Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

România trebuie să iasă din captivitatea clasei politice

Publicat

pe data de

Avem o clasă politică veche despre care știm că s-a perindat pe la putere regulat, reușind să facă alianțe care mai de care mai ciudate și mai nepotrivite. Clasa politică la care fac referire nu poate ieși din această logică, iar acești oameni refuză să vadă că România s-a schimbat, că tot contextul european și internațional e diferit și încearcă să păstreze un mod de a face politică în mod defectuos. Le convine captivitatea societății la propriile lor obiective. Sărăcia nu îi deranjează. Ba, dimpotrivă, îi avantajează.

Liderul acestei clase politice învechite este PSD, care nu are nicio dorință și nici știința să scoată România din sărăcie. Cu cât are un bazin electoral mai sărac cu atât PSD-ului îi e mai ușor să le dea acestor oameni câte puțin, cu țârâita, păstrându-i într-o captivitate a sărăciei.

Din păcate, o spun cu un mare regret, PNL se regăsește în aceasta zonă a clasei politice vechi și refuză cu obstinație să se reformeze și să vină alături de noi într-un proiect de reformare profundă a societății românești. Un proiect cu accent pe bunăstare. Ei așteaptă să cadă PSD natural și ei să le ia locul. Experiențele din 1996 cu CDR și din 2004 cu Alianța DA ne-au arătat că nu funcționează acest model.

Nu aș mai vorbi despre Putere și Opoziție cât aș spune despre clasa politică veche și una nouă, în plină formare. Despre partide care vin din trecut și ne vor în trecut și despre partide noi care vor modernizarea României. Cu speranță și încredere.

În ceea ce privește noua clasă politică, ea crește vertiginos și se dezvoltă în concordanță cu viziunea viitoare a societății. Poate nu așa de rapid cum ne-am dori, dar suntem pe drumul cel bun. USR face o treabă excelentă la nivel organizatoric și mă bucur să văd că există energie multă și bine articulată. Avem și pe stânga un partid nou, Demos, de la care aștept mult mai multe, pentru că e nevoie să existe și pe partea stângă o formațiune politică nouă, cu un mesaj bine articulat.

Noi, la RO+, trecem printr-o perioadă efervescentă: construim partidul și lucrăm la programul politic. Ne-am fundamentat principiile, ne-am făcut toate calculele și vă promit că vom veni cu un set de măsuri care, odată implementate, pot moderniza România. Dacă vom reuși să convingem electoratul că știm ce avem de făcut și că suntem în stare să punem în aplicare toate măsurile, România de peste cinci ani nu va mai fi cea de acum. Nu veți mai recunoaște starea deplorabilă din prezent. Suntem deciși să oferim acestei țări soarta pe care o merită, să restructurăm profund statul și economia cu un accent total pe eradicarea sărăciei și creșterea antreprenoriatului.

Lucrăm sub un stres enorm. Nu cel al câștigării alegerilor, ci cel de după, când ne dorim să aducem societății românești o schimbare totală în bine.

Editoriale

România riscă să piardă una dintre cele mai importante bogăţii: tineretul

Publicat

pe

Potrivit unei lucrări publicate în Revista Română de Statistică, numărul studenților, elevilor și copiilor din grupa de vârstă 0-19 ani care au emigrat din România între 2007 și 2017 este de 484.753. Dacă îi punem și pe cei cu vârste cuprinse între 21-22 de ani, vârsta studenției, atunci numărul emigranților temporari și definitivi depășește 500.000 din totalul de 2.613.477 de persoane contabilizate ca emigranți de către INS în perioada respectivă. Totodată, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, recunoaşte modul dezastruos în care s-a gestionat această problemă, astfel că în ultimii 15 ani numărul elevilor înscrişi în sistemul de învăţământ a scăzut cu 1,3 milioane.

De asemenea, indicele de îmbătrânire demografică a populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2018 a fost de 116,9 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere, numărul deceselor fiind mult mai mare decât cel al naşterilor.

România, la 100 de ani de la Marea Unire și la 30 de ani de la Revoluție, se pierde încet într-un ocean de nepăsare și neputință din partea conducătorilor care nu conștientizează importanţa acestor cifre și necesitatea unei intervenții urgente pentru a preveni niște consecințe greu de imaginat. Pe lângă impactul social, economic, demografic, riscăm ca, până în anul 2060, să pierdem peste 5 milioane de oameni, iar doi angajați să susțină până la trei pensionari, ceea ce va determină un haos financiar greu de imaginat.

Precum orice altă bogăţie, tineretul trebuie protejat

Tinerii au nevoie de un loc al lor, de posibilitatea de a studia în România la aceleași standarde ca în orice alt loc din Europa și de a le fi recunoscute meritele, de o programă educațională pliabilă zilelor în care trăim, de un sistem sănătos în care poți evolua chiar dacă nu ești băiatul sau fata vreunui om important, de locuri de muncă unde sunt primiți pentru a învața fără să se ceară 10 ani de experiență, cu toate că ei abia au terminat facultatea, de un mediu prielnic în care să trăiască și să crească din toate punctele de vedere, de o familie care să fie alături de ei, nu plecată prin alte țări pentru a le asigură un trai decent.

Tinerii au nevoie de ascultare. Tinerii au nevoie de înţelegere

Din păcate, lucrurile acestea au fost ignorate în ultimii 30 de ani. Clasa politică actuală se axează pe voturi primite din partea unor sectoare dependente, cum ar fi pensionarii sau bugetarii, făcând promisiuni mai mult sau mai puțin populiste care, de obicei, nu ajung să se materializeze. Lupta pentru putere se dă cu ajutorul sectoarele de vârstă cuprinse între 45-64 și 65+ care au participat la vot în proporție de 54%, respectiv 49% (conform prezenței la alegerile parlamentare 2016).

Tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani au rămas indiferenți într-o proporție de peste 70%. Un procent chiar rușinos. Deseori au fost judecați și chiar eu mi-am judecat generația din care fac parte. Am presupus că au avut dureri de spate sau bătrânețea și-a spus cuvântul la 25 de ani, de aceea nu au reușit să ajungă la vot. Deseori mi-am zis că suntem generația care acordă prea mult timp unei lumi virtuale, ignorând cu desăvârșire realitatea în care trăim. Adevărul nu este acesta.

Generația tânără nu a fost ascultată niciodată. Părerea acesteia nu a contat și nu a primit destule motive pentru a merge la vot. Cu siguranță, toți dorim să ne vedem bunicii și părinții cu salarii și pensii bune. Cu siguranță, ne dorim cu toții o infrastructură care să unească principalele regiuni ale României. Cu toții ne dorim un sistem medical profesionist și o industrie înfloritoare. Ne dorim multe, dar noi, tinerii, suntem prea ocupați cu ceea ce vrem să devenim peste câțiva ani. Suntem curajoși, plecăm și ne lăsăm țara în urmă dacă nu ne regăsim aici. Plecăm să ne găsim sensul în alte țări care ne așteaptă cu brațele deschise, chiar dacă nu vom găsi cuvânt „acasă” acolo unde vom merge.

Tinerii nu trebuie să fie judecaţi pentru simplul fapt că acele persoane mature şi responsabile de o ţară întreagă nu reuşesc să le atragă atenţia, vorbindu-le despre PIB, deficit şi alte lucruri care nu au legătură cu mintea visătoare şi plină de speranţă a acestei generaţii.

Cum am reuşi să îi convingem pe tineri să rămână în România şi să înţeleagă cât de important e votul lor?

E simplu. Tinerii au nevoie de înţelegere. Tinerii trebuie să fie înţeleşi.

Tinerii au nevoie de oameni care să le vorbească pe aceeaşi limbă. Tinerii vor să vadă alţi tineri, nu imaginea politicianului actual care se uită cu superioritate la muritorii de rând.

Tineretul reprezintă o voce şi cu siguranţă adevărata bogăţie pe care o avem în România. Ar fi de neiertat să pierdem ceea ce reprezintă, de fapt, viitorul ţării noastre!

* material realizat de Andrei Robert Vintilă, Oradea

Citește în continuare

Editoriale

Schimbarea este în puterea noastră. Vă doresc și ne doresc rod și spor în toate!

Publicat

pe

Dragi prieteni,

Să vă aducă Anul Nou bucurie și sănătate și zile senine împreună cu cele și cei dragi vouă.

Și tot așa cum Noul An alungă relele anului vechi, vă invit ca în 2019, împreună, să facem bine să alungăm răul făcut țării și românilor de o mână de indivizi necinstiți.

Anul 2019 este decisiv. Poate fi anul schimbării.

În luna mai vom fi chemați să alegem viitorul european al României și să ne exprimăm încrederea într-o Europă mai bună. Vor fi primele alegeri din 2016 încoace, în care, împreună cu forțele politice responsabile, avem posibilitatea să spargem valul hoției, minciunii și populismului. Avem datoria să începem această schimbare acum, cu atât mai mult cu cât, pentru șase luni, România se află la conducerea Europei, la Președinția Consiliului Uniunii Europene.

La sfârșitul lui 2019 vom fi chemați să decidem ce fel de om vrem în fruntea țării: un președinte cinstit, democrat, european sau unul corupt, mincinos, care visează să conducă România după bunul lui plac.

Schimbarea este în puterea noastră. Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere că asumat putem face lucrurile mai bine în jurul nostru.

Suntem deja câteva mii de oameni în partidul PLUS. Vom fi mai mulți. Dacă vă regăsiți în valorile PLUS, veniți să muncim împreună pentru a schimba România în bine, să arătăm că patriotismul nu se măsoară în decibeli, ci în credința că onestitatea, profesionalismul și cinstea pot aduce bunăstare. https://www.ro.plus/adeziune

Anul 2019 este anul responsabilității. Haideți să alegem cu înțelepciune!

Vă doresc și ne doresc rod și spor în toate.

La mulți ani!

Citește în continuare

Editoriale

Mâine anul se-nnoiește. Bugetul, însă, lipsește

Publicat

pe

S-a încheiat și anul 2018, un an ce ar fi trebuit să fie unul pozitiv, dar care s-a dovedit a fi complicat din punct de vedere economic și politic. Măsurile economice haotice, presiunea continuă pe justiție și disensiunile din interiorul PSD au condus la deteriorarea încrederii în economia națională, ceea ce a avut ca efect imediat creșterea costurilor statului pentru finanțarea deficitului bugetar.

Creșterea economică a încetinit ca urmare a lipsei investițiilor publice, precum și a temperării investițiilor private străine și interne. Reformele au întârziat să apară, astfel încât potențialul de creștere economică nu s-a îmbunătățit. Într-un context economic global favorabil, economia românească a devenit mai vulnerabilă în fața riscului de recesiune.

Anul 2019 începe fără buget. Este pentru prima dată în ultimii 18 ani în care, deși există guvern cu atribuții depline (nu guvern interimar), anul începe fără buget. Aprobarea bugetului în ianuarie sau februarie va diminua perioada rămasă la dispoziție pentru diferite instituții publice și companii de stat pentru investiții.

Ce știm în acest moment despre bugetul țării:

  1. Bugetul pentru 2018 a înregistrat un deficit-record la 11 luni, de 26 de miliarde de lei (cele mai recente date disponibile), cel mai mare din perioada post-criză. Aceste miliarde cheltuite de guvern peste veniturile aflate în vistieria statului au fost un factor important în creșterea importurilor peste exporturi, creșterea inflației și a ratelor dobânzilor. Creșterea inflației și a dobânzilor a făcut ca veniturile nete ale populației să se erodeze, anulând parțial eforturile guvernului de a crește anumite categorii de pensii și salarii. Pentru angajații care nu au beneficiat de creșteri salariale, creșterea ratelor la creditele ipotecare, a prețului la energie și combustibili a condus la reducerea standardului de viață.

Deficitul bugetar exagerat a fost generat de o creștere a cheltuielilor mult peste venituri, în special cheltuielile cu salariile și asistența socială. Creșterea salariilor în sectorul de sănătate a fost un cost semnificativ, dar reprezintă o măsură reparatorie pentru personalul medical. Reforma în sănătate trebuie să continue, deoarece medicina nu se poate face în clinici cu o vechime de peste 50 de ani și fără aparatură medicală.

Veniturile au fost sub așteptări în prima jumătate a anului, în special veniturile din TVA. Din păcate, cheltuielile de investiții au rămas sub așteptări și nevoi, astfel încât mult-promisele

școli, spitale, autostrăzi și căi ferate au rămas doar pe hârtie.

Din punct de vedere al investițiilor, 2019 se anunță un an și mai dificil: mediul de afaceri este bulversat de schimbări fiscale abrupte, iar investițiile publice par a avea nevoie de un miracol pentru a se desțeleni. Preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene ar putea afecta investițiile publice deoarece multe instituții prinse în proiectul european vor avea o disponibilitate redusă de a demara proiecte de investiții.

  1. Guvernul a luat deja o serie de măsuri pentru a pregăti bugetul pentru 2019. Pentru a ține sub control cheltuielile cu salariile, guvernul a decis implementarea unor măsuri de austeritate prin înghețarea salariilor și amânarea cu nouă luni a creșterii pensiilor, reducerea numărului de posturi și înghețarea angajărilor, precum și tăierea plății orelor suplimentare. Chiar și cu salariile înghețate și creșterea pensiilor amânată, statul are nevoie de câteva miliarde în plus, pe care le va strânge din noile taxe ce se vor aplica băncilor, companiilor din energie, telecomunicații și jocuri de noroc, precum și desființarea de facto a Pilonului II de pensii. Din păcate, aceste noi taxe reprezintă o sfidare a sectorului privat prin faptul că au fost introduse peste noapte și fără consultări și studii de impact. Mai mult, noile taxe au fost îmbrăcate într-o poveste siropoasă naționalistă, presărată cu date incomplete și jumătăți de adevăr.

3. Prevederi importante ale Legii responsabilității fiscale au fost suspendate pentru 2019. Prin ordonanță de urgență, guvernul a derogat de la regulile fiscale și principiile responsabilității fiscale introduse prin Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010. De asemenea, dacă guvernul nu poate respecta regulile de responsabilitate fiscală, prim-ministrul și ministrul Finanțelor publice nu vor mai declara abaterile și nici măsurile și termenele până la care Guvernul va asigura conformitatea cu regulile și principiile responsabilității fiscale.

Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010

(4) Declarația de răspundere va conține o declarație semnată de prim-ministrul și de ministrul finanțelor publice, prin care se atestă corectitudinea și integralitatea informațiilor din strategia fiscal-bugetară și conformitatea acesteia cu prezenta lege, țintele sau limitele pentru regulile fiscale și respectarea principiilor responsabilității fiscale

Articolul 30 din Legea privind responsabilitatea

(4) Guvernul are obligația de a prezenta Parlamentului un buget anual care să respecte principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetară și orice alte prevederi ale prezentei legi, iar prim-ministrul și ministrul finanțelor publice vor semna o declarație ce atestă această conformitate, declarație care va fi prezentată Parlamentului împreună cu bugetul anual.

(5) În eventualitatea că Guvernul nu poate respecta condiția de conformitate prevăzută la alin. (4), prim-ministrul și ministrul finanțelor publice vor menționa în declarație abaterile, precum și măsurile și termenele până la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilității fiscale, cu regulile fiscale și cu strategia fiscal-bugetară.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 2 luni

Dragos Pîslaru: Un loc la masă cu elita Europei nu se cere, se dobândeşte prin acţiuni

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș, în cursa internă PLUS pentru desemnarea candidaților la europarlamentare: România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenți

Noutăți Generaleacum 2 luni

Vlad Voiculescu: Gogoși sau dreptate. Asta va fi alegerea pe care o vor avea de făcut românii foarte curând

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș: Avem guvernanți cu dublu discurs atunci când vine vorba de Europa, dar am văzut limpede cât de Român e polonezul Donald Tusk

Noutăți Generaleacum 2 luni

Vlad Voiculescu: În următoarea jumătate de an, noi vom determina încotro se îndreaptă această țară

Revista Preseiacum 2 luni

Mirabela Amarandei, despre cartea cu realizările Guvernului în 2018: „Cartea «României de n-ar fi și nu s-ar mai pomeni»“

Editorialeacum 2 luni

România riscă să piardă una dintre cele mai importante bogăţii: tineretul

Noutăți Generaleacum 2 luni

Alin Mituța: „Este vizibil de pe lună că argumentele domnului Meleșcanu și ale PSD-ALDE pentru a justifica scăparea politicienilor corupți de justiție sunt false și ridicole”

Revista Preseiacum 2 luni

2019 în lume, un an cu riscuri în creștere

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș: Riscăm să devenim spectatori captivi ai unei lumi urâte, „împodobită“ cu minciunile din ce în ce mai disperate ale celor care ne guvernează

Cele mai citite