Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Comunități Locale România 100

RO100 Oradea a inițiat „Caravana medicală“, pentru a le oferi servicii medicale celor din zonele rurale greu accesibile

Publicat

pe data de

Pentru mulţi dintre noi accesul la servicii medicale specializate este o normalitate. Însă pentru persoanele din comunităţile rurale, îndeosebi pentru vârstnici, distanţa de câteva zeci de kilometri şi lipsa banilor duc la neglijarea propriei stări de sănătate.

RO100 Oradea şi-a propus să parcurgă aceste distanţe pentru a ajunge la oamenii care au nevoie de ajutor și a iniţiat proiectul „Caravana medicală“. Prima oprire a caravanei a fost satul Ucuriş din comuna Olcea. Aici, medicii din comunitatea locală RO100, alături de alţi medici voluntari, au oferit analize şi consultaţii medicale gratuite.

„Vrem să ajungem la cât mai mulţi oameni cu acces redus la servicii medicale. Dacă doriţi să sprijiniţi activităţile viitoare ale Caravanei medicale RO100 cu resurse umane sau financiare, ne puteţi contacta pe [email protected]“, anunță membrii RO100 Oradea.

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunități Locale România 100

Comunitatea locală RO100 Alba Iulia a împlinit 7 luni: peste 100 de membri, opt dezbateri, ajutor pentru sinistrați

Publicat

pe

Comunitatea locală RO100 Alba Iulia a împlinit șapte luni de la fondare, perioadă în care numărul membrilor a crescut de la 10 la peste o sută, au fost organizate mai multe dezbateri pe teme importante și s-au organizat misiuni de ajutorare a sinistraților din Cricău, afectați de inundații.

În cele șapte luni de la înființare și până în prezent, RO100 Alba Iulia a organizat, bazându-se pe voluntariatul membrilor săi, opt dezbateri importante pe subiecte care privesc întreaga societate: legile justiției, fiscalitate, sănătate, educație. Membrii săi au mers de șapte ori în localitatea Cricău, pentru a ajuta sinistrații afectați de inundații.

De asemenea, membrii RO100 Alba Iulia s-au implicat în campania de adunare de semnături pentru inițiativa „Fără Penali în funcții publice“.

Moderatorul RO100 Alba Iulia este istoricul Mihail David, iar implicarea civică este pentru el un al doilea job.

„Ne dorim o Românie a normalităţii, în care profesionalismul, implicarea civică, onestitatea, transparenţa, deschiderea faţă de oameni să primeze. Ne dorim o Românie fără corupție și conștientizăm faptul că nu este suficient să criticăm, ci este nevoie ca fiecare dintre noi să își asume responsabilitatea de a face ceva bun și folositor pentru comunitatea în care trăiește. Prin implicare și exemplu personal, putem crea o comunitate în care cetățenii să fie activi și să construiască împreună un viitor mai bun“, spune un membru al RO100.

Platforma România 100 este o mișcare cetățenească, care dorește să contribuie la modificarea mediului politic și guvernamental, prin intermediul persoanelor care se implică și au inițiativă civică în comunitățile din care fac parte.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Mitingul Diasporei, 10 august 2018 – Un protest pașnic, denaturat intenționat și violent reprimat

Publicat

pe

FOTO RO100 Bacău

La o saptămână de la evenimentele din 10 august, de la București, ca martori ai evenimentelor petrecute în Piața Victoriei și în urma vizionării a sute de filmulețe apărute în spațiul public și a mărturiilor celor prezenți acolo, Comunitatea RO100 Bacău încearcă să tragă câteva concluzii cu privire desfășurarea evenimentelor și „reacția evident disproporționată și abuzivă a Jandarmeriei Române față de cei peste 100.000 de protestatari pașnici prezenți la eveniment“.

„Reacția noastră nu a fost imediată, întrucât nu am vrut să fie una strict emoțională, subiectivă, bazată doar pe ceea ce am trăit cu toții în spațiul limitat al zonei de protest în care ne-am aflat. Am urmărit cu atenție și declarațiile reprezentanților Jandarmeriei, dar și pe cele ale ministrului de Interne. Am studiat inclusiv Legea 550/2004 de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române“, susțin membrii Comunității RO100 Bacău, care transmit următoarele idei și concluzii:

  1. La protest au participat oameni de toate vârstele, femei și bărbați, mulți dintre ei însoțiți de copii sau de persoane vârstnice, ceea ce demonstrează clar intenția lor de a demonstra pașnic, cu convingerea că sunt protejați de forțele de ordine.
  2. Am văzut, la fel ca toți cei prezenți, în mulțime, persoane dubioase, bărbați dotați cu fulare și eșarfe, încă din timpul amiezii, destul de agitați și rupți din peisajul calm al protestului. Chiar ne-am întrebat: „Pe ăștia nu-i vede nimeni? Ce păzesc jandarmii?”. Dacă noi i-am văzut, cu siguranță i-au văzut si jandarmii, inclusiv cei în civil care se plimbau printre protestatari. De ce nu au luat nicio măsură împotriva lor în momentul în care au devenit agresivi și provocatori cu efectivele de jandarmi și încercau să agite spiritele între protestarii pașnici?
  3. Deși zonele agitate de instigatori erau în partea din față a Pieței Victoria, de ce jandarmii au ales să arunce cu gaze în toate părțile, înspre toate bulevardele, unde nu se înregistrase niciun incident? Noi le-am interpretat la acel moment ca fiind intimidarea protestatarilor, să renunțe, să plece acasă, să-i descurajeze și pe alții să vină în piață, să-i sperie să mai vină și altădată. Acum credem că a fost mai mult de atât. Planul era mai amplu și mai diabolic, să incite la reacții agresive din partea protestatarilor, pentru a justifica toată intervenția în forță pregătită minuțios.
  4. Intervenția în forță, cu gaze lagrimogene și iritante, după ora 23.00, asupra tuturor oamenilor prezenti nu era justificată de incidentele izolate, ci era programată să se producă oricum. Gazele au fost împrăștiate peste tot, în toate direcțiile, inclusiv pe toate bulevardele ocupate de oameni. Din câte am înțeles, ordinul era de evacuare a Pieței Victoriei, nu de evacuare a protestatarilor din București. Nu cumva a fost acesta un abuz al jandarmilor care au fugărit, hăituit, agresat și lovit oameni nevinovați pe toate străzile din zonă?
  5. Ulterior, am înțeles de la purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei, precum și de la șefii lor, că ei nu au făcut decât „să apere instituțiile statului”. Dar „drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor” prezenți la protest de ce nu le-au apărat? Sau „ordinea și liniștea publică”, prin extragerea punctuală a instigatorilor, la momentul în care aceștia au produs agresiuni asupra jandarmilor?
  6. 1 din Legea Jandarmeriei prevede că aceasta „exercită, în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism”. Ordinea aleasă de legiuitor pentru enumerarea atribuțiilor nu este întâmplătoare, în primul rând jandarmii fiind obligați să apere oamenii și drepturile lor fundamentale, inclusiv acela de a protesta, și abia apoi instituțiile statului. Despre apărarea OAMENILOR și a drepturilor lor nu am auzit pe nimeni din conducerea jandarmeriei vorbind. Iar asta este greșit, profund greșit pentru democrație, cu principiile și valorile ei.

Nu putem trage concluzii, de asta se va ocupa Parchetul Militar în cadrul dosarului penal aflat în acest moment în curs de instrumentare, dar avem, pe lângă convingerile personale, și aceste multiple întrebări la care încă așteptăm un răspuns cinstit, corect, în acord cu rolul și menirea Jandarmeriei Române.

„Și o ultimă întrebare, legitimă în contextul celor întâmplate pe 10 august: Pe viitor, când vom alege să participăm la un protest ca cetățeni liberi ai acestei țări, mijloc democratic de exprimare a nemulțumirilor, să avem la noi și măști de gaze?“ – încheie mesajul membrii Comunității RO100 Bacău.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Protestul diasporei, văzut de membrii Platformei România 100 care au înfruntat în piață gazele lacrimogene ale Jandameriei

Publicat

pe

Membri ai Platformei România 100, la mitingul de sâmbătă din Piața Victoriei

Membri ai comunităților RO 100, unii veniți de la sute sau mii de kilometri depărtare, au ieșit vineri în stradă, alături de zeci de mii de români, pentru a protesta față de direcția greșită în care se îndreaptă România sub conducerea lui Liviu Dragnea și a coaliției PSD-ALDE.

Au stat ore întegi în piață, protestând pașnic și înfruntând intervențiile brutale și în mare parte nejustificate ale jandarmilor care au folosit gazele lacrimogene chiar asupra copiilor și femeilor care nu făceau altceva decât să-și strige nemulțumirile.

„Sunt revoltată de ceea ce se întâmplă în țară. Vreau să revenim la starea de democrație normală pe care am trăit-o în 2016. Am participat la protest în Piața Victoriei, am primit porțiile de gaze iritante, prima dată în viața mea (am 51 de ani), am văzut cum jandarmii alergau manifestanții pe străzi departate de Piața Victoriei, pe la ora 1 noaptea, și îi înghesuiau în dube, cum îi loveau cu picioarele pentru că filmau“, spune Măndița Baias, profesoară de fizică, membră a Comunității Locale RO100 Baia Mare.

În Piața Victoriei, printre manifestanții din diaspora au fost și membri ai Comunității RO100 din Londra. Experiența manifestației i-a făcut să creadă cu mai multă tărie în nevoia implicării pentru a schimba ceva în România. „Am avut ocazia să înțeleg ceva: de acum încolo nu mai este cale de întoarcere. Luptăm cu tot ce avem, pricepere, resurse, idei, timp, de oriunde suntem. Mobilizarea pe care am văzut-o, vineri, la oameni a fost încredibilă. E jobul nostru să ne luăm țara înapoi și pentru prima dată cred că putem. Grupul nostru are un potențial enorm, haideți să-l realizăm împreună!“, îndeamnă Corina Dobrea, moderatorul Comunității RO100 Londra.

Noi imagini, trimise de prietenii RO100 Londra, demonstrează clar spiritul pașnic al protestului și diversitatea participanților la mitingul diasporei. Din păcate, mulți copii, femei și oameni în vârstă au fost nevoiți să asiste la scene violente ale unor nedreptăți comise de reprezentanții autorității statului.

„Era un tip acolo, de 22 de ani, orfan de tânăr, militar in Germania, din Iași. A stat două zile pe mașină să ajungă la Iași și pe urmă opt ore pe tren la București. A fost toată ziua în piață, a fost agasat, împins. A explodat o grenadă lângă el și a stat intubat 30 de minute ca să își revină, deși era extrem de fit (pregătit din punct de vedere fizic, n.r.). Dar avea un spirit fantastic. A stat cu noi restul nopții și i-am plătit un hotel ca să nu doarmă în gară până la trenul de dimineață. Cu oamenii ăștia reconstruim țara!“, a relatat unul dintre manifestanții din stradă.

Comunitatea RO100 din capitala Marii Britanii și-a exprimat ferm dezaprobarea față de intervenția brutală a Jandarmeriei: „Într-o țară democratică și europeană, niciun guvern nu și-ar permite să își trateze astfel propriii cetățeni, cu atât mai puțin diaspora“.

 

Citește în continuare

Cele mai citite