce în ce mai prezente în discursul populist. Soluția ar fi o implicare mai activă a societății civile”

Stiri RO+acum 2 zile

„Oameni noi“, în județul lui Dragnea: voluntarul care strângea semnături în Alexandria, vizitat de Poliția Locală, care insista că are nevoie de autorizație

Revista Preseiacum 3 zile

Oana Bogdan, la Alba Iulia: Proiectăm o țară în care cei plecați la muncă în străinătate să vrea să se întoarcă, să muncească și să își educe copiii

Stiri RO+acum 3 zile

Teleormanul vrea Oameni noi în politică. Dacian Cioloș: „Lucrurile pot să evolueze doar în măsura în care ne asumăm să susținem oameni de bună-credință și onești“

Stiri RO+acum 4 zile

Oana Bogdan, la Radio Unirea Alba Iulia: „Vrem să creăm o punte între rural și urban. Ne propunem să fim un partid de masă”

Stiri RO+acum 4 zile

Oana Bogdan, la Alba Iulia: „Domeniul construcțiilor este văduvit în România, are probleme uriașe, pentru că nu mai sunt oameni”

Cele mai citite