Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Comunități Locale România 100

Platforma RO 100 sprijină „Fără Penali în funcții publice”: „Dacă nu semnezi, pierzi din start. Semnând, avem o șansă!“

Publicat

pe data de

Comunitățile locale ale Platformei România 100 și-au mobilizat forțele pentru a contribui la atingerea pragului de semnături, în București, Galați, Alba Iulia, Sibiu, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca și chiar în diaspora.

Un prim pas spre respectarea criteriilor legale a fost întrunit, fiind depășit pragul de 500.000 de semnături. Însă nu este suficient! Pentru a îndeplini în totalitate prevederile constituționale sunt necesare semnături din cel puțin jumătate din județele țării plus municipiul București, iar pe fiecare județ dintre acestea trebuie să fie colectate cel puțin 20.000 de semnături.

Pe 5 august, datele centralizate arătau că 14 județe mai aveau de strâns semnături pentru a atinge pragul de 20.000. Unele sunt foarte aproape de această țintă: Galați (17.400), Ilfov (17.200), Dolj (15.500), Hunedoara (15.000). În Tulcea, Alba, Bacău și Suceava, însă, numărul semnăturilor strânse nu depășește 11.000. Este nevoie de o mobilizare și mai intensă pentru a fi mai aproape de firescul deziderat al campaniei #fărăpenali.

Entuziasmul de care au dat dovadă voluntarii Platformei România 100 merită a fi împărtășit! Voluntarii au ieșit din bula lor și au transmis mai departe mesajul acestei campanii, reușind să-i convingă chiar și pe cei mai dezinformați dintre cetățeni să semneze această inițiativă. Zonele cele mai aglomerate ale țării, precum Gara de Nord sau Festivalul Untold, au fost umplute de energia voluntarilor, concluzia tuturor fiind unitară: #împreună #schimbăm #România.

Am stat de vorbă cu câțiva voluntari care, de-a lungul campaniei, au strâns mii de semnături pentru „Fără Penali în funcții publice“.

  • „A fost extraordinară experiența și o recomand tuturor! Mai întâi, lovitura în moalele capului aplicată de reticența celor mai în vârstă – și ei fac parte din țara asta! Dar acest început dezarmant, oarecum amar, a ridicat și mai mult spiritul speranței atunci când tineri zâmbitori au venit direct la noi și, până să putem rosti «adunam semnături pentru…», ne-au spus «Știm pentru ce, uitați buletinul»“.  (Ștefan, RO100 Sibiu)
  • „Am întâlnit mulți oameni, la fel de multe idei, convingeri, idealuri și visuri. Ideea de implicare a cetățenilor, din păcate, nu a prins foarte mult, dar îți dau speranță și energie cei care, alături de tine, se implică. Au fost multe persoane indiferente, nici nu au vrut să asculte de ce suntem acolo și cât de simplu și scurt ne pot ajuta. Persoane care probabil s-au resemnat că nu se mai poate schimba nimic în țară sau că inițiativa noastră nu o să aibă succes. Și le spun celor care tot cred că nu se schimba nimic: „Uite, acum poți schimba, printr-o simplă semnătură! Implică-te, pune și pe alții apropiați ție și o să vezi rezultatul! Dacă nu semnezi, ai pierdut din start. Semnând, măcar avem o șansă!“ (Cătălin, RO100 Academiei)
  • „Drumul este greu și lung. Pe parcurs vom întâmpina factori care vor încerca să ne abată sau să ne facă să ne oprim. Însă, orice s-ar întâmpla, trebuie să avem în minte dorința noastră finală: să avem o #Românie mai bună pentru copiii noștri“. (Grigore, RO100 Victoriei)
  • „În stradă poți observa ușor cât de eficientă este propaganda televiziunilor plătite, cum oamenii repetă aceleași texte, fără să mai asculte argumente obiective și logice. Căci cei care nu se prea uită la televizor și se opresc să le explici spun că este normal ce vrem să facem și că sigur vor semna. Se miră sa audă că unii refuză ceva atât de normal. […] Am avut ocazia să întâlnesc oameni care își doresc din suflet să schimbe lucrurile, să facă ceva mai presus de ei, pentru noi toți. Iar pentru asta merită fiecare moment în stradă. Și îmi va lipsi când campania se va încheia“. (Adelina, RO100 Popești-Leordeni)

 

Comunități Locale România 100

RO100 Eindhoven face un sondaj pentru a vedea atitudinea românilor din diaspora privind participarea la vot

Publicat

pe

Comunitatea locală RO100 Eindhoven realizează un sondaj online al cărui scop este de a surprinde atitutindea românilor din diaspora vizavi de a merge sau nu la vot.

Răspunsurile la chestionar, a cărui completare durează circa șase minute, vor fi analizate statistic, iar informațiile folosite nu vor permite conectarea cu alte date personale ale respondenților, astfel încât cei care vor răspunde vor rămâne perfect anonimi.

Sondajul, care poate fi completat AICI, a fost conceput și implementat de membri ai Platformei România 100, Comunitatea locală Eindhoven. Realizatorii sondajului fac apel la cei care vor completa chestionarul să răspundă sincer, pentru a putea obține o imagine cât mai reală a situației românilor din diaspora când vine vorba de participarea la vot.

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Românii lucrează împreună: Cum a fost la primul târg de servicii românești de la Bruxelles

Publicat

pe

FOTO RO100 Bruxelles

2.000 de români. 80 de firme. 1.200 de poze. 1.300 de sarmale. 100 de selfie-uri. 200 de semnături pentru inițiativa „Oameni noi în politică“. 20 de voluntari care au dedicat sute de ore din timpul lor liber pentru ca totul să iasă bine.

Sute de zâmbete și strângeri de mâini, cărți de vizită, castel gonflabil, discuții, prezentări de cărți, cozonaci, țambal, bună dispoziție, civilizație, speranță. Pe lângă toate acestea, cel mai important aspect a fost ceea ce au simțit toți cei prezenți ieri la primul târg de servicii românești din Belgia: sentimentul de comunitate.

Încă de la lansarea RO100Bruxelles, în ianuarie 2018, unul dintre scopurile noastre principale a fost să punem umărul la construirea unei comunități românești în adevăratul sens al cuvântului. Românii sunt în mod oficial a doua cea mai mare colectivitate de străini din Bruxelles, după francezi, dar, din păcate, nu întotdeauna și cea mai unită.

Am organizat 10 Cafe-uri ca să ne cunoaștem și să construim echipe de lucru, un Picnic ca să ne cunoaștem familiile și să ne jucăm, două Dialoguri ca să dezbatem despre ce ne apropie sau care ar trebui să fie rolul României în UE. Dar Târgul de Servicii Românești de pe 30 septembrie este cel mai mare eveniment din diaspora românească în 2018 și ne-a făcut să înțelegem încă o dată cât de buni și diverși sunt românii. Am avut firme de contabilitate, construcții, recrutare, catering, transporturi, sonorizare, dar și fotografi, arhitecți, medici și avocați și multe altele. Am văzut cum se creează legături adevărate, cum cei care au nevoie de servicii de calitate pot să le găsească într-un cadru care să le dea încredere. Aproape toți vizitatorii au plecat acasă cu bratele pline de cărți de vizită, pliante, încântați că au făcut cunoștință cu alți români și, mai important, cu convingerea că pot conta pe un român să îi ajute atunci când vor avea nevoie.

La fel de important, aproape toți cei care aveau cartea de identitate la ei au semnat pentru susținerea inițiativei „Oameni noi în politică“. Pentru că românilor din diaspora le pasă de acasă, au familii și prieteni la care se gândesc mereu și multi își doresc să se poată întoarce într-o țară guvernată competent și cinstit.

Românii au arătat încă o dată că pot să creeze valoare adăugată, să se ajute unii pe ceilalți, fiecare cu ce știe și cu ce poate să facă.

Vom lucra cu celelalte comunități locale RO100 din diaspora pentru a organiza evenimente similare oriunde românii își doresc asta.  

Iar la anul, ne vedem la ediția a doua în Bruxelles. Împreună suntem o comunitate.

* Material realizat de RO100 Bruxelles

 

Citește în continuare

Comunități Locale România 100

Membrii RO100 Victoriei donează sânge și mobilizează cetățenii pentru a salva viețile a doi pacienți din București

Publicat

pe

FOTO Facebook

RO100 Victoriei  organizează o nouă campanie de donare de sânge sub sloganul „Și tu poți fi erou! Donează sânge alături de noi!”, în perioada 17-21 septembrie, la Centrul de Transfuzie București. Membrii comunității propun celor care vor să doneze să menționeze doi pacienți: Ciocanau Roșu Carmen Mihaela, de la Spitalul de Urgență Floreasca, și Pal Liviu, de la Spitalul Colțea București.

Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani care îndeplinesc o serie de condiții: să fie odihnite și hidratate; să nu fumeze o oră; să nu consume dulciuri, alimente concentrate în grăsimi, alcool, medicamente, potrivit site-ul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

Membrii comunității au donat deja, marți, 18 septembrie, și îi îndeamnă pe cetățeni să le urmeze exemplul și să doneze sânge și în țară, la centrele  de transfuzie din teritoriu.

Membri RO100 au înțeles importanța donării de sânge, în condițiile în care statisticile arată că la fiecare trei secunde un pacient din România are nevoie de sânge.  Ultima campanie de donare de sânge susținută de RO100 Victoriei a avut loc în urmă cu trei luni.

Citește în continuare

Cele mai citite