Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Alin Mituța, despre proiectul de țară al României: Nu poate să fie altul decât trezirea la realitate și realizarea magnitudinii faptului că suntem o națiune membră UE

Publicat

pe data de

Alin Mituța arată, într-o postare pe contul său de Facebook, că România are un proiect de țară, iar acesta nu poate fi altul decât „trezirea la realitate și realizarea magnitudinii faptului că suntem o națiune membră a Uniunii Europene, care are tot ce îi trebuie să fie demnă și să prospere“.

Alin Mituța vorbește despre lipsa din societatea românească a unei dezbateri referitoare la parcursul istoric al României care a adus țara în situația din prezent sau care sunt perspectivele și viziunea românilor pentru viitor. În textul său, el pornește de la un extras din scrisoarea adresată de un șofer de TIR britanic președintelui Comisiei Europene, în care britanicul deplânge Brexit-ul și își arată admirația pentru construcția politică a urmașilor celor care au luptat în cele două războaie mondiale: Uniunea Europeană.

„«Dacă cineva ar arăta milioanelor de victime [ale celor două războaie mondiale] fotografii de astăzi cu Parlamentul European, n-ar fi oare ei copleșiți să vadă că o așa demnitate a cooperării națiunilor s-a întâmplat în cursul vieții copiilor lor?». Noi, în România, nu am avut niciodată această dezbatere despre trecutul nostru, despre cum am ajuns aici și cu atât mai puțin despre viziunea noastră pentru viitor. Luăm ca pe un dat faptul că suntem azi membri ai celei mai evoluate forme de cooperare între popoare din istorie. Luăm ca pe un dat faptul că după două războie mondiale și două dictaturi am ajuns astăzi membri ai Uniunii Europene. Ba mai mult decât atât, am ajuns să și conducem UE pentru 6 luni“, scrie Alin Mituța pe Facebook, îndemnând la dezbatere: „Dacă șoferul de TIR din Marea Britanie își pune acele întrebări, cu atât mai mult ar trebui să ni le punem și noi“.

„Nu trebuie să luăm ca pe un dat faptul că am ajuns aici. Dacă am reuși să privim din afară am fi probabil uimiți. Suntem de departe cea mai norocoasă și mai privilegiată generație de români. Ar trebui să fim recunoscători și să nu uităm de unde venim ca națiune. Să nu uităm și să prețuim faptul că în mai puțin de o generație am ajuns de foarte de jos în prima dintre lumile posibile. Nu e adevărat că nu avem un «proiect de țară». Proiectul nostru pentru țară nu poate să fie altul decât trezirea la realitate și realizarea magnitudinii faptului că suntem o națiune membră a Uniunii Europene, care are tot ce îi trebuie să fie demnă și să prospere. Cu cât mai mulți ne întrebăm, asemenea șoferului de TIR, cum am ajuns aici și ce responsabilitate purtăm fiecare, cu atât o să ne asumăm mai ușor partea fiecăruia de efort în a construi viziunea noastră comună pentru o țară demnă, europeană“, conchide Alin Mituța.

Noutăți Generale

Dragos Pîslaru: Un loc la masă cu elita Europei nu se cere, se dobândeşte prin acţiuni

Publicat

pe

Dragoș Pîslaru a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că există un mare contrast între ceea ce declară politicienii români şi modul în care acţionează, ceea ce s-a putut vedea şi joi seară, în timpul ceremoniei de la Ateneul Român de preluare a Preşedinţiei Consiliului UE. În acest sens, Dragoș Pîslaru a subliniat faptul că politicienii români nu pot să ceară un loc la masă cu elita Europei câtă vreme nu sunt dispuşi să îl dobândească prin respectarea principiilor europene.

„Eu am reţinut din discursul doamnei Dăncilă faptul că României trebuie să i se redea locul la masă. Cumva s-a mers pe mesajul că, de fapt, noi avem nişte drepturi şi ele nu ne sunt recunoscute. Or, există o antiteză majoră între discursurile complet lipsite de conţinut ale politicienilor români şi limbajul pe înţelesul tuturor al politicienilor străini – contrastul este extraordinar. Este o lecție importantă, și anume că un loc la masă cu elita Europei nu se cere, se dobândeşte prin acţiuni. E o disonanţă cognitivă majoră între ce declară și cum acționează politicienii români. Mesajele transmise de Juncker şi de Tusk au fost destul de clare. Există un contrast izbitor între nişte oameni crispaţi, care cer să fie primiţi la masa Europei, şi ceilalţi, invitaţii lor, care spun printre rânduri: «faceţi lucrurile pe care trebuie să le faceţi şi veţi fi primiţi»“, a declarat Dragos Pîslaru, vineri seară, la emisiunea „Banii vorbesc“ de la Realitatea TV.

Dragos Pîslaru a subliniat faptul că românii nu au aşteptat niciodată să li se dea totul pe tavă şi că actualii guvernanţi trebuie să reţină faptul că „locul la masă nu se cere, se câştigă“.

„Practic, ai avut pe de-o parte invitaţii din Europa, care vin cu principiile europene, şi, pe de altă parte, tu inviţi în sală oameni care au fost condamnaţi penal. Eu chiar cred că există posibilitatea ca ei să se fi gândit să o facă special: «pe noi nu ne interesează, nouă nu ne pasă»”, a adăugat Dragoş Pîslaru.

Referindu-se la unul dintre subiectele atinse şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker, vineri, în timpul conferinţei de presă cu şeful statului, Klaus Iohannis, respectiv aderarea României la Spaţiul Schengen, Dragos Pîslaru a precizat că lucrurile sunt clare: „Atâta vreme cât nu vom avea argumente suficient de solide pentru a explica faptul că avem o justiţie independentă, că există o chestiune legată de transparenţă cu privire la sistemul judiciar, fără a limpezi aceste lucruri şi fără a le avea clar stipulate, noi le vom da mereu apă la moară olandezilor şi nu sunt singurii care contestă această problemă”.

Pe de altă parte, Dragoş Pîslaru a ţinut să precizeze faptul că România ar fi trebuit să demareze consultări înainte de a prelua Preşedinţia Consiliului UE, pentru a se asigura că poate împinge anumite proiecte pe agenda europeană. În acest context, referindu-se la Strategia Dunării, el a arătat că aceasta nu a fost o miză pentru România, câtă vreme coordonarea proiectului a rămas strict în zona diplomatică.

„Referitor la alte probleme: dacă nu pregăteşti proiectele respective din timp, cu un lobby pe care să îl accentuezi pe mandatul de dinainte, nu ai şanse. Agenda celor şase luni e deja fixată. Ai fi putut lansa nişte proiecte dacă ai fi avut consultările făcute. E simptomatic pentru România – Strategia Dunării a fost ţinută, ca şi coordonare, de Ministerul de Externe. Strategia Dunării pentru România a fost o serie întreagă de declaraţii, de proiecte care, mai degrabă, au fost formale”, a explicat Dragoş Pîslaru.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, în cursa internă PLUS pentru desemnarea candidaților la europarlamentare: România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenți

Publicat

pe

PLUS a închis listele de candidatură internă pentru alegerile europene care vor avea loc în 26 mai 2019. În competiția internă s-au înscris 186 de candidați. Urmează perioada de validare, în care candidaturile vor fi analizare din punct de vedere procedural. Lista de candidați eligibili va fi anunțată pe 12 ianuarie.

În perioada cuprinsă între 12 și 15 ianuarie, membrii partidului vor vota candidații preferați printr-un sistem online securizat. Fiecare membru va putea acorda câte un vot pentru cinci candidați preferați.

În baza numărului de voturi vor fi aleși primii 43 de candidați, care vor forma lista candidaților pentru alegerile europarlamentare ale PLUS, urmând ca Biroul Național să înainteze Consiliului Național spre validare lista finală de candidați la alegerile europene.

Printre cei înscriși pe lista de candidatură internă a PLUS se numără și Dacian Cioloș, care și-a argumentat decizia bazându-se pe experiența îndelungată pe care o are în instituțiile europene și pe faptul că a înțeles cum funcționează Uniunea Europeană. „Nu sunt singurul român cu o astfel de experiență, dar sunt unul dintre cei care pot folosi această experiența la cel mai înalt nivel. Desigur, mulți mă vor acuza că nu urmăresc decât să plec departe de țară, în cazul de față la Bruxelles. Dar nu este așa, iar în perioada următoare am să fac tot ce îmi stă în putință să conving cât mai mulți oameni de bunele mele intenții. România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenți, care să lupte pentru binele tuturor românilor – atât al celor rămași acasă, cât și al celor din diaspora. Ca să facem țara noastră bine, e nevoie să punem la bătaie toată priceperea și toată energia noastră, pe toate fronturile. A fi europarlamentar nu înseamnă a-ți trăda țara. Din contră! Iar planul meu e să începem să reconstruim România. Am de gând să muncesc pentru țara mea și voi face asta și acasă, și în Parlamentul European“, a declarat Dacian Cioloș.

„Sunt primele alegeri la care participă PLUS și vrem să facem cunoscute intențiile și planurile noastre pentru cât mai mulți români. Noi, toți cei care credem că România trebuie să se schimbe și că se poate schimba, trebuie să facem tot ce ne stă în putință. Și să găsim curajul de a fi normali, de a ne asuma că suntem doar niște oameni care uneori nu sunt perfecti, dar sunt mereu onești. Aș vrea, în primul rând, să vedeți în candidatura mea un îndemn la curaj. Să nu vă mai fie teamă de ce vor spune despre voi. Aveți dreptul la o viață normală. Aerul viciat al politicii românești poate fi schimbat. E nevoie de curaj și perseverență. Vă invit alături de noi, pentru că împreună putem schimba România“, a transmis Dacian Cioloș în mesajul prin care și-a anunțat înscrierea în cursa internă PLUS.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Vlad Voiculescu: Gogoși sau dreptate. Asta va fi alegerea pe care o vor avea de făcut românii foarte curând

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Vlad Voiculescu îi critică dur pe actualii guvernanți, în cadrul unei postări pe Facebook, pentru întreținerea corupției din sistem prin politicile adoptate, care nu au însemnat decât protejarea acoliților lor și abuzarea românilor, care au ajuns să pătimească în spitalele de stat în condiții mai grele decât în multe închisori sau care îndură frigul crunt în propriile case, în timp ce despăgubirile merg tot către cei care fură.

„Diverși indivizi condamnați de mai multe ori pentru violuri, tentative de viol, tâlharii, acte de corupție și așa mai departe beneficiază de reducerea pedepsei și primesc despăbugiri de mii și de zeci de mii de euro pe motiv că au stat închiși, bieții de ei, în condiții necorespunzătoare. Câți bani vor primi oare cei care au făcut frig crunt în case zilele astea din cauza doamnei Firea și a altora care și-au adus slugile hoațe să se «ocupe» de RADET? Ce despăbugiri vor primi românii care au pătimit în spitalele românești în condiții mai grele decât în multe închisori, fără medicamente, conditionați de vânzarea lucrurilor de prin casă pentru veșnica șpagă?”, scrie pe Facebook Vlad Voiculescu.

În acest sens, fostul ministru al Sănătății în guvernul tehnocrat subliniază că românii își vor putea face dreptate, în contextul alegerilor care urmează, când vor decide pe cine vor să aibă la cârma țării și cine îi va reprezenta în Parelamentul European.

„În logica acestor nemernici care au pus mâna pe guvern, despăgubirile ar trebui să meargă tot către Firea, către managerii de spital hoți, către medicii șpăgari și, în general, către cei care au mințit și abuzat și furat românii, profitând de naivitatea unora cărora ei și prietenii lor le-au vândut din nou gogoși… aceleași gogoși. Gogoși sau dreptate. Asta va fi alegerea pe care o vor avea de făcut românii foarte curând”, conchide Vlad Voiculescu.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 2 luni

Dragos Pîslaru: Un loc la masă cu elita Europei nu se cere, se dobândeşte prin acţiuni

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș, în cursa internă PLUS pentru desemnarea candidaților la europarlamentare: România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenți

Noutăți Generaleacum 2 luni

Vlad Voiculescu: Gogoși sau dreptate. Asta va fi alegerea pe care o vor avea de făcut românii foarte curând

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș: Avem guvernanți cu dublu discurs atunci când vine vorba de Europa, dar am văzut limpede cât de Român e polonezul Donald Tusk

Noutăți Generaleacum 2 luni

Vlad Voiculescu: În următoarea jumătate de an, noi vom determina încotro se îndreaptă această țară

Revista Preseiacum 2 luni

Mirabela Amarandei, despre cartea cu realizările Guvernului în 2018: „Cartea «României de n-ar fi și nu s-ar mai pomeni»“

Editorialeacum 2 luni

România riscă să piardă una dintre cele mai importante bogăţii: tineretul

Noutăți Generaleacum 2 luni

Alin Mituța: „Este vizibil de pe lună că argumentele domnului Meleșcanu și ale PSD-ALDE pentru a justifica scăparea politicienilor corupți de justiție sunt false și ridicole”

Revista Preseiacum 2 luni

2019 în lume, un an cu riscuri în creștere

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș: Riscăm să devenim spectatori captivi ai unei lumi urâte, „împodobită“ cu minciunile din ce în ce mai disperate ale celor care ne guvernează

Cele mai citite