Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Deficit-record de aproape 15 miliarde de lei în primele șase luni. Guvernul PSD-ALDE cheltuie 80% din venituri pe salarii și pensii

Publicat

pe data de

Evoluția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului indică o continuă deteriorare a finanțelor publice, un deficit bugetar record, venituri publice în scădere raportate la Produsul Intern Brut și cheltuieli cu asistența socială și salariile publice în creștere, în detrimentul investițiilor publice efective.

„Revoluția” fiscală, măsurile populiste și proasta colectare a veniturilor publice stabilesc un nou ”record” absolut al guvernului PSD-ALDE în domeniul finanțelor publice, unde deficitul bugetului general la 6 luni ajunge la 14,97 miliarde de lei, față 6,3 miliarde în 2017 și 3,9 miliarde lei în 2016. Primul semestru al anului 2018 arată o falie accentuată a veniturilor și cheltuielilor publice, astfel încât veniturile publice totale (inclusiv subvențiile pentru agricultură care nu ar fi trebuit incluse în buget) au crescut în termeni nominali cu 12,6% față de anul precedent, în timp ce cheltuielile totale au crescut cu 19%. Această evoluție nefavorabilă este cu atât mai îngrijorătoare cu cât are loc într-un context economic bun, cu o creștere prognozată de 5,5%. Reducerea ritmului de creștere economică ar putea aduce România într-o stare de vulnerabilitate, cu deficite în creștere și finanțare scumpă.

În mod logic, rectificarea bugetară ar trebui să fie una negativă, ca urmare a veniturilor fiscale insuficiente și a accelerării cheltuielilor cu pensii și salarii. Veniturile fiscale nu țin pasul cu programul asumat de încasări și nici cu creșterea economică, în timp ce cheltuielile cu pensii și salarii cresc rapid. Din datele bugetare la 6 luni reiese că până la sfârșitul anului ar fi nevoie de majorarea sumelor alocate pentru salarii cu circa 5 miliarde de lei și a celor pentru pensii cu circa 3 miliarde de lei. O rectificare bugetară pozitivă ar putea avea loc numai în condițiile creșterii artificiale și nejustificate a venitruilor bugetare prognozate pentru a doua parte a anului, în ciuda unui parcurs modest în primul semestru.

Efectele economice ale politicii fiscal-bugetare prociclice se reflectă în creșterea datoriei publice nominale, a costurilor de finanțare a deficiului bugetar, în creșterea ratelor dobânzilor și diminuarea resurselor disponibile pentru finanțarea sectorului privat, precum și în creșterea deficitului de cont curent. Cele 15 miliarde de lei atrase de stat în special din sectorul bancar intern pentru finanțarea deficitului bugetar reprezintă un minus de finanțare pentru sectorul privat. În acest fel, statul face concurență directă și neloială sectorului privat în ceea ce privește accesul la finanțare. În timp ce sectorul privat ar folosi aceste resurse pentru investiții și dezvoltare, statul folosește resursele disponibile în economie preponderent pentru plata cheltuielilor sale curente. Creșterea deficitului de cont curent se traduce prin presiune asupra monedei naționale în sensul deprecierii față de principalele valute.

Analiza deficitului bugetului general consolidat pe bugetele componente arată o probabilitate mare de depășire a deficitului bugetar asumat pentru 2018, de sub 3% din PIB. Practica bugetară națională se bazează pe un deficit mare al bugetului de stat, compensat de surplusul bugetelor locale, al instituțiilor publice autofinanțate (universități, institute de cercetare care primesc bani de la buget dar au și venituri proprii din diferite taxe, contribuții, proiecte de cercetare etc.) și al bugetului pentru șomaj. Contribuția cea mai însemnată la compensarea deficitului bugetului de stat o au bugetele locale, apoi bugetele instituțiilor cu autofinanțare. Față de anii anteriori, în 2018 surplusul acestor două bugete esențiale pentru atingerea țintei de deficit general este cu circa 27%, respectiv 52% mai mic decât în 2017. Mai mult, creșterea salariilor în primării și lucrările derulate la nivel local prin PNDL conduc la reducerea in continuare a acestui surplus și accentuarea presiunii pe bugetul de stat. În primul semestru din 2017 deficitul bugetului de stat de 14,6 miliarde de lei era diminuat până la 6,3 miliarde de lei în principal prin surplusul consistent de 5,2 miliarde de lei din bugetele locale, 1,6 miliarde de lei surplusul instituțiilor autofinanțate, 593 milioane din fondul pentru șomaj, 272 milioane de lei din bugetul de asigurări sociale de stat.

Analiza componentelor bugetului general consolidat mai arată că bugetul asigurarilor sociale de stat (pensii și alte categorii de cheltuieli cu asistența socială) are un deficit nominal mai mare decât în anii precedenți, în ciuda transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, justificat întocmai prin nevoia de echilibrare a bugetului de asigurari sociale de stat. Astfel, deficitul bugetului de asigurari sociale de stat este de 775 de milioane de lei în 2018, față de un surplus de 272 de milioane de lei în 2017 și deficit de 716 milioane de lei în 2016. Raportat la PIB, deficitul bugetului de asigurări sociale de stat se reduce cu numai 0,01 puncte procentuale față de 2016, de la 0,09% din PIB în 2016 la 0,08% din PIB în 2018.

Veniturile fiscale au scăzut dramatic (cu 1 puncte procentuale față de 2017 și cu 1.8 pp față de 2016),ajungând la 7,3% din PIB, în condițiile în care România înregistrează oricum cel mai redus nivel al veniturilor fiscale din Uniunea Europeană (excluzând Irlanda). Astfel, decizia de a continua politica de creștere a cheltuielilor, ignorând evoluția economică (în general) și a veniturilor (în particular) arată că PSD-ALDE nu are o preocupare pentru sustenabilitatea finanțelor publice și o creștere durabilă a nivelul de trai al românilor.

Cu 10% mai puține firme înregistrate

Stagnarea activității economice din primul trimestru al anului 2018 este confirmată de nivelul tot mai redus al încasărilor din impozitul pe profit. În primele 6 luni ale anului acestea autotalizat doar 0,8% din PIB, în scădere cu 0,1 pp față de perioada similară a anului trecut și cu 0,2 pp față de 2016. În termeni nominali aceasta reprezintă o creștere de circa 90 de milioane de lei față de anul trecut, ajungând la 7,2 miliarde lei în semestrul I 2018. Mai mult decât atât, modul în care guvernarea PSD-ALDE tratează sectorul antreprenorial, ignorând cerințele repetate de stabilitate și predictibilitate, se traduce și într-un număr mai mic de persoane fizice și juridice înmatriculate în primele 6 luni din 2018 (scădere cu 9,8% față de perioada similară a anului trecut).

Încasările din TVA (reprezentând 2,9% din PIB) au continuat trendul descrescător, fiind mai mici cu  0,2 pp față de perioada similară din 2017 și 0,6 pp față de 2016. În termeni nominali, încasările dinTVA au crescut cu numai 5,9%, deși consumul – ca principală sursă a colectării TVA – a crescut cu 7,5% în primele 5 luni din 2018. Acest lucru echivalează cu o creștere a evaziunii fiscale, datorate, în principal, unui ANAF politizat și profund ineficient.

Încasările din accize au scăzut în primele 6 luni din 2018 cu 0,1 pp față de perioada similară din 2017, ajungând la 1,4% din PIB cu toate că a fost reintrodusă supra-acciza pe carburant. La fel ca la prima introducere, această taxare nu a reprezentat decât o modalitate de a petici bugetul, fiind responsabilă de creșterea cu 26% a prețului carburanților.

Contribuțiile sociale au crescut cu 36% (+12,6 miliarde lei) însă această evoluție nu reprezintă o îmbunătățire a colectării, fiind mai degrabă un exercițiu contabil de mutare a banilor dintr-un cont în altul. În esență, plusul de la contribuții provine din creșterea ratei contribuțiilor de asigurări sociale, creșterea fondului de salarii din sectorul bugetar și creșterea salariului minim (aproape exclusiv în sectorul privat). O parte din acest plus la contribuții se reflectă în scăderea încasărilor din impozitul pe salarii ș ivenit față de anul trecut cu 21% în termeni nominali și cu 0,5 pp raportat la PIB, ajungand la 1,3% din PIB în prima parte a anului curent, respectiv 11,7 miliarde lei.

Principala sursă de finanțare a ajuns să fie reprezentată de Contribuțiile de asigurări (5% din PIB și 36% din total venituri), ca urmare a “revoluției fiscale”. Pentru cei mai mulți salariați, în special din mediul privat, mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat a însemnat o majorare infimă a salariului real, și acea erodată de creșterea ratelor dobanzilor și inflației.

Veniturile nefiscale din primele 6 luni ale anului au crescut cu 13% (+1,2 miliarde lei),rămânând ca procent din PIB la valoarea înregistrată în perioada similară din 2017 de 1,1% din PIB. Creșterea acestor venituri vine ca urmare a repartizării a 90% din profiturile companiilor de stat spre dividende pentru a petici situația bugetară. Din nou, ca și în 2017, guvernarea PSD-ALDE ne arată că nu are în vedere dezvoltarea acestor companii pe termen lung, în condițiile în care companii strategice (Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz, etc.) vor rămâne astfel fără bani de investiții.

Cheltuielile totale ale Bugetului General Consolidat au reprezentat 15,8% din PIB, aceasta fiind și cea mai mare valoare raportată la PIB din ultimii 6 ani.

Cheltuielile curente ale statului din primele 6 luni ale anului, au crescut cu 17% față de 2017 și cu 31% față de 2016.

Platforma România 100 atrage din nou atenția asupra faptului că politica simultană de creștere a cheltuielilor bugetare (unele cu caracter permanent), concomitent cu reducerea taxelor și impozitelor mai ales în perioade de creștere economică este nesustenabilă. Un mix similar de politici economice a fost implementat și în perioada premergătaoare crizei economice, reprezentând un factor destabilizator și amplificând efectele crizei, mai ales asupra celor vulnerabili și cu venituri fixe. Astfel, guvernarea PSD-ALDE arată un dispreț total față de viitorul românilor, ignorând regulile de guvernanță economică adoptate la nivel european și asumate integral de România.

Spațiul bugetar destinat investițiilor devine tot mai redus deoarece 80% din veniturile fiscale se distribuie către salarii și pensii, față de 69% în 2016. Fără investiții masive în infrastructură (rutieră, feroviară etc.) România va continua să adâncească  decalajele majore între regiuni și față de alte state europene în ceea ce privește nivelul de trai și potențialul de dezvoltare.

În primele 6 luni ale anului, investițiile realizate de CNAIR reprezintă 9% din totalul cheltuielilor decapital (i.e. investiții). 

În primele 6 luni ale anului 2018, soldul BGC s-a înrăutățit cu circa 8,7 miliarde lei, față de perioada similară din 2017 și cu 11,1 miliarde lei față de 2016, ajungândla un deficit de 1,6% din PIB, ceea ce reprezintă cel mai mare deficit dinultimii 6 ani.

Platforma România 100 cere Ministerului Finanțelor Publice să dea dovadă de bună-credință și profesionalism și să publice următoarelor date, în mod distinct și fără echivoc:

  • Veniturile și cheltuielile aferente fondurilor decoeziune în mod distinct, nuîmpreună cu subvențiile pentru agricultură. Această manieră netransparentă deraportare a diferitelor tipuri de fonduri primite de la UE a fost introdusă în2017 pentru a masca rezultatele slabe în absorbția fondurilor de coeziune. Dinpăcate, prin această denaturare se pierde comparabilitatea datelor și selimitează accesul cetățenilor la informație;
  • Pensiile speciale
  • Investițiile publice.

Editoriale

Cât de bogată este o țară?

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Câți bani, câte resurse și câte obligații de plată are o țară? Cât valorează activele și pasivele fiecărei țări? FMI încearcă să răspundă la aceste întrebări în Monitorul Fiscal publicat săptămâna aceasta, extinzând analiza dincolo de bugetul central sau bugetul general consolidat.

Resursele naturale și financiare și companiile controlate de stat reprezintă activele unei țări, în timp ce pensiile constituie o obligație de plată. FMI estimează bogăția unei țări pe baza acestor elemente bilanțiere, mergând dincolo de bugetul administrației centrale sau de bugetul general consolidat și deficitele bugetare ale unei țări. Evaluarea bogăției țărilor pe baza bilanțului sectorului public, ca active și pasive ale tuturor entităților aflate în proprietatea sau controlul statului, permite o mai bună înțelegere a provocărilor, mai ales în contextul deficitelor demografice care cresc obligațiile de plată, cuantificarea impactului crizei mondiale și identificarea riscurilor, precum și estimarea eficienței statului ca administrator al resurselor. Estimarea bogăției / averii unei țări pe bază de bilanț presupune și un grad ridicat de transparență a administrației publice, capitol la care statele lumii mai au de lucru. Un număr de 69 de țări sunt incluse în analiză, dar dintre acestea 31 de țări publică informații la nivelul bugetului general consolidat de țări, iar pentru 7 țări există date numai la nivelul bugetului autorităților centrale. De aceea, analiza detaliată include numai 31 de țări pentru care există informații referitoare la întregul sector public, nu numai informații la nivel bugetar, și care acoperă 61% din economia mondială. Pentru acest eșantion, activele însumează 101 mii de miliarde de dolari americani, respectiv 219% din PIB, din care circa 110% reprezintă resursele naturale. Pasivele sectorului public în acest eșantion se ridică la 198% din PIB, din care 46% din PIB sunt pensiile publice, iar 94% din PIB datoria publică.

Obligațiile de plată ale unei economii constau în obligațiunile și titlurile de stat emise, împrumuturile contractate, arieratele, depozitele, schemele de garantare și pensiile publice. Pe un eșantion de 31 de țări incluse în analiza detaliată a FMI, cea mai mare pondere o dețin obligațiunile de stat și împrumuturile contractate de entități publice, respectiv 95% din PIB. Pensiile publice (în general cele aferente angajaților din sectorul public) totalizează 46% din PIB-ul acestor țări. Activele publice includ activele financiare și nefinanciare (clădiri, infrastructură, terenuri), inclusiv resursele naturale. Activele financiare reprezintă 99% din PIB pe eșantionul indicat și au un grad ridicat de lichiditate, în timp ce activele nefinanciare sunt, în general, incluse în stocul de capital al sectorului public și contribuie la îndeplinirea obligațiilor sociale și economice ale statului.

Viziunea pe termen lung contează, iar guvernanța corporativă este un instrument de creștere a avuției unei țări

Analiza avuției nete ne ajută să înțelegem și calitatea și sustenabilitatea măsurilor economice, performanța statului de a gândi și implementa măsuri economice relevante și benefice economiei naționale. Astfel, creșterea deficitului bugetar care este un element de pasiv, o obligație de plată, poate avea un impact relativ redus asupra avuției nete, dacă acest deficit contribuie la investiții. Vor crește activele statului (investiții, infrastructură etc.) simultan cu creșterea datoriilor, astfel încât avuția netă se conservă. Apare totuși un risc de finanțare, care trebuie corect evaluat și administrat. Reducerea deficitului bugetar și a datoriei publice înseamnă obligații de plată mai mici, dar se reflectă în oglindă și în active mai mici, astfel încât avuția netă nu crește. Alternativ, reducerea deficitului bugetar din încasări mai bune din dividendele primite de stat de la companiile de stat are ca efect creșterea netă a avuției statului. Tocmai de aceea guvernanța corporativă la nivelul companiilor publice a ajuns un subiect important pe agenda publică. În mod similar, reducerea cheltuielilor de întreținere sau de investiții are efect imediat pozitiv asupra deficitului bugetar și datoriei publice, dar erodează activele și avuția netă.

Citiți continuarea editorialului pe reporterglobal.ro

Citește în continuare

Editoriale

Politica externă a României este admirabilă, e sublimă, dar plutește în derivă

Publicat

pe

Politica externă e acel domeniu care nu interesează pe nimeni până când, brusc, interesează pe toată lumea. Dacă totul merge bine (sau măcar mediocru), antenele se feresc de subiect. E complicat, trebuie să înțelegi multe și publicului nu i se dau șanse să învețe. Toate programele politice ale partidelor vechi au avut mereu câte o frază tip pe subiect și cam atât: „respectarea angajamentelor euro-atlantice“. Iar toate astea se traduc într-o inerție adormită a României pe scena externă.

În programul de guvernare PSD, la capitolul externe, cuvintele pe care le veți întâlni cel mai des vor fi „susținerea“ și „continuarea“, iar filozofia care reiese este clasică: „las-o, băi, că merge așa”. Continuăm și susținem ce au lansat toți ceilalți.

Gândirea conservatoare merge în felul următor: România e țară mică, deci nu prea are ce ambiții să promoveze. Prioritățile noastre sunt UE, NATO, Republica Moldova și să ne avem bine cu vecinii – și cam atât. Iar pe toate astea trebuie să fim predictibili, conservatori și limitați. A funcționat până acum, de ce să nu funcționeze și mai departe?

Dar noi, românii, ce vrem noi să facem (să se întâmple) pe plan extern?

Gestionarea externelor

În primul rând, dincolo de orice alte idei, trebuie spus o dată, de o sută de ori, de o mie de ori: Uniunea Europeană, pentru România, nu este o politică externă! Suntem membri într-un proiect care ne domină aproape toate domeniile tematice, de unde ne vine un procent de peste 70% din legislație, unde avem membri, funcționari și reprezentanți și care nu este doar la Bruxelles, ci și la București, la Iași sau la Cluj!

Ce face UE și ce facem noi în UE pot avea un impact intern mai puternic decât munca multor ministere românești. Faptul că relațiile cu UE au rămas de atâția ani în subordinea MAE este un prim exemplu că e nevoie de o schimbare majoră a gândirii din domeniul externelor.

Dar ca să reformezi o întreagă cultură instituțională și administrativă este nevoie de curaj, de viziune și de un interes real de a schimba lucrurile în bine. Ceva greu de găsit prin partidele clasice românești și mai ales în guvernarea actuală.

PSD a încercat totuși, recent, o inovație. Pe lângă un ministru de Externe și un ministru delegat pentru europene, au decis ca Ana Birchall să fie viceprim-ministru pentru parteneriate strategice. Nu știu cui îi sună bine acest rol (mai ales la un nivel superior al celui de ministru pentru Afaceri Externe), dar în practică pare mai degrabă o găselniță pesedistă pentru a-i da și ei un loc prin guvern.

Dincolo de întâlniri sporadice și aleatorii găsite pe Google News, e greu de înțeles ce face Birchall și nu face Meleșcanu și imposibil de găsit ceva site oficial cu echipa ei, mandatul ei sau rostul ei în acel guvern.

Iar ăsta e doar un exemplu de proastă gestiune a domeniului.

Moldova

În ceea ce privește Republica Moldova, guvernul actual pare complet surd și orb la derapajele democratice și la abuzurile majore perpetuate de politicienii sprijiniți de Vlad Plahotniuc. România a fost una dintre puținele țări care nu au criticat dur anularea rezultatului alegerilor pentru Chișinău, câștigate de un proeuropean, Andrei Năstase.

Dar România nu are probleme să plătească în continuare ajutoarele pentru Moldova, abandonând orice fel de condiționalități sau garanții că acei bani nu vor fi și ei furați. Ce să faci dacă avem un guvern PSD-ALDE vrăjit complet de oligarhul de peste Prut?

Politica aceasta nu numai că reduce serios șansele europene ale Moldovei, dar deschide cale liberă degradării democratice și politice la Chișinău. O politică externă care să vrea cu adevărat o Republică Moldova stabilă și prosperă la frontierele noastre ar avea nevoie de mai mult curaj în a critica și a cere, în a monitoriza mai atent evenimentele de acolo și a interveni financiar numai când este cazul.

Și, nu, frica de propaganda rusă despre „imperialismul românesc“ nu poate fi o scuză la nesfârșit. Nu putem să pretindem că nu ne pasă de Moldova ca să nu îi speriem pe ruși și nici nu putem să pretindem că ne pasă, dar să nu facem, de fapt, nimic real pentru a ajuta acea țară să iasă de sub umbra Kremlinului.

Rusia

Și dacă vorbim de Kremlin, Rusia este elefantul roz din sufrageria României. Întreține un conflict înghețat (Transnistria) și unul călduț (Ucraina) la frontierele noastre și îmi e tare greu să înțeleg cum guvernul nostru poate fi atât de calm pe tema asta.

Administrația lui Vladimir Putin, este în spatele unui val imens de propagandă antieuropeană, naționalistă și retrogradă care face turul zilnic al mediei și al rețelelor sociale din România. Rușii au nevoie, mai mult decât orice, de erodarea și fragmentarea internă a proiectului european și investesc masiv în dezinformare și știri false. Toată lumea o știe, dar inițiativele de a o contracara sunt abia la început, iar politica externă românească nu pare preocupată să li se alăture.

Federația Rusă, atâta timp cât este condusă de Putin și atâta timp cât continuă să facă ce face, rămâne o amenințare directă la adresa unității și a prosperității României și a Uniunii Europene. Politica noastră externă trebuie să reflecte asta, să o aibă ca prioritate majoră, să caute să construiască coaliții cu toate țările afectate în mod similar și să stimuleze, prin UE și nu numai, forțele democratice din Rusia. Iar România ar trebui să fie un vârf de lance european al luptei împotriva propagandei ruse.

Pe site-ul MAE, din păcate, nu găsim decât declarații.

SUA

Apoi, avem Statele Unite ale Americii. Indiferent dacă ne place sau nu Trump și ce face la el acasă, pe plan extern el a apăsat puternic pedala de frână a Americii. Lipsa lui de interes în a menține SUA ca un păstor (și plătitor) al păcii și securității mondiale este exemplul perfect că nu poți să rămâi veșnic conservator în domeniul externelor.

România și guvernul său trebuie să se adapteze și să acționeze mereu în scopul interesului național. Nu să mute, absurd și unilateral, ambasada noastră la Ierusalim doar pentru că Trump a făcut la fel. Un caz ca cel al lui Trump arată că până și cu americanii trebuie să poți să decizi când trebuie urmați și când nu.

Din păcate, asta se reflectă și asupra NATO – al cărui principal motor sunt și vor rămâne SUA. Cooperarea noastră cu NATO este existențială și trebuie păstrată cu orice preț – dar în așa fel încât să valorificăm orice șanse de stabilitate, inclusiv dacă asta înseamnă să ne diversificăm sursele de stabilitate. Pentru că, dacă la orice moment, un președinte ca Trump va lua decizii care sunt împotriva interesului nostru național, ar fi bine în acele momente să ne putem adapta – sprijinind, de exemplu, inițiative ca Uniunea Europeană pentru Apărare.

Însă România, o țară mare a Uniunii și cu o armată proporțional mare, nu este țară inițiatoare a nici unuia dintre cele 17 proiecte lansate de Cooperarea Structurată Permanenta a UE în domeniul apărării. Putem întreba guvernul PSD-ALDE de ce.

Și putem continua. Din păcate, la nivel mondial, tiparul pare să meargă către o perioadă de agravare a faliilor și de întoarcere la curente retrograde, naționaliste, autoritare. Turcia este cel mai grav exemplu al unei țări vitale care pare că face pași înapoi către dictatură și către toate implicațiile de politică externă care decurg din asta.

Viktor Orban, în Ungaria, pare mai preocupat cu învățatul lecțiilor date de Putin, care pare că are admiratori și printre alți lideri europeni, africani sau asiatici. Conflictul dintre Armenia și Azerbaijan, țări strategice și relativ apropiate de România, nu pare nici el să poată rămâne înghețat la nesfârșit. Putem continua așa cu Balcanii de Vest, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa de Nord etc.

Iar deasupra tuturor se ridică umbra unei Chine paradoxale, cu o clasă de mijloc din ce în ce mai bogată, dar cu o conducere ce pare că a învățat perfect lecțiile de guvernare date atât de 1984, dar și de Brave New World.

Apele externe sunt tulburi și avem nevoie de navigatori, chiar și în România, cu viziune și cu scopuri clare. Pentru că dacă ne lăsăm duși de vânt, cum face guvernul actual, pericolul de naufragiu rămâne real chiar și în secolul XXI.

Citește în continuare

Editoriale

Risc iminent ca România să piardă încă 1,4 miliarde de euro. Fără proiecte, nu vin nici banii europeni

Publicat

pe

Acum, că am terminat cu referendumul, să trecem la a discuta lucruri cu adevărat importante. De exemplu, despre banii europeni pentru autostrăzi, spitale şi şcoli şi despre cum sunt ei irosiţi de guvernele PSD-ALDE.

Potrivit cifrelor oficiale ale Comisiei Europene, România a absorbit din 2007 până în prezent 48,8 miliarde de euro repartizaţi potrivit graficului de mai jos. După cum se vede, cei mai mulţi bani au intrat în ţară în anul 2016 – 7,3 miliarde de euro.

Gradul de absorbţie pe perioada de programare 2007-2013 a fost de 96,7%, fiind preluat de Guvernul Cioloş de la 58,6% şi crescut în doar un an cu aproape 40%.

Pe exerciţiul financiar 2014-2020, rata de absorbţie la acest moment este de 20%, din care 6% prefinanţare automată. România a pierdut deja definitiv în 2017 1,2 miliarde de euro, iar în acest an există un risc iminent de a pierde încă aproximativ 1,4 miliarde de euro, fapt confirmat inclusiv de comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, membru PSD, care spune că „atâta vreme cât nu avem proiecte nu avem ce analiza și nu avem, deci, ce cofinanța. Mai simplu de atât nu văd“.

Concluziile despre care sunt priorităţile reale ale PSD-ALDE sau despre incompetenţa crasă a acestui guvern care-l aduce la disperare chiar pe propriul lor comisar pot fi trase uşor de oricine.

Citește în continuare

Cele mai citite