Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Cartel Alfa: Femeile vor avea pensii mai mici prin noua lege a pensiilor. Oana Țoiu: Există soluții, doar să se vrea

Publicat

pe data de

Femeile vor avea pensii mai mici cu 15 până la 30%, potrivit proiectului noii legi a pensiilor, dacă statul nu le va acorda alte compensații, avertizează președintele Confederației Sindicale „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, potrivit Agerpres.

„Fără să vedem deocamdată textul proiectului, din prezentările de până acum se prezintă mai multe deficienţe. Una dintre ele este discriminarea împotriva femeilor, în sensul în care, făcându-se o împărţire pe numărul de ani de cotizare, în momentul respectiv femeile, care au un stagiu de cotizare mai mic decât al bărbaţilor, vor avea pensia mai mică. Dacă adăugăm şi facilităţile despre care se vorbeşte, aparent facilităţi, adică pentru femeile cu mai mult de trei copii se reduce stagiul complet de cotizare, în loc de 30 de ani sau 33, să fie mai mic cu până la 6 ani, am înţeles din prezentare, în momentul respectiv ele vor avea pensii foarte mici“, a declarat Hossu pentru Agerpres.

Potrivit liderului sindical, femeile vor avea pensii mai mici cu 15% din start, comparativ cu cele ale bărbaților, iar în cazul mamelor cu mai mult de trei copii, diferența ar fi chiar de 30% în defavoarea femeilor.

„Al doilea element negativ, din prezentările de până acum, este faptul că valoarea punctului de pensie va fi decuplată complet faţă de problematica evoluţiei economice. Adică, deşi salariile vor creşte destul de repede, punctul de pensie nu va creşte şi el“, a comentat liderul sindical. Hossu a explicat că în prezent valoarea punctului de pensie creşte odată cu salariul mediu şi cu inflaţia. Noua lege ar elimina creșterea salariului mediu, urmând să se țină cont doar de inflație, ceea ce ar avea ca efect „o îngheţare a pensiilor pe termen mediu“, subliniază Bogdan Hossu.

Liderul „Cartel Alfa“ s-a plâns și de faptul că marile confederații sindicale nu au fost consulate deloc în elaborarea proiectului noii legi a pensiilor. „Doamna ministru (Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii – n. r.) consideră că reprezentanţii singurei forţe contributive nu sunt importanţi în discuţie. Au discutat doar cu Asociaţia Pensionarilor. Iar legea, teoretic, ar trebui să fie şi pentru viitor. Să nu uităm că pensia reprezintă un factor de motivare pentru muncă şi corectitudine în muncă“, a spus Bogdan Hossu. Sindicalistul este de părere că, dacă vor intra în vigoare, noile prevederi vor încuraja munca la negru şi „la plic“, pentru că salariaţii nu vor şti de ce pensie vor beneficia pe viitor.

Oana Țoiu, comoderator al Comunității Tematice Politici sociale din cadrul RO100 și fost secretar de stat în Ministerului Muncii în cadrul Guvernului Cioloș, spune că guvernarea actuală vorbește mult despre familie și natalitate, dar în realitate ia măsuri să o descurajeze. „Într-un sistem de stat deficitar, în care nu doar că nu au construit grădinițele promise la vot, dar au și blocat propria lege care prevedea înființarea unora noi, acum sindicatele ne avertizează că propun un sistem de calcul cu pensii mai mici pentru femei și semnificativ mai mici pentru mamele cu mai mulți copii. Multe dintre ele nu vor putea alege să trăiască cu pensii mai mici așa că, dacă le va lăsa angajatorul și vor mai avea putere să o facă, după o viață de muncă vor munci și mai mult. Asta va avea efecte și asupra disponibilității bunicelor de a-și îngriji nepoții, poate cel mai puternic sistem de suport în România, nerecunoscut formal și încă nesusținut“, avertizează Oana Țoiu.

Oana Țoiu spune că „există soluții dacă vor, soluții care țin cont și de stagiul de cotizare, și de recunoașterea efortului și timpului necesar pentru a crește copii: includerea concediului de creștere a copilului în stagiul de cotizare (acum sunt ani pierduți din calcul)“.

 

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, despre fondul de investiții locale: Riscăm să îndatorăm statul român și mai mult. Nu e foarte clar care e obiectivul acestui fond

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dacian Cioloş a declarat marți, în cadrul primei conferințe de presă de la lansarea PLUS, că PSD riscă să îndatoreze statul român și mai mult prin crearea fondului de investiții locale, în condițiile în care „datoria publică a României a crescut foarte mult, în ultimii doi ani, și riscăm să ne împrumutăm foarte scump de pe piața financiară internațională”.

„Cu acel fond de investiții sunt mai multe probleme, din punctul nostru de vedere, și noi ne-am exprimat deja opinia publică. Nu e foarte clar care e obiectivul acestui fond, pentru că, înainte de a ajunge la constituirea lui, trebuie să dovedești că folosești resursele financiare gratuite pe care le ai la dispoziție: fonduri europene. Prin urmare, România pierde aproape un miliard de euro, anul acesta, pentru că Guvernul nu a fost capabil să folosească acești bani, dar noi deja ne gândim să luăm bani din altă parte ca să creăm un fond de investiții. Guvernul României a decis să nu investească pentru a dezvolta companii de stat românești, care pot avea un rol-cheie în dezvoltarea economică, mai ales în sectorul energetic, a luat acești bani de la aceste companii și i-a risipit pe diferite lucruri, slăbind capacitatea de investiții și dezvoltarea acestor companii. Acum, iei capitalul acestor companii și le pui gaj pentru a împrumuta bani și pentru a alimenta un astfel de fond de investiții, fără să fie clar ce vrei”, a declarat Dacian Cioloș.

Fostul premier a ținut să sublinieze faptul că obiectivele creării acestui fond de investiții locale nu sunt clare: „Nu finanțezi o autostradă-cheie în România (Târgu Mureș – Iași) cu fonduri europene, nu folosești fonduri europene, dar tu vrei să faci un parteneriat public-privat și probabil să finanțezi, inclusiv prin intermediul unui astfel de fond, astfel de proiecte de infrastructură, îndatorând și mai mult România. Datoria publică a României a crescut foarte mult în ultimii doi ani și riscăm să ne împrumutăm foarte scump de pe piața financiară internațională tocmai din cauza faptului că datoria publică a crescut foarte mult. Riscăm să îndatorăm statul român și mai mult, creând acest fond de investiții pentru care eu nu văd obiectivele foarte clare și modul în care acest fond de investiții poate să funcționeze complementar cu alte instrumente financiare pe care România le poate mobiliza dacă are obiective clare”, a mai spus Dacian Cioloș.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, săptămâna trecută, că Executivul va adopta o Ordonanţă privind înființarea unui fond de investiţii locale, al cărui buget se va ridica la 10 miliarde de euro.

„Este vorba despre investiţii pentru administraţia locală. S-a discutat şi la Neptun, dar bineînţeles că începând din seara aia nu a mai ţinut nimeni minte. În zilele următoare o să vedeţi în detaliu. Este un subiect foarte important, este o chestiune nouă în România. Urmează ca astăzi, mâine să fie finalizat şi sperăm ca în prima şedinţă de Guvern să se adopte OUG, apoi ministrul Finanţelor să vă explice foarte bine”, a declarat Liviu Dragnea.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că localităţile vor putea opta, prin acest fond, pentru câte două proiecte de finanţare fiecare, pentru canalizare, apă sau renovarea şcolilor.

De cealaltă parte, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că discuţiile privind crearea acestui fond se află „în fază incipientă”, contrazicându-l pe preşedintele PSD, care a anunțase o ordonanţă de urgenţă în acest sens, care ar urma să fie aprobată în următoarea şedinţă de Guvern.

Citește în continuare

Noutăți Generale

PLUS cere în instanță suspendarea actelor prealabile emiterii unei OUG pe amnistie și grațiere

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dacian Cioloş a anunţat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că formațiunea pe care o conduce a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere pentru suspendarea actelor administrative la nivelul Guvernului în tentativa de a opri adoptarea unei Ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea.

„Considerăm că o astfel de Ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere poate să fie foarte nocivă pentru statul de drept din România, ar însemna să ierți oameni care au greșit și trebuie să ispășească o pedeapsă, dar riscă să scape de justiție oameni inclusiv din mediul politic, cu responsabilități la vârf de stat, oameni care au pus mâna pe putere și care o folosesc pentru a scăpa de justiție în loc să o folosească pentru binele cetățenilor”, a declarat Dacian Cioloș.

„Pentru a evita o astfel de Ordonanță de urgență considerăm că, dincolo de ceea ce poate să facă Parlamentul, președintele, există și această posibilitate: Curtea de Apel să suspende orice act administrativ care ar putea să fie întocmit în interiorul Guvernului, acte administrative pregătitoare unei  OUG și, odată suspendate, această ordonanță nu ar mai putea să fie adoptată. Legea prevede că, atâta vreme cât în Parlament există proiecte de legi de modificare a Codului penal și de Procedură penală, Guvernul nu ar mai trebui să aibă dreptul să emită ordonanțe pentru modificarea acelor legi care deja sunt în proces de modificare în Parlament.”, a adăugat fostul premier.

În același timp, Dacian Cioloș a salutat decizia lui Klaus Iohannis de a participa la toate ședințele de Guvern: „E o decizie foarte bună aceea că președintele își folosește toate prerogativele constituționale pentru a se implica în acest proces și pentru a reprezenta interesele cetățenilor României. (…) Cred că e foarte bine că președintele uzează de aceste drepturi“.

Întrebat dacă e de părere că a venit timpul pentru organizarea unui referendum pe tema Justiției, Dacian Cioloș a punctat că, „da, cred că este momentul să ne gândim foarte serios și la utilizarea acestei opțiuni, dar până atunci ar trebui folosite toate instrumentele legale pentru a împiedica adoptarea unei astfel de Ordonanțe de urgență. Atunci când văd sondaje de opinie care spun că peste 80% dintre cetățenii României se împotrivesc unei astfel de OUG, există elementele pentru ca românii să se mobilizeze și să arate că își doresc să trăiască într-un stat de drept”.

Dacian Cioloș: „Avem peste 11.000 de cereri de adeziune. Ne dorim să propunem un proiect de schimbare în bine a României”

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș: Dragnea are impresia că, repetând aceeași minciună de mai multe ori, o să găsească oameni care să îl creadă fără să își pună întrebări

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dacian Cioloş l-a criticat, marți, în cadrul primei conferințe de presă de la lansarea PLUS, pe președintele PSD, Liviu Dragnea, pentru discursul său anti-UE și pentru afirmațiile false lansate în spațiul public la adresa Uniunii Europene, caracterizându-l drept „un demagog” a cărui credibilitate a scăzut foarte mult în ochii românilor.

„Domnul Dragnea și PSD au început să transforme într-o practică uzuală datul vinei pe alții pentru nerealizările lor sau justificarea unor abuzuri, pe care le fac la conducerea statului fiind, prin vina altora. Nu mă surprinde deloc, însă, din discuțiile pe care le-am avut cu oamenii pe teren, am constatat că sunt mulți care nu mai cred minciunile care sunt promovate de domnul Dragnea și de ceilalți din PSD. Domnul Dragnea are impresia că, repetând aceeași minciună de mai multe ori, o să găsească oameni care să îl creadă fără să își pună întrebări”, a declarat Dacian Cioloș, întrebat cum comentează acuzațiile lansate de Liviu Dragnea la adresa sa.

Întrebat cum crede că se va reflecta discursul anti-UE al liderului PSD în momentul în care România va prelua responsabilitățile Președinției rotative a Consiliului UE, Dacian Cioloș a spus că „Guvernul PSD-ALDE și-a pierdut foarte mult credibilitatea în ultimele luni cu acțiunile întreprinse împotriva statului de drept și acest lucru le scade credibilitatea și în responsabilitatea pe care o vor avea în numele României. Acolo nu reprezinți doar țara, trebuie să ai și credibilitate personală atunci când vrei să negociezi anumite acorduri europene cu celelalte state. E o onoare și o modalitate prin care România poate să își promoveze anumite idei la nivel european, dacă ai argumente și oameni capabili să facă lucrul acesta. Din păcate, cu nivelul slab de competență pe care unii miniștri PSD-ALDE l-au dovedit în ultimele luni, șansele României scad dramatic. Domnul Dragnea caută să ascundă interesele personale pe care le are în spatele unui discurs prin care încearcă să atragă și alți români, încercând să explice faptul că România trebuie să se apere de niște «cotropitori străini» care îl critică pe domnul Dragnea pentru atacurile împotriva statului de drept. Are impresia, probabil, că printr-un astfel de discurs o să incite mai mulți români să fie împotriva Uniunii Europene și străinilor. Domnul Dragnea face un pariu greșit și e de datoria noastră să explicăm că a fi patriot e perfect compatibil cu a fi european”.

În acest sens, Dacian Cioloș a explicat că succesul Președinției Consiliului UE va depinde de capacitatea Guvernului PSD-ALDE de a valorifica această oportunitate pentru România, „care apare o dată la 15 ani”, de a pune pe agenda europeană subiecte care vizează direct țara noastră.

„Mi se pare ilogic să vii cu un discurs anti-UE în loc să îți promovezi ideile la nivel european. Păi, cum să stai pe margine, să strigi, să te răstești la UE că «nu ajută România», că «e împotrivă», când tu, ca Românie, ești în centrul deciziilor europene acum și chiar poți să faci niște lucruri dacă ai idei? Această atitudine îmi arată că domnul Dragnea e mai mult un demagog decât un om care vrea să schimbe lucrurile în bine în România”, a punctat Dacian Cioloș.

Totodată, întrebat dacă e de părere că România va putea, în următoarele șase luni, să își impună punctul de vedere cu privire la politica agricolă comună, Dacian Cioloș a răspuns că nu l-a auzit pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, să prezinte public obiectivele pe care România vrea să le susțină, în acest sector, pe perioada exercitării Președinției Consiliului UE.

„Poți să îți promovezi anumite puncte de vedere fiind un mediator inteligent. Am avut ocazia să lucrez cu 10 președinții pe perioada cât am fost comisar european, am condus negocieri din partea Comisiei Europene pentru reforma politicii agricole comune și pot să vă spun că o președinție rotativă a Consiliului UE poate să folosească acest moment pentru a promova anumite idei pe care le are în reforma unei politici comunitare. Eu aș fi vrut să îi văd pe ministrul Agriculturii și pe premierul României vizitând, dacă nu toate, dar marea majoritate a capitalelor statelor membre în ultimele luni, începând deja discuții informale și negocieri  pentru un proiect de reformă”, a adăugat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș: „Avem peste 11.000 de cereri de adeziune. Ne dorim să propunem un proiect de schimbare în bine a României”

PLUS cere în instanță suspendarea actelor prealabile emiterii unei OUG pe amnistie și grațiere

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 17 ore

Dacian Cioloș, despre fondul de investiții locale: Riscăm să îndatorăm statul român și mai mult. Nu e foarte clar care e obiectivul acestui fond

Noutăți Generaleacum 19 ore

PLUS cere în instanță suspendarea actelor prealabile emiterii unei OUG pe amnistie și grațiere

Noutăți Generaleacum 21 de ore

Dacian Cioloș: Dragnea are impresia că, repetând aceeași minciună de mai multe ori, o să găsească oameni care să îl creadă fără să își pună întrebări

Noutăți Generaleacum 24 de ore

Dacian Cioloș: „Avem peste 11.000 de cereri de adeziune. Ne dorim să propunem un proiect de schimbare în bine a României”

Revista Preseiacum O zi

Dacian Cioloș, primul interviu după lansarea PLUS: Vrem să fim o alternativă la blocajul în care se află România și o alternativă la risipa de oportunități

Noutăți Generaleacum 2 zile

Campania „Oameni noi în politică“ a atins 100.000 de semnături, mai e nevoie de doar câteva sute în șapte județe pentru a atinge limita minimă impusă de lege

Editorialeacum 2 zile

Am dezlegat misterul inexistenței bugetului pentru 2019: Nu sunt bani!

Revista Preseiacum 2 zile

Dacian Cioloș: Ordonanța pentru amnistie și grațiere nu este o ordonanță ca oricare alta. Este datoria președintelui să împiedice astfel de derapaje

Editorialeacum 3 zile

PLUSul de care avem nevoie

Editorialeacum 3 zile

Când spui viitor, spui PLUS, pentru că adaugi, zi după zi, o cărămidă în plus la lumea pe care o clădești

Cele mai citite