Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Sondaj IMAS: Partidele de opoziție au un procent total mai bun decât PSD-ALDE-UDMR

Publicat

pe data de

FOTO Agerpres

PSD a pierdut, de când a venit la putere, 17% din electoratul său. În vara anului 2016 a câștigat alegerile parlamentare cu 45% din numărul total de voturi, însă, dacă zilele acestea ar avea loc alegeri, doar 28% din alegători ar vota cu PSD, conform unui sondaj IMAS obținut de Newsweek România.

Pe de altă parte, liberalii au ajuns în topul preferințelor românilor. Dacă s-ar organiza acum alegeri, 29,2% din votanți ar opta pentru PNL.

Sunt mai multe motive care au determinat o reorientare a celor care, până în urmă cu un an și jumătate, erau pro-PSD.  Modificările aduse la Codul Penal, condamnarea lui Dragnea și ultimele scumpiri au avut ca efect îndepărtarea susținătorilor partidului. ALDE este, de asemenea, în picaj, potrivit aceluiași sondaj. Formațiunea ar obține, acum, doar 8,6% din numărul total de voturi.

În opoziție, pe de altă parte, situația este optimistă: PNL a ajuns la 29,2% intenție de vot, crescând cu două procente în preferințele românilor. Cea mai mare creștere în sondaj este a Uniunii Salvați România, cu 3 procente, ajungând la 11,3 % diin intențiile de vot.

Doar 5% din respondenți ar vota cu UDMR, în timp ce pentru Mișcarea România Împreună, cel mai nou partid apărut pe scena politică din România, ar opta 8% din alegători.

Sondajul IMAS scoate la iveală faptul că, pentru prima dată de la alegerile din decembrie 2016, partidele de opoziție au un procent total mai bun decât cel al PSD-ALDE și UDRM. Astfel, liberalii, USR și Mișcarea România Împreună adună împreună 48,5% din intențiile de vot.

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Walter von Grappendorf

    15 iulie 2018 at 2:35 pm

    Fain foarte Fain ! avind in vedere ca MRI condus de Dl PM Dacian Ciolos inca se afla la Tiribunal pentru infintare . Diaspora voteza sigur acest partid , in 2014 am participat la sustinerea Dl Presedint a fost un vis Fain . Sper ca pe 26 Mai 2019 la Europarlamentare sa reusim noi cei din Diaspora si cei de Acasa sa repetam Mobilizarea . Succes mult i Lansare . W v G

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noutăți Generale

Alba-neagra cu proiectul OUG 6/2016 privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal

Publicat

pe

UPDATE Deși se afla printre primele puncte pe ordinea de zi, dezbaterea Ordonanței 6 a fost amânată până după-amiază pentru a aștepta punctul de vedere al ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Liviu Dragnea susținea, în 2016, când la guvernare se afla Cabinetul Cioloș, despre Ordonanța 6 privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, că e de lăudat urgenţa cu care a acţionat Guvernul. Doi ani și câteva dosare penale deschise pe numele său mai târziu, modul în care liderul PSD se raportează la această ordonanță este complet schimbat.

Liderul PSD declara atunci că este nevoie de o dezbatere serioasă pe tema raportului dintre atribuţiile instituţiilor statului şi drepturile şi libertăţile cetăţeanului, care să conducă la adoptarea unei „baze legislative puternice“ și sublinia că „SRI, la fel ca Parchetul, trebuie să aibă în continuare condiţii pentru a-şi îndeplini misiunea. Instituţiile statului trebuie să fie întărite, iar restrângerea libertăţilor să fie permisă doar în baza unui mandat al judecătorului. Drepturile şi libertăţile nu sunt un moft pentru nimeni“.

Doi ani mai târziu, el anunță că actul normativ urmează să fie respins de Camera Deputaţilor (for al cărui președinte este chiar liderul PSD), că se lucrează la legea de respingere şi la ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs. Motivul? Prin respingerea OUG 6, miza partidului condus de Liviu Dragnea este ca probele din dosarele penale culese în baza acestui act normativ să fie anulate. Sugestia a venit chiar din partea ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a declarat pe 11 septembrie, la Antena 3, că dacă OUG 6 va fi respinsă, se poate ca toate probele din dosare să fie revizuite.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal se află pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Preşedintele acestui for, liderul PSD Liviu Dragnea, a anunțat că actul normativ urmează să fie respins de Camera Deputaţilor, că se lucrează la legea de respingere şi la ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs.

Proiectul a fost adoptat deja tacit de Senat și se află pe ordinea de zi a Comisiei juridice. Are aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului şi avize favorabile de la Comisia de apărare şi de la Comisia de muncă, potrivit News.ro.

În data de 10 septembrie, Liviu Dragnea a anunţat că, „cel târziu săptămâna viitoare“, Ordonanţa Guvernului Cioloş privind mandatele de supraveghere tehnică va fi picată în Cameră: „Cel mai târziu săptămâna viitoare, Ordonanţa respectivă (OUG nr. 6/2016 – n.r.) va fi picată în Camera Deputaţilor. Nu numai atât, lucrăm acum la legea de respingere a Ordonanţei, să punem şi ceea ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs“.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că Guvernul Cioloş a primit aviz de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în aceeaşi zi în care l-a cerut, adoptând Ordonanţa la două zile după iniţierea ei fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), bazându-se strict pe avizele CSAT şi SRI. Toader a precizat că în Parlament se află un proiect de lege care analizează această OUG, iar dacă ea va fi respinsă, toate probele administrate în baza echipelor mixte urmează a fi revizuite.

Toader a făcut referire și la ordonanţa care le-ar permite celor condamnaţi în baza protocoalelor să ceară revizuirea, iar dacă după eliminarea probelor care au fost administrate în baza protocoalelor şi soluţionate de echipe mixte nu mai rămâne niciun temei pentru condamnarea lor, să fie achitați.

Fostul premier Dacian Cioloş, în al cărui mandat a fost emisă OUG, a afirmat săptămâna trecută că actuala guvernare caută „chichiţe legislative ca să împiedice finalizarea unor dosare care pun în pericol libertatea unor oameni politici“. În replică, liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că Ordonanţa 6 a fost dată „pentru a păstra SRI în câmpul tactic“.

„Nu Guvernul Cioloş a decis că acel sistem de interceptări e operat de SRI, ci aceste decizii au fost luate de guvernele politice, inclusiv de partidul pentru care domnul Tudorel Toader lucrează sau partide care sunt în Guvernul din care dânsul face parte şi la un moment dat Curtea Constituţională, după ce s-a făcut o plângere, a constatat că acel instrument de interceptări sau rezultatele lui pot să fie folosite în justiţie de către procuror, dar el nu trebuie să fie operat de SRI. În momentul în care CCR a dat această decizie şi ea intra în vigoare, o serie de dosare, inclusiv de corupţie, care se aflau pe rol la procuratură sau la DNA, riscau să rămână blocate, pentru că atâta vreme cât acest sistem de interceptări nu mai putea să alimenteze legal, cu aviz de la judecător, nu mai puteau să alimenteze procurorii, ei nu puteau să continue cercetarea penală pe acele dosare şi atunci era important ca Guvernul să vină cu o alternativă care să ţină cont de decizia CCR şi să permită în continuare funcionarea acestui sistem care era legal“, a precizat Dacian Cioloş.

Citește în continuare

Revista Presei

Dacian Cioloș, la Europa FM, despre criza pestei porcine: Efectele economice sunt masive. Decontul pentru epidemia din România, plătit începând cu Crăciunul

Publicat

pe

Fondatorul Mișcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloș, a fost, duminică, invitatul lui Adrian Hădean la emisiunea Medium Rare de la Europa FM, pentru a vorbi despre felul în care a fost tratată pesta porcină africană în România, despre implicații, urmări și despre cine plătește pentru incompetența unui sistem nefuncțional.

Decontul pentru epidemia de pestă porcină africană care a lovit România începând cu vara acestui an va fi plătit începând cu Crăciunul acestui an și, cel mai probabil, va continua să fie plătit și în anii următori. „Efectele economice sunt masive. Olanda a avut pesta porcină clasică în urmă cu câţiva ani, şi aproapre întreg sectorul porcin a fost distrus. În 2016, când eram la guvernare, am adoptat o horărâre de guvern specifică pe modul în care prevenim şi combatem pesta porcină africană în cazul în care apare, pentru că o aveam la vecini, la ucraineni. Am luat atunci nişte măsuri ca să ne protejăm şi să evităm intrarea virusului în ţară”, a explicat Dacian Cioloș la Europa FM.

„Procedurile de prevenire existau, pentru că le adoptasem negru pe alb în Hotărârea de Guvern din 2016, doar că ele nu au fost respectate din indiferenţă şi din incompetenţă“, a adăugat Dacian Cioloş.

Principalele declarații ale lui Dacian Cioloș:

  • Țările europene s-au chinuit mulți ani să combată pesta porcină clasică și să o țină sub control. Este un virus intratabil, există doar vaccin pentru imunizare. Așa cum exită boli și la om care duc la moarte, așa se întâmplă și la porc. Vreau să precizez că virusul acesta nu are niciun impact asupra sănătății umane, dar în schimb porcul nu mai are nicio salvare. Odată ce a fost contaminat, se răspândește de la un porc la altul, iar acolo în spațiul unde este zona infestată se transmite foarte ușor la alți porci. Se poate transmite prin încălțări, în mijloacele de transport, prin orice obiect care a fost contaminat, iar efectele economice sunt dezastruoase.
  • De când UE s-a confurntat cu pesta porcină clasică, știința a evoluat mult, lumea știe cum să țină sub control pesta porcină clasică. Pentru asta trebuie să fi foarte bine organizat și trebuie să existe militărie, reguli respectate foarte strict.
  • Pesta porcină africană vine din Africa, mai ales din mediul sălbatic, mai auzeam unii spunând „lasă, dom’le, că ne-au răspândit-o străinii”. Virusul ăsta vine din zona sălbatică și se răspândește foarte repede. Este în Europa de Est de mai multă vreme și se instalează relativ ușor prin porcul sălbatic.
  • Se plâng fermierii că nu își pot repopula fermele cu purcei, deoarece crescătorii de purcei din zonele albe, neinfestate, nu vin cu camioanele în zonele infestate. Nici cei din zona roșie, zona cu risc, unde există focare, dar fermele nu sunt afectate, nu pot trimite porci, pentru că nu există reguli clare. Carnea nu se poate vinde, chiar dacă ea este bună de consum, fermele nu se pot repopula. Totodată, creditele la bancă trebuie rambursate, iar banca nu te mai creditează. Băncile nu știu dacă statul mai rambursează sau nu fermele, dacă acoperă pierderile suferite, deși ar trebui să le acopere. Astfel, avem nu doar păcatul virusului, care afectează direct ferme și crescători, dar avem și incompetență și lipsă de decizie, lipsă de transparență, lipsă de comunicare, care au aprope același efect ca pesta.

Citește în continuare

Revista Presei

Dacian Cioloș, la Digi24: Noi nu am avut nevoie în 2016 de informările SRI ca să știm ce se întâmplă în țară

Publicat

pe

„Noi nu am avut nevoie în 2016 de informările de la SRI ca să știm ce se întâmplă în țară, pentru că ANSVSA își făcea treaba atunci“, a declarat fondatorul Mișcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloș, într-o intervenție telefonică la Digi24, duminică după-amiază. Declarația vine după ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat vina pe fostul premier pentru răspândirea în România a virusului pestei porcine africane.

„Am intensificat controalele la frontieră, am informat autoritățile locale din ţară și am adoptat mai multe acte normative pentru ca lucrurile să fie foarte clare pentru toți cei responsabili de prevenirea și de ținerea sub control a răspândirii virusului, dacă el apare“, a explicat Dacian Cioloș.

Fondatorul RO+ a spus și că „mantra de la PSD în ultimul an și jumătate e că tehnocrații sunt de vină pentru tot ce guvernul e incapabil să facă“ și a criticat faptul că ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu a făcut nimic pentru a evita criza pestei porcine africane, deși „soluțiile le-am dat în 2016 prin HG 830 și, dacă procedurile din acel document ar fi fost puse în practică împreună cu planul de contingență din anexă, ar fi fost șanse mari să nu se ajungă aici“.

„Eu nu am nevoie de lecții de la domnul Daea, pentru că am avut de-a face cu astfel de situații în calitate de ministru și le-am gestionat. Nu mai sunt de acord să primesc lecții de la cei care arată că nu sunt capabili să țină situația sub control. Nu vreau să spun că sunt singurul capabil de asta, sunt convins că și în PSD sunt oameni profesioniști, dar lucrurile nu mai pot continua așa, cu astfel de declarații. Tu doar te scuzi, dai vina pe alții, dar lucrurile merg în continuare prost și tu rămâi în funcție“, a mai spus Dacian Cioloș.

„Din 2017 încoace, de când domnul Daea s-a instalat pe scaun și spune că avea informările respective, că știa ce se întâmplă în țară. Păi, dacă știa, e și mai grav, pentru că văd că nu s-a intervenit, nu au luat nicio măsură de prevenție în 2017 și iată unde ne aflăm astăzi“, a punctat Dacian Cioloș, fost comisar european pentru Agricultură.

Dacian Cioloș, replică pentru Daea: Guvernul tehnocrat a evitat două crize majore privind zootehnia și a lăsat un plan de măsuri care nu a fost aplicat

Citește în continuare
Editorialeacum 6 ore

Ce contează, cu adevărat, pentru țara noastră, chiar dacă premierul României a ratat întâlnirea cu șeful Comisiei Europene

Noutăți Generaleacum 7 ore

Alin Mituța, despre părerea lui Juncker vizavi de România: „Una dintre cele mai frumoase declaraţii la adresa ţării noastre din ultima vreme“

Noutăți Generaleacum 12 ore

Alba-neagra cu proiectul OUG 6/2016 privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal

Stiri RO+acum O zi

Dăncilă a ratat întâlnirea cu Juncker de la Otopeni. Alin Mituța: „Premierul ne umple de ruşine cu fiecare acţiune şi, iată, chiar inacţiune a sa“

Comunități Locale România 100acum O zi

RO100 Londra și RO100 Râmnicu Vâlcea au pus bazele proiectului „Calculatoare Pentru Viitorul României”

Editorialeacum 2 zile

Iluzia haiducului eficient

Revista Preseiacum 2 zile

Dacian Cioloș, la Europa FM, despre criza pestei porcine: Efectele economice sunt masive. Decontul pentru epidemia din România, plătit începând cu Crăciunul

Comunități Locale România 100acum 2 zile

RO100 Paris a strâns semnături pentru „Oameni Noi“ de la românii din Franța în Grădina Luxembourg din Paris

Revista Preseiacum 2 zile

Dacian Cioloș, la Digi24: Noi nu am avut nevoie în 2016 de informările SRI ca să știm ce se întâmplă în țară

Stiri RO+acum 2 zile

Vlad Voiculescu a strâns semnături în Herăstrău pentru campania „Oameni Noi în Politică“ VIDEO

Cele mai citite