Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Comunități Locale România 100

RO100 Bună Ziua Cluj organizează campanii de donare de sânge la sediile firmelor de IT

Publicat

pe data de

Comunitatea locală RO100 Bună Ziua Cluj, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează campanii mobile de donare de sânge la sediile companiilor de IT din Cluj-Napoca sub sloganul „404 Blood Not Found”.

Membrii comunității sunt deja la a treia acțiune de acest gen și își propun să creeze un trend în Cluj-Napoca și nu numai: „Ne dorim să organizăm evenimente periodice de donare de sânge de genul «Venim noi la tine la birou», să arătăm că ne pasă și că într-adevăr putem schimba mentalități. Și nu oricum, ci prin fapte de eroi“.

Alături de centrele de transfuzii, tot mai multe organizații non-guvernamentale, instituții de învățământ și alte entități se implică în campanii de informare și donare, dar necesitatea implementării unui program național de conștientizare a importanței donării persistă. Nevoia de sânge nu este acoperită în totalitate, deși în ultimii ani s-a înregistrat un trend ascendent în rândul donatorilor.

În România, sub 2% din populație donează sânge, mult sub media europeană de 6%. Membrii comunității au identificat mai multe probleme legate de donarea de sânge și propun o serie de soluții menite să le rezolve.

Numărul mic de donatori

  • Dezvoltarea unui sistem care să permită efectuarea rezervărilor și evaluarea procesului de donare;
  • Afișarea în timp real a stocurilor de sânge dintr-un anumit oraș pentru a încuraja oamenii să doneze continuu;
  • Implementarea unui program național de informare cu privire la nevoia de sânge și importanța donării benevole;
  • Organizarea constantă a colectelor mobile.

Lipsa unui program de fidelizare a donatorilor

  • Notificarea donatorilor prin SMS când sângele lor este utilizat și a salvat vieți;
  • Recunoașterea donatorilor (oferirea unor diplome, insigne simbolice când ating un anumit număr de donări).

Informațiile despre donarea de sânge nu sunt centralizate

Dezvoltarea unui site web care să conțină toate informațiile relevante, cum ar fi criteriile de admisibilitate, reglementările, noutățile și statisticile naționale, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și medici specialiști, pentru a asigura corectitudinea datelor.

Numarul insuficient al personalului medical din centrele de donare

Evaluarea centrelor de transfuzii din toată țara, de către Ministerul Sănătății, pentru a identifica probleme întâmpinate în desfășurarea activității și creșterea numărului de cadre medicale, acolo unde este nevoie, pentru a permite organizarea constantă a campaniilor mobile.

Comunitatea RO100 încearcă să rezolve câteva dintre aceste probleme prin organizarea de colecte mobile pentru a crește numărul donatorilor, dezvoltarea unei strategii de comunicare între donatori și centrul de transfuzie prin intermediul social media și propunerea unor proiecte menite să îmbunătățească condițiile de donare și să fidelizeze donatorii.

404 BLOOD NOT FOUND

Prin aceste campanii RO100 Bună Ziua Cluj își propune să crească numărul persoanelor care donează, să fidelizeze donatorii și să sublinieze importanța donării de sânge benevole. Aceste evenimente se adresează firmelor de IT cu mulți angajați dispuși să doneze sânge. Organizarea unei astfel de acțiuni constă în identificarea unei firme care dorește să sprijine acestă inițiativă, stabilirea detaliilor logistice, efectuarea rezervărilor și donarea propriu-zisă.

Deplasarea la locul de muncă a Centrului de Transfuzie Sanguină și efectuarea rezervărilor reduc din timpul alocat donării, iar oamenii sunt mai dispuși să doneze. Pentru a fideliza donatorii și a îmbunătăți continuu procesul de donare, după fiecare acțiune se cere feedback-ul persoanelor care au donat.

La fiecare acțiune au donat aproximativ 60 de persoane, rata de respingere a fost între 10-15% și aproape jumătate din persoanele înscrise au fost la prima donare.

În prezent, se lucrează la un ghid de bune practici privind organizarea și desfășurarea campaniilor mobile de donare de sânge, pentru a încuraja și alte comunități din țară să organizeze astfel de acțiuni.

Membrii comunității locale le mulțumesc partenerilor și vă îndeamnă să vă alăturați inițiativei:  „Dorim să le mulțumim pentru susținere tuturor celor care au luat parte la aceste campanii fără de care nu am fi obținut rezultate așa bune: echipei de la Centrul de Transfuzie Cluj pentru disponibilitate și profesionalism, studenților voluntari de la Medicină pentru ajutorul necondiționat ori de câte ori am avut nevoie, firmelor de IT pentru implicare și sprijinire a donării de sânge și, nu în ultimul rând, tuturor sponsorilor care ne-au rămas fideli de la începutul inițiativei. Dacă lucrezi într-o firmă de IT și ai mai mulți colegi care vor să salveze vieți donând sânge, dă-ne de veste și aducem Centrul de Transfuzie la tine la birou!“

Echipa RO100 Bună Ziua Cluj

Email: [email protected]

Facebook:  RO100 Bună Ziua Cluj

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunități Locale România 100

Tone de bunuri au fost dăruite de gălățeni la a patra și cea mai de succes campanie de donații orgnanizată de RO100 Curățăm Galațiul

Publicat

pe

FOTO Comunitatea RO100 Curăţăm Galaţiul

Membrii RO100 Curățam Galațiul au reușit colectarea a aproape 10 tone de bunuri pentru oameni în nevoie, în doar două zile, 17 și 18 noiembrie, la a patra ediție a campaniei de donații inițiate de comunitate.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a comunității RO100 Curățăm Galațiul, numărul donatorilor și al produselor colectate a fost de trei ori mai mare comparativ cu edițiile trecute, iar oamenii au dăruit celor în nevoie obiecte și produse necesare mai ales în perioada iernii, dar nu numai: haine groase de iarnă, încălțăminte, plăpumi, pături, scutece, jucării, electrocasnice mici și produse alimentare neperisabile (făină, zahăr, mălai, sare, ulei, conserve, orez, paste, dulciuri).

„Ediția de anul acesta stă sub semnul sărbătoririi Centenarului. Reprezintă modul în care noi, membrii Comunității Curățăm Galațiul, am ales să marcăm această sărbătoare națională. Centenarul este despre felul în care românii dau dovadă că știu să fie ÎMPREUNĂ. Și suntem cu adevărat împreună atunci când ne pasă de semenii noștri. Credem că gălățenii au arătat că avem motive de mândrie și de sărbătoare în aceste zile speciale. Le mulțumim tuturor celor care au donat și îi așteptăm și în anii următori“, scrie pe pagina de Facebook RO100 Galați, unde comunitatea a publicat și un scurt clip video cu o parte dintre bunurile colectate în weekend.

RO100 Curățăm Galațiul va reveni cu noi informații despre distribuirea lucrurilor strânse din donații către cei care au cea mai mare nevoie de ele.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Comunitatea RO100 Bruxelles are noi comoderatori și anunță o întâlnire cu Dacian Cioloș

Publicat

pe

Comunitatea RO100 Bruxelles și-a ales marți, 13 noiembrie, doi noi comoderatori, Ștefi Moise și Irina Constantinescu, și anunță o întâlnire cu liderul Mișcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloș, pe 27 noiembrie, și continuarea campaniei de strângere de semnături pentru „Oameni noi“.

Ștefi Moise și Irina Constantinescu au fost alese comoderatoare ale RO100 Bruxelles în cadrul întâlnirii RO100 Cafe #11, din cinci candidaturi depuse. „Cele două au fost singurele implicate activ și care ne-au ajutat constant la organizarea evenimentelor și promovarea comunității și suntem siguri că vor face o treaba bună“, scrie pe pagina de Facebook a comunității.

Totodată, comunitatea din Bruxelles a RO100 a anunțat organizarea unei noi întâlniri a membrilor în data de 27 noiembrie, la care va participa și Dacian Cioloș, fondator al Platformei RO100 și al RO+. Membrii RO100 care vor să participe la eveniment se pot înscrie AICI.

RO100 Bruxelles continuă și strângerea de semnături pentru campania „Oameni noi în politică“, printr-o acțiune organizată duminică, în zona Clemenceau din Bruxelles.

Iar pentru că perioada Sărbătorilor de Iarnă se apropie, comunitatea din Bruxelles va demara curând și campania „Aducem zâmbet de Crăciun“, în cadrul căreia se vor strânge donații pentru copii din diverse comunități locale românești. Informațiile privind perioada campaniei si cazurile sociale care vor fi ajutate vor fi făcute publice curând pe pagina de Facebook a RO100 Bruxelles. Evenimentul de strângere a donațiilor vine ca urmare a succesului întreprins de campania similară organizată cu ocazia Paștelui.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Comunitatea RO100 Roma strânge semnături pentru „Oameni noi“ de la românii din Italia. Mai sunt de strâns 50.000 de semnături

Publicat

pe

FOTO Facebook

Membrii RO100 Roma participă activ la strângerea de semnături pentru inițiativa „Oameni noi în politică“. Carmen Lavinia Orbulescu, membră a comunității RO100 Roma, a mers pe șantierele italiene unde lucrează români pentru a le vorbi despre inițiativa cetățenească de reformare a legilor electorale și pentru a-i convinge să semneze, astfel încât românii din diaspora să fie mai bine reprezentați în Parlament la alegerile viitoare. Mai sunt necesare 50.000 de semnături, care se pot strânge până la 1 decembrie.

„Cum să nu fiu mândru de colegii din RO100 Roma care au strâns astăzi semnături pentru proiectul #oameninoi printre românii aflați la muncă în Italia? Ne-am propus ca noi, cetățenii, să schimbăm legile electorale care stabilesc cum ei, politicienii, ajung în funcție. Cum? Printr-o inițiativă legislativă cetățenească. Până acum nu s-a mai făcut asta în România“, a scris pe pagina sa de Facebook avocatul Andrei Lupu, moderator al RO100 Ploiești.

Inițiativa „Oameni noi în politică“, lansată de 30 de organizații non-guvernamentale și partide politice, își propune modificarea legilor electorale pentru ca primarii să fie aleși în două tururi, candidații independenți și partidele noi să aibă acces mai ușor la funcții publice, iar diaspora să fie mai bine reprezentată în Parlament.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 5 ore

Andrei Lupu: Modificările propuse de PSD-ALDE pentru Codul de Procedură Penală ar fi impiedicat prinderea recidivistului din Alba Iulia, eliberat pe baza recursului compensatoriu

Noutăți Generaleacum 5 ore

Parlamentul European a lansat un nou site. Antonio Tajani: „Va fi un instrument valoros care va aduce Europa mai aproape de cetățenii săi”

Comunități Locale România 100acum 8 ore

Tone de bunuri au fost dăruite de gălățeni la a patra și cea mai de succes campanie de donații orgnanizată de RO100 Curățăm Galațiul

Noutăți Generaleacum O zi

Anca Dragu: „Cine poate rezista unei promisiuni de dublare a salariilor? Sunt oferte electorale nerealiste, dar foarte tentante, care-i lovesc tot pe cei mai vulnerabili”

Noutăți Generaleacum O zi

Anca Dragu: „Naționalismul și demagogia au devenit din ce în ce mai prezente în discursul populist. Soluția ar fi o implicare mai activă a societății civile”

Stiri RO+acum 2 zile

„Oameni noi“, în județul lui Dragnea: voluntarul care strângea semnături în Alexandria, vizitat de Poliția Locală, care insista că are nevoie de autorizație

Revista Preseiacum 3 zile

Oana Bogdan, la Alba Iulia: Proiectăm o țară în care cei plecați la muncă în străinătate să vrea să se întoarcă, să muncească și să își educe copiii

Stiri RO+acum 3 zile

Teleormanul vrea Oameni noi în politică. Dacian Cioloș: „Lucrurile pot să evolueze doar în măsura în care ne asumăm să susținem oameni de bună-credință și onești“

Stiri RO+acum 4 zile

Oana Bogdan, la Radio Unirea Alba Iulia: „Vrem să creăm o punte între rural și urban. Ne propunem să fim un partid de masă”

Stiri RO+acum 4 zile

Oana Bogdan, la Alba Iulia: „Domeniul construcțiilor este văduvit în România, are probleme uriașe, pentru că nu mai sunt oameni”

Cele mai citite