Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Raluca Pruna

Raluca este juristă și a fost ministrul justiției în guvernul Cioloș. Din 1996 este avocat, înscrisă în Baroul București. În perioada negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană (2000 – 2004) a fost responsabilă de portofoliul justiție, afaceri interne și anti-corupție în cadrul Delegației Comisiei Europene la București. Din 2005, își continuă cariera în funcția publică europeană, ocupând diferite funcții în cadrul Consiliului Uniunii Europene și al Comisiei Europene. Din ianuarie 2017 și-a reluat activitatea la Comisia Europeană, Direcția Generală Piață Internă, Antreprenoriat și Industrie. Este asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității București și la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (1998 – 2003), membru fondator al Transparency International România și președintă a organizației (2005 – 2008). Raluca este licențiată în drept la Universitatea Al. I. Cuza (1996, după absolvirea Facultății de Drept a Universității Ecologice București în 1994), mai are o licență în filosofie la Universitatea București (1997) și studii masterale la Universitatea Central Europeană (Central European University/CEU) din Budapesta, obținând diploma de master în științe politice (1998). Este și membru de onoare al Asociației Magistraților din România (2005).