Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Odă „hoţilor, cerşetorilor şi curvelor“ care vin la miting pe 10 august

Publicat

pe data de

Un anumit domn Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspecţiei în Construcţii Vrancea, a distribuit pe internet o postare în care susţine aşa: „10 august, cea mai mare sărbătoare europeană. Se goleşte Europa de Hoţi, Cerşetori şi Curve, că se duc la protest în România“.

Ce ştim despre acest domn Cristian Prescorniţoiu: conform publicaţiei Adevărul, „se află la şefia Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea de aproape două decenii, fiind intermitent ba inspector-şef, ba adjunct al inspectorului-şef. În actualul mandat, a ajuns la conducere în 2016, după ce inspectorul-şef Dragoş Micu a decedat. Conform ultimei declaraţii de avere, depusă în aprilie, el are trei case, mai multe terenuri şi o leafă lunară de 7.500 de lei“.

Carevasăzică, este funcţionar public, al cărui salariu este plătit de familiile „hoţilor, cerşetorilor şi curvelor“ care au rămas acasă sau chiar, în mod direct, de către „hoţii, curvele şi cerşetorii“ plecaţi în lumea largă cu unicul scop de a goli Europa la momentul potrivit, participând la proteste. Domnul Cristian Presconiţoiu, abonat permanent al statului român, adică al nostru, îşi şterge picioarele adânc înfipte în bugetul ţării cu 20% din populaţia României, aproximativ 5 milioane de oameni care trăiesc şi muncesc în diaspora, majoritatea goniţi de greutăţi şi de iresponsabilitatea unor guvernări care nu au făcut nimic pentru aceşti oameni, nici pentru familiile lor. Face el, in schimb, în nume propriu, ceva pentru ei: îi face hoţi, cerşetori şi curve.

Domnule Cristian Prescorniţoiu, o asemenea neruşinare nu cred că am mai întâlnit până acum, iar faptul că v-o permiteţi pe banii noştri mă determină să vă cer demisia acum, astăzi, în următoarea oră, iar dacă nu aveţi bunul-simţ să o faceţi, cer să fiţi demis imediat! O cer în calitate de cetăţean român plătitor de impozite şi de locuitor al diasporei de aproape 10 ani! Cum vă permiteţi să mă faceţi curvă pe banii mei? Cum vă permiteţi să îmi faceţi fratele hoţ şi cerşetor? Nu vă e ruşine obrazului să folosiţi un asemenea limbaj incalificabil, din ipostaza de funcţionar public, referindu-vă la nişte oameni care poartă pe umeri responsabilităţi pe care cei care v-au numit pe dumneavoastră în funcţie nu au avut niciodată competenţa sau măcar intenţia să şi le asume?

Hoţii, curvele şi cerşetorii aceştia au adus în ţară o medie de peste 3 miliarde de euro, din care o parte au fost încasaţi ca venit la bugetul de stat, în ultimii 10 ani. Numai anul trecut au trimis acasă peste 5 miliarde de euro. Hoţii, curvele şi cerşetorii la care vă referiţi au împânzit şantierele şi universităţile Europei deopotrivă cu răbdarea, puterea lor de muncă, bunul lor simţ şi competenţa lor profesională, cu efortul şi curajul lor, cu dorul lor de casă. Iar dumneavoastră îi insultaţi şi le spuneţi că merită tunuri cu apă şi şocuri electrice pentru că aleg să protesteze liber faţă de unele abuzuri pe care le practică indivizi identici ca profil şi limbaj cu dumneavoastră?

Nu vă trosneşte scaunul de inspector sub fundul care a gândit în locul capului, când aţi deschis gura şi aţi umilit 5 milioane de oameni care sunt cu infinit mai mare bun-simţ şi cu mai multă responsabilitate decât aţi manifestat dumneavoastră, vorbind aşa despre ei? Sau vă aşteptaţi ca, odată ce se pensionează de pe unde cerşesc şi curvăsăresc, să vină şi să vi-l pupe cu servilism, pe al dumneavoastră şi pe al altora, după ce şi-au rupt spinările printre betoanele, câmpurile şi azilurile de bătrâni ale Europei?

Nu aveţi niciun prieten, nicio rudă curvă, hoţ sau cerşetor care să vă povestească despre cum au rămas acasă nişte oameni dragi cărora le asigură strictul necesar, cu sacrificii mari, nişte copii pe care nu îi simte crescând, pe care îi vede, poate, o dată pe an şi pe care îi lasă în poartă cu lacrimi în ochi de fiecare dată când pleacă?

Nu aveţi niciun drum prin Europa pe care o invocaţi şi în care, dacă un om aflat într-o funcţie publică ar deschide gura să debiteze enormităţile pe care le-aţi debitat dumneavoastră şi ar ameninţa cu tunuri de apă şi şocuri electrice nişte oameni care vin – cu eforturi, conştiinţă şi responsabilitate faţă de ţara lor – să manifesteze paşnic, ar zbura instantaneu din funcţia pe care o deţine?

Şi, ghici ce, domnule Prescorniţoiu, după ce zboară de acolo, după 20 de ani de abonament la stat, ce se face dacă nu-şi găseşte loc de muncă în ţară? S-ar putea să trebuiască să plece hoţ, curvă sau cerşetor prin lume, ca să-şi ajute familia, dacă are curaj. Ceea ce, sincer, pe dumneavoastră nu vă văd în stare să faceţi, oricum.

Astăzi, neruşinarea vă poartă numele, domnule Cristian Prescorniţoiu! Demisia!

Editorial apărut pe site-ul Adevărul

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Barbu

    2 August 2018 at 11:08 pm

    Dacă ar fi așa, atunci nu ar avea logică. Hoților, curvelor și cerșetorilor le convin de minune o justiție imperfectă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Cât de bogată este o țară?

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Câți bani, câte resurse și câte obligații de plată are o țară? Cât valorează activele și pasivele fiecărei țări? FMI încearcă să răspundă la aceste întrebări în Monitorul Fiscal publicat săptămâna aceasta, extinzând analiza dincolo de bugetul central sau bugetul general consolidat.

Resursele naturale și financiare și companiile controlate de stat reprezintă activele unei țări, în timp ce pensiile constituie o obligație de plată. FMI estimează bogăția unei țări pe baza acestor elemente bilanțiere, mergând dincolo de bugetul administrației centrale sau de bugetul general consolidat și deficitele bugetare ale unei țări. Evaluarea bogăției țărilor pe baza bilanțului sectorului public, ca active și pasive ale tuturor entităților aflate în proprietatea sau controlul statului, permite o mai bună înțelegere a provocărilor, mai ales în contextul deficitelor demografice care cresc obligațiile de plată, cuantificarea impactului crizei mondiale și identificarea riscurilor, precum și estimarea eficienței statului ca administrator al resurselor. Estimarea bogăției / averii unei țări pe bază de bilanț presupune și un grad ridicat de transparență a administrației publice, capitol la care statele lumii mai au de lucru. Un număr de 69 de țări sunt incluse în analiză, dar dintre acestea 31 de țări publică informații la nivelul bugetului general consolidat de țări, iar pentru 7 țări există date numai la nivelul bugetului autorităților centrale. De aceea, analiza detaliată include numai 31 de țări pentru care există informații referitoare la întregul sector public, nu numai informații la nivel bugetar, și care acoperă 61% din economia mondială. Pentru acest eșantion, activele însumează 101 mii de miliarde de dolari americani, respectiv 219% din PIB, din care circa 110% reprezintă resursele naturale. Pasivele sectorului public în acest eșantion se ridică la 198% din PIB, din care 46% din PIB sunt pensiile publice, iar 94% din PIB datoria publică.

Obligațiile de plată ale unei economii constau în obligațiunile și titlurile de stat emise, împrumuturile contractate, arieratele, depozitele, schemele de garantare și pensiile publice. Pe un eșantion de 31 de țări incluse în analiza detaliată a FMI, cea mai mare pondere o dețin obligațiunile de stat și împrumuturile contractate de entități publice, respectiv 95% din PIB. Pensiile publice (în general cele aferente angajaților din sectorul public) totalizează 46% din PIB-ul acestor țări. Activele publice includ activele financiare și nefinanciare (clădiri, infrastructură, terenuri), inclusiv resursele naturale. Activele financiare reprezintă 99% din PIB pe eșantionul indicat și au un grad ridicat de lichiditate, în timp ce activele nefinanciare sunt, în general, incluse în stocul de capital al sectorului public și contribuie la îndeplinirea obligațiilor sociale și economice ale statului.

Viziunea pe termen lung contează, iar guvernanța corporativă este un instrument de creștere a avuției unei țări

Analiza avuției nete ne ajută să înțelegem și calitatea și sustenabilitatea măsurilor economice, performanța statului de a gândi și implementa măsuri economice relevante și benefice economiei naționale. Astfel, creșterea deficitului bugetar care este un element de pasiv, o obligație de plată, poate avea un impact relativ redus asupra avuției nete, dacă acest deficit contribuie la investiții. Vor crește activele statului (investiții, infrastructură etc.) simultan cu creșterea datoriilor, astfel încât avuția netă se conservă. Apare totuși un risc de finanțare, care trebuie corect evaluat și administrat. Reducerea deficitului bugetar și a datoriei publice înseamnă obligații de plată mai mici, dar se reflectă în oglindă și în active mai mici, astfel încât avuția netă nu crește. Alternativ, reducerea deficitului bugetar din încasări mai bune din dividendele primite de stat de la companiile de stat are ca efect creșterea netă a avuției statului. Tocmai de aceea guvernanța corporativă la nivelul companiilor publice a ajuns un subiect important pe agenda publică. În mod similar, reducerea cheltuielilor de întreținere sau de investiții are efect imediat pozitiv asupra deficitului bugetar și datoriei publice, dar erodează activele și avuția netă.

Citiți continuarea editorialului pe reporterglobal.ro

Citește în continuare

Editoriale

Politica externă a României este admirabilă, e sublimă, dar plutește în derivă

Publicat

pe

Politica externă e acel domeniu care nu interesează pe nimeni până când, brusc, interesează pe toată lumea. Dacă totul merge bine (sau măcar mediocru), antenele se feresc de subiect. E complicat, trebuie să înțelegi multe și publicului nu i se dau șanse să învețe. Toate programele politice ale partidelor vechi au avut mereu câte o frază tip pe subiect și cam atât: „respectarea angajamentelor euro-atlantice“. Iar toate astea se traduc într-o inerție adormită a României pe scena externă.

În programul de guvernare PSD, la capitolul externe, cuvintele pe care le veți întâlni cel mai des vor fi „susținerea“ și „continuarea“, iar filozofia care reiese este clasică: „las-o, băi, că merge așa”. Continuăm și susținem ce au lansat toți ceilalți.

Gândirea conservatoare merge în felul următor: România e țară mică, deci nu prea are ce ambiții să promoveze. Prioritățile noastre sunt UE, NATO, Republica Moldova și să ne avem bine cu vecinii – și cam atât. Iar pe toate astea trebuie să fim predictibili, conservatori și limitați. A funcționat până acum, de ce să nu funcționeze și mai departe?

Dar noi, românii, ce vrem noi să facem (să se întâmple) pe plan extern?

Gestionarea externelor

În primul rând, dincolo de orice alte idei, trebuie spus o dată, de o sută de ori, de o mie de ori: Uniunea Europeană, pentru România, nu este o politică externă! Suntem membri într-un proiect care ne domină aproape toate domeniile tematice, de unde ne vine un procent de peste 70% din legislație, unde avem membri, funcționari și reprezentanți și care nu este doar la Bruxelles, ci și la București, la Iași sau la Cluj!

Ce face UE și ce facem noi în UE pot avea un impact intern mai puternic decât munca multor ministere românești. Faptul că relațiile cu UE au rămas de atâția ani în subordinea MAE este un prim exemplu că e nevoie de o schimbare majoră a gândirii din domeniul externelor.

Dar ca să reformezi o întreagă cultură instituțională și administrativă este nevoie de curaj, de viziune și de un interes real de a schimba lucrurile în bine. Ceva greu de găsit prin partidele clasice românești și mai ales în guvernarea actuală.

PSD a încercat totuși, recent, o inovație. Pe lângă un ministru de Externe și un ministru delegat pentru europene, au decis ca Ana Birchall să fie viceprim-ministru pentru parteneriate strategice. Nu știu cui îi sună bine acest rol (mai ales la un nivel superior al celui de ministru pentru Afaceri Externe), dar în practică pare mai degrabă o găselniță pesedistă pentru a-i da și ei un loc prin guvern.

Dincolo de întâlniri sporadice și aleatorii găsite pe Google News, e greu de înțeles ce face Birchall și nu face Meleșcanu și imposibil de găsit ceva site oficial cu echipa ei, mandatul ei sau rostul ei în acel guvern.

Iar ăsta e doar un exemplu de proastă gestiune a domeniului.

Moldova

În ceea ce privește Republica Moldova, guvernul actual pare complet surd și orb la derapajele democratice și la abuzurile majore perpetuate de politicienii sprijiniți de Vlad Plahotniuc. România a fost una dintre puținele țări care nu au criticat dur anularea rezultatului alegerilor pentru Chișinău, câștigate de un proeuropean, Andrei Năstase.

Dar România nu are probleme să plătească în continuare ajutoarele pentru Moldova, abandonând orice fel de condiționalități sau garanții că acei bani nu vor fi și ei furați. Ce să faci dacă avem un guvern PSD-ALDE vrăjit complet de oligarhul de peste Prut?

Politica aceasta nu numai că reduce serios șansele europene ale Moldovei, dar deschide cale liberă degradării democratice și politice la Chișinău. O politică externă care să vrea cu adevărat o Republică Moldova stabilă și prosperă la frontierele noastre ar avea nevoie de mai mult curaj în a critica și a cere, în a monitoriza mai atent evenimentele de acolo și a interveni financiar numai când este cazul.

Și, nu, frica de propaganda rusă despre „imperialismul românesc“ nu poate fi o scuză la nesfârșit. Nu putem să pretindem că nu ne pasă de Moldova ca să nu îi speriem pe ruși și nici nu putem să pretindem că ne pasă, dar să nu facem, de fapt, nimic real pentru a ajuta acea țară să iasă de sub umbra Kremlinului.

Rusia

Și dacă vorbim de Kremlin, Rusia este elefantul roz din sufrageria României. Întreține un conflict înghețat (Transnistria) și unul călduț (Ucraina) la frontierele noastre și îmi e tare greu să înțeleg cum guvernul nostru poate fi atât de calm pe tema asta.

Administrația lui Vladimir Putin, este în spatele unui val imens de propagandă antieuropeană, naționalistă și retrogradă care face turul zilnic al mediei și al rețelelor sociale din România. Rușii au nevoie, mai mult decât orice, de erodarea și fragmentarea internă a proiectului european și investesc masiv în dezinformare și știri false. Toată lumea o știe, dar inițiativele de a o contracara sunt abia la început, iar politica externă românească nu pare preocupată să li se alăture.

Federația Rusă, atâta timp cât este condusă de Putin și atâta timp cât continuă să facă ce face, rămâne o amenințare directă la adresa unității și a prosperității României și a Uniunii Europene. Politica noastră externă trebuie să reflecte asta, să o aibă ca prioritate majoră, să caute să construiască coaliții cu toate țările afectate în mod similar și să stimuleze, prin UE și nu numai, forțele democratice din Rusia. Iar România ar trebui să fie un vârf de lance european al luptei împotriva propagandei ruse.

Pe site-ul MAE, din păcate, nu găsim decât declarații.

SUA

Apoi, avem Statele Unite ale Americii. Indiferent dacă ne place sau nu Trump și ce face la el acasă, pe plan extern el a apăsat puternic pedala de frână a Americii. Lipsa lui de interes în a menține SUA ca un păstor (și plătitor) al păcii și securității mondiale este exemplul perfect că nu poți să rămâi veșnic conservator în domeniul externelor.

România și guvernul său trebuie să se adapteze și să acționeze mereu în scopul interesului național. Nu să mute, absurd și unilateral, ambasada noastră la Ierusalim doar pentru că Trump a făcut la fel. Un caz ca cel al lui Trump arată că până și cu americanii trebuie să poți să decizi când trebuie urmați și când nu.

Din păcate, asta se reflectă și asupra NATO – al cărui principal motor sunt și vor rămâne SUA. Cooperarea noastră cu NATO este existențială și trebuie păstrată cu orice preț – dar în așa fel încât să valorificăm orice șanse de stabilitate, inclusiv dacă asta înseamnă să ne diversificăm sursele de stabilitate. Pentru că, dacă la orice moment, un președinte ca Trump va lua decizii care sunt împotriva interesului nostru național, ar fi bine în acele momente să ne putem adapta – sprijinind, de exemplu, inițiative ca Uniunea Europeană pentru Apărare.

Însă România, o țară mare a Uniunii și cu o armată proporțional mare, nu este țară inițiatoare a nici unuia dintre cele 17 proiecte lansate de Cooperarea Structurată Permanenta a UE în domeniul apărării. Putem întreba guvernul PSD-ALDE de ce.

Și putem continua. Din păcate, la nivel mondial, tiparul pare să meargă către o perioadă de agravare a faliilor și de întoarcere la curente retrograde, naționaliste, autoritare. Turcia este cel mai grav exemplu al unei țări vitale care pare că face pași înapoi către dictatură și către toate implicațiile de politică externă care decurg din asta.

Viktor Orban, în Ungaria, pare mai preocupat cu învățatul lecțiilor date de Putin, care pare că are admiratori și printre alți lideri europeni, africani sau asiatici. Conflictul dintre Armenia și Azerbaijan, țări strategice și relativ apropiate de România, nu pare nici el să poată rămâne înghețat la nesfârșit. Putem continua așa cu Balcanii de Vest, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa de Nord etc.

Iar deasupra tuturor se ridică umbra unei Chine paradoxale, cu o clasă de mijloc din ce în ce mai bogată, dar cu o conducere ce pare că a învățat perfect lecțiile de guvernare date atât de 1984, dar și de Brave New World.

Apele externe sunt tulburi și avem nevoie de navigatori, chiar și în România, cu viziune și cu scopuri clare. Pentru că dacă ne lăsăm duși de vânt, cum face guvernul actual, pericolul de naufragiu rămâne real chiar și în secolul XXI.

Citește în continuare

Editoriale

Risc iminent ca România să piardă încă 1,4 miliarde de euro. Fără proiecte, nu vin nici banii europeni

Publicat

pe

Acum, că am terminat cu referendumul, să trecem la a discuta lucruri cu adevărat importante. De exemplu, despre banii europeni pentru autostrăzi, spitale şi şcoli şi despre cum sunt ei irosiţi de guvernele PSD-ALDE.

Potrivit cifrelor oficiale ale Comisiei Europene, România a absorbit din 2007 până în prezent 48,8 miliarde de euro repartizaţi potrivit graficului de mai jos. După cum se vede, cei mai mulţi bani au intrat în ţară în anul 2016 – 7,3 miliarde de euro.

Gradul de absorbţie pe perioada de programare 2007-2013 a fost de 96,7%, fiind preluat de Guvernul Cioloş de la 58,6% şi crescut în doar un an cu aproape 40%.

Pe exerciţiul financiar 2014-2020, rata de absorbţie la acest moment este de 20%, din care 6% prefinanţare automată. România a pierdut deja definitiv în 2017 1,2 miliarde de euro, iar în acest an există un risc iminent de a pierde încă aproximativ 1,4 miliarde de euro, fapt confirmat inclusiv de comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, membru PSD, care spune că „atâta vreme cât nu avem proiecte nu avem ce analiza și nu avem, deci, ce cofinanța. Mai simplu de atât nu văd“.

Concluziile despre care sunt priorităţile reale ale PSD-ALDE sau despre incompetenţa crasă a acestui guvern care-l aduce la disperare chiar pe propriul lor comisar pot fi trase uşor de oricine.

Citește în continuare

Cele mai citite