Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Dăncilă şi tăcerea „nevinovată“

Publicat

pe data de

FOTO gov.ro

Viorica Dăncilă – prima femeie care ocupă funcţia de premier în România – a răspuns cu o tăcere panicată şi cu o fugă strategică din faţa microfoanelor la o întrebare normală pusă de un jurnalist în ziua comemorării a trei ani de la tragedia din clubul Colectiv: „Ce le transmiteţi răniţilor şi victimelor din Colectiv?”

Viorica Dăncilă a ales tăcerea, dar nu cea comemorativă. Nu a semănat nici cu un moment de reculegere, pentru că un astfel de moment nu se trăieşte fugind pe tocuri, cu capul în pământ. Nu e nici tăcerea nevinovată a unei femei în capul căreia se completează sărăcia de cuvinte cu lipsa de idei. Până la întrebarea respectivă, Dăncilă turuia destul de stăpână pe situaţie despre remaniere, programul de guvernare PSD şi preşedintele Liviu Dragnea. Este în funcţie de aproape un an şi nu se poate să fie nici măcar surprinsă că i se pun întrebări.

Când a hotărât că trebuie să iasă într-o întâlnire publică, pe 30 octombrie, măcar un consilier trebuie să o fi avertizat că va fi întrebată şi despre #Colectiv. Despre ce măsuri s-au luat, despre comemorare, dacă va depune măcar o coroană de flori în memoria victimelor şi despre ce crede ea – ca şef al executivului acestei ţări – că trebuie făcut ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Părea că întrebarea venea din altă lume, pe care nu o cunoaşte, cu care nu vrea să se întâlnească şi care o incomodează ca o etichetă netăiată uitată la rochia nouă. O scamă de care nu poate să scape decât scuturându-se. Un junghi în coaste. O sâcâială de care nu poate scăpa.

Viorica Dăncilă a ales fuga şi tăcerea şi a şters din DEX cuvântul empatie. Partidul din care face parte duce în traistă vinovăţia pentru #Colectiv şi deficienţele intervenţiei din acea noapte şi din zilele care au urmat. Tăcerea premierului PSD nu este nevinovată.

Editorial publicat pe blogurile Adevarul.ro

Editoriale

Ești sigur că pe tine „nu te interesează politica“?

Publicat

pe

Am început campania „Oameni noi“ la Bruxelles acum aproape două luni. Așa cum era de așteptat, reacțiile miilor de români cu care am vorbit despre reforma legilor electorale au fost extrem de diverse: „Mulțumesc pentru ce faceți”, „Cu ce pot ajuta?”, „Trăsni-v-ar focul să vă trăsnească, plecați de aici!” sau, cel mai des, „Să sperăm că va fi mai bine!”.

Dar reacția care mi-a dat cel mai mult de gândit este „pe mine nu mă interesează politica”. Am auzit-o de câteva zeci de ori, iar dacă ne aducem aminte că la ultimele alegeri europarlamentare aproape 70% dintre români au stat acasă, este clar că e un sentiment larg răspândit. Și nici nu este greu de înțeles de ce: dezamăgirile provocate de clasa politică în ultimii 30 de ani au lăsat urme adânci. Speranțele enorme care au fost investite în CDR în 1996 sau în Alianța DA în 2004 și care au fost înșelate au generat cinism și neîncredere.

Însă întrebarea care se pune în cazul acesta este: dacă pe tine nu te interesează politica, îți va fi mai bine sau mai rău? Poate este mai ușor să nu te preocupe gafele monumentale aproape zilnice ale prim-ministrului sau să îți vezi de familie, prieteni și serviciu în loc să te implici într-un proiect politic nou sau să ieși în piață la protest (mai ales că e foarte posibil să fii luat la bătaie sau să înghiți niște gaze).

Dar lipsa ta de interes și implicare va fi o strategie câștigătoare doar pe termen foarte scurt. Pentru că, vrei, nu vrei, viața ta, familia, prietenii și serviciul au de suferit din cauza a ceea ce fac politicienii în fiecare zi:

Foarte multi dintre milioanele de români din diaspora, care au plecat tocmai ca să scape de acești politicieni corupți și incompetenți, își doresc să revină acasă. Putem, împreună, printr-o altfel de politică, să transformam România într-o opțiune viabilă și pentru ei și pentru copiii lor.

Absenteismul de la alegeri nu are, de fapt, niciun efect pozitiv: alegerile nu au prag de validare. Dacă se prezintă 70%, 30% sau doar 1% dintre cetățeni la vot, rezultatul rămâne valabil și niște politicieni vor deveni parlamentari și primari. Apoi vor decide ce se întâmplă în școlile și spitalele noastre, pe străzile noastre sau ce se va face cu banii de la buget.

Dacă nu îți plac politicienii actuali, ai mare dreptate! Soluția corectă pentru schimbarea lor este să te intereseze politica chiar mai mult decât până acum. În felul acesta, vei putea tu să decizi cine și cum va face politică în România în anii care urmează.

Semnează, votează, finanțează sau, și mai bine, pune umărul la construirea unui clase politice noi, care să fie în slujba cetățeanului și să pună România pe drumul cel bun.

* Material de Andrei Ion, membru în Comunitatea tematică România în UE, expert pe fonduri europene

Citește în continuare

Editoriale

From EU with love

Publicat

pe

De ce a fost o zi extrem de importantă pentru România ziua în care s-a votat în Parlamentul European o rezoluţie cu privire la statul de drept, concomitent cu publicarea unui raport MCV extrem de critic şi de ultimativ. La rece:

1. Pentru că Rezoluţia nu este despre români, despre speranţele lor şi locul lor în Europa, pe care le-ar ataca Parlamentul European; rezoluţia este despre un guvern inconştient, analfabet şi fudul, care iroseşte speranţele românilor şi le calcă mărunt în picioare locul în Europa; este despre o majoritate parlamentară care votează evitarea puşcăriei sau pomeni electorale, nu dezvoltare şi integrare. Timmermans spunea la dezbaterea din octombrie: „Suntem aici ca să vă ajutăm. Sunt aici în numele cetăţenilor români care îşi doresc respect pentru statul de drept“. Aşa este. Tot ce trebuie să facă Dragnea & coaliţiadeevitareapuşcăriei este să respecte tratatele şi regulile Uniunii. Nu poţi fi cu călcâiele înfipte în banii europeni, pentru care UE e bună, şi cu capul în schemele de spălare de bani şi combinaţiile mafiote tipic ruseşti sau azere; nu poţi fi cu valorile europene în gură şi cu gazele pentru protestatari în butelii şi petarde care sunt direcţionate peste familii cu copii. Pur şi simplu, nu se poate.

2. Pentru că, după ziua de ieri, mesajul cel mai important care rămâne în atenţia publică este acela că o clică politică îşi bate joc de o masă de votanţi decenţi şi răbdători, care au mandatat-o cu încredere. Încredere pentru voinţa şi putinţa de a elabora politici publice în interesul lor şi încredere pentru capacitatea de a-i reprezenta în Europa. Au eşuat lamentabil, la ambele. Nu reprezintă pe nimeni nicăieri, nici măcar pe cei care, votându-i, sperau că vor obţine un loc de muncă mai cald, o pensie mai mare, o relaţie în sistem. De ce nu? Pentru că se termină banii; nu sunt investiţii; nu sunt absorbite fonduri europene; nu aruncă nimeni cu locuri de muncă peste gard, iar relaţiile din sistem nu te mai ajută la nimic. De exemplu, sistemul de sănătate te îngroapă cu zile şi cu relaţii cu tot, pentru simplul fapt că esti colocatar de salon cu nişte bacterii ucigaşe.

3. Pentru că rapoarte precum cel de ieri, pe MCV, sunt semnale extrem de puternice că trebuie oprită asasinarea justiţiei în favoarea infractorilor. Cine asasinează justiţia? Cine are interese politice la pachet cu condamnări. Cine poate scăpa de astfel de personaje politice? Păi, MCV nu poate. MCV poate doar semnala că există regres, probleme profunde la nivel de funcţionare a unor mecanisme, că am fost primiţi în UE cu nişte condiţii, iar acum ne facem de cap. Deci ce rău le face politicienilor care urlă că sunt patrioţi şi europeni? Că nu înţeleg.

În schimb, românii pot. Îi pot elimina din peisajul politic pe toţi cei mandataţi de condamnaţi să facă praf justiţia şi statul de drept, de dragul sinecurilor, al privilegiilor şi al puterii, dar fără niciun pic de drag de oameni. Pot, iar zile precum cea de ieri îi trezesc şi îi fac să se întrebe cine apără interesele cui, cine denigrează, până la urmă, şi cine ocroteşte România.

De asta sunt atât de importante astfel de zile. Pentru că înseamnă oxigen şi trezire la realitate. Pentru că oamenii trebuie să ştie cum şi cine îi trage spre marginea Europei, în vremuri în care Bruxelles-ul îi prinde de mânecă şi încearcă cu disperare să îi aducă înapoi.

Liviu, e simplu: nu mai minţiţi şi nu mai furaţi. Respectaţi-vă angajamentele. Aduceţi bani şi proiecte acasă, nu rezoluţii pentru că guvernul distruge justiţia, bate oameni, se joacă cu libertatea de exprimare, cu presa, cu vieţile oamenilor, în general. pe lângă faptul că falimentează ţara.

Despre asta a fost ziua de ieri – pentru România, from EU with love. Pentru că ei ştiu că această clică nu ne merită.

În Europa se votează la alegerile parlamentare în proporţie de 80% sau chiar mai mult, în unele state membre; iar europarlamentarele sunt foarte importante prin prisma competenţei şi coerenţei oamenilor care ajung în Parlamentul European. Poate ar trebui să avem o rezoluţie separată despre cum ne decidem locul în Europa prin vot.

Editorial publicat pe blogurile Adevarul.ro

Citește în continuare

Editoriale

România s-a născut europeană și așa trebuie să rămână

Publicat

pe

Dacă vrem să facem parte din istoria europeană și să înțelegem ce a însemnat și cum a avut loc Marea Unire, ar fi trebuit să vedem astăzi prin țară multe evenimente de comemorare a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial în urma armistițiului semnat la Compiègne între reprezentanții Antantei și ai Puterilor Centrale.

Aproape 700.000 de români au murit în cei doi ani de război, mulți dintre ei din cauza incompetenței conducerii politice și militare de atunci, care a făcut posibile dezastre precum cel de la Turtucaia sau precum pacea de la București prin care România era desfigurată.

Ne place să credem că Marea Unire a fost epitomul virtuților naționale, românești, dar realitatea este că ea a fost de fapt posibilă prin concursul unor împrejurări care au avut puțin de-a face cu acei români get-beget pe care ni-i imaginăm. Fără decizia regelui româno-german Ferdinand de a intra în război de partea Antantei și împotriva fostei sale țări, fără decizia aceluiași rege de a nu semna pacea de la București și de a reintra în război pe 10 noiembrie 1918, cu o zi înainte de armistițiu, fără aportul generalului Berthelot și al Misiunii militare franceze, care au repus pe picioare Armata Română după înfrângerile rușinoase din 1916 și, în sfărșit, fără armistițiul de la Compiègne prin care s-a anulat Tratatul de la București, Marea Unire nu ar fi fost posibilă. Ba, din contră, România ar fi fost astăzi o mică și nesemnificativă țară de frontieră la marginea Europei.

Dacă vrem să fim cu adevărat parte din Europa, trebuie să începem să marcăm în imaginarul nostru colectiv marile momente ale istoriei europene, cum e Ziua armistițiului. Și trebuie să înțelegem că marile realizări istorice ale României nu ar fi fost niciodată posibile fără aliații noștri europeni.

România s-a născut europeană și așa trebuie să rămână, chiar dacă pe unii lideri trecători i-ar avantaja mult mai bine o Românie închisă, izolată și desprinsă de Europa.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 5 ore

Andrei Lupu: Modificările propuse de PSD-ALDE pentru Codul de Procedură Penală ar fi impiedicat prinderea recidivistului din Alba Iulia, eliberat pe baza recursului compensatoriu

Noutăți Generaleacum 5 ore

Parlamentul European a lansat un nou site. Antonio Tajani: „Va fi un instrument valoros care va aduce Europa mai aproape de cetățenii săi”

Comunități Locale România 100acum 8 ore

Tone de bunuri au fost dăruite de gălățeni la a patra și cea mai de succes campanie de donații orgnanizată de RO100 Curățăm Galațiul

Noutăți Generaleacum O zi

Anca Dragu: „Cine poate rezista unei promisiuni de dublare a salariilor? Sunt oferte electorale nerealiste, dar foarte tentante, care-i lovesc tot pe cei mai vulnerabili”

Noutăți Generaleacum O zi

Anca Dragu: „Naționalismul și demagogia au devenit din ce în ce mai prezente în discursul populist. Soluția ar fi o implicare mai activă a societății civile”

Stiri RO+acum 2 zile

„Oameni noi“, în județul lui Dragnea: voluntarul care strângea semnături în Alexandria, vizitat de Poliția Locală, care insista că are nevoie de autorizație

Revista Preseiacum 3 zile

Oana Bogdan, la Alba Iulia: Proiectăm o țară în care cei plecați la muncă în străinătate să vrea să se întoarcă, să muncească și să își educe copiii

Stiri RO+acum 3 zile

Teleormanul vrea Oameni noi în politică. Dacian Cioloș: „Lucrurile pot să evolueze doar în măsura în care ne asumăm să susținem oameni de bună-credință și onești“

Stiri RO+acum 4 zile

Oana Bogdan, la Radio Unirea Alba Iulia: „Vrem să creăm o punte între rural și urban. Ne propunem să fim un partid de masă”

Stiri RO+acum 4 zile

Oana Bogdan, la Alba Iulia: „Domeniul construcțiilor este văduvit în România, are probleme uriașe, pentru că nu mai sunt oameni”

Cele mai citite