Urmărește-ne
https://impreunapentruromania.ro/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Alegerile locale – un exercițiu de democrație

Publicat

pe data de

Duminica aceasta, pe 14 octombrie, în Belgia au loc alegeri locale. În fiecare „comună“ (unitatea administrativă cea mai mică) se alege componența consiliului local, care este format din 31 de persoane în Auderghem, unde voi vota eu. Din rândul acestora se vor alege după aceea primarul (care trebuie să aibă susținerea a jumătate+1 din consilieri și a jumătate+1 din membrii listei de pe care a fost ales) și un consiliu executiv, care administrează direct portofoliile locale.

Departe de a fi unul perfect, procesul electoral este totuși unul din care România ar putea învăța foarte multe, atât din punctele pozitive, cât și din cele negative:

  • Toate listele de candidați propun un număr egal de femei și bărbați, iar locurile pe listă sunt acordate alternant: o femeie/un bărbat. De asemenea, patru din cele opt liste au pe primul loc (implicit, candidatul pentru postul de primar) o femeie. Acest lucru este rezultatul direct al unei legi care impune paritatea de gen în componența consiliului local;
  • Cele două partide extremiste care s-au înscris în cursă aici nici măcar nu propun o listă completă de 31 de candidați. Unul propune doar doi candidați, iar celălalt, cinci. E clar ce așteptări au. Extremismul nu își găsește rădăcini în comunitățile unite;
  • Unul din partidele cele mai mari din Belgia, creștin-democrații, nu participă deloc în Auderghem, din cauza rezultatelor slabe din trecut. Simplul fapt ca ești partid mare nu te face relevant peste tot;
  • În schimb, există o listă „cetățenească” neafiliată unui partid politic, cu un program 100% local. Nu este nevoie să strângi mii sau zeci de mii de semnături pentru a candida;
  • Primarul actual este în funcție din 1995. Dacă va fi reales și acum ar ajunge la un total de 30 de ani de „putere” (fiecare mandat are șase ani). Chiar dacă poate să prezinte multe realizări și există fără îndoială câteva schimbări în bine în ultimii ani, pare cam mult. Alternanța la guvernare este un principiu de bază al democrațiilor consolidate;
  • Programele electorale sunt legate aproape exclusiv de competențele locale: siguranță, învățământul preșcolar și primar, transport și mobilitate, cultură și sport, ajutor social, administrație locală;
  • Din păcate, unele programe, inclusiv ale unor partide mari, ca socialiștii sau ecologiștii, sunt doar o serie de declarații și intenții generale, fără substanță sau propuneri clare. Alegerea unor candidați doar pe baza unor promisiuni goale sau sloganuri nu poate aduce nimic bun;
  • Din fericire, majoritatea programelor sunt însă construite pe măsuri foarte concrete: ce trebuie făcut la nivel local față de demolarea viaductului Herrmann-Debroux propusă de ministrul regional de Transport, o școală nouă, o creșă nouă, extinderea învățământului bilingv, amenzi usturătoare pentru nerespectarea regulilor de urbanism, limită de viteza de 30 km/h pe toate străzile mici, digitalizarea interacțiunii cu administrația locală, dezvoltarea unor spații locale importante și multe altele. În general, nu se promite marea cu sarea, ci mai degrabă pași mărunți, dar foarte importanți pentru comunitatea locală;
  • Lipsește însă mai multă precizie la nivel bugetar, deși toți își doresc un buget local echilibrat (este cazul acum) și păstrarea nivelului actual de taxare. Așa cum ziceam, nimeni nu promite autostrăzi suspendate și „revoluție în trafic”, dar chiar și măsurile mici trebuie finanțate corespunzător;
  • Componența majorității listelor este extrem de diversă ca vârstă, experiență sau etnie: candidați care au între 19 și 70 de ani, actuali consilieri locali sau oameni care participă pentru prima dată la un proces electoral, studenți, funcționari publici, pensionari, antreprenori, demnitari europeni, cu origini foarte variate. O oglindă aproape perfectă a populației;
  • Totuși, deși este clar că foarte mulți români și polonezi locuiesc aici (dacă e să mă iau după limbile vorbite la locurile de joacă pentru copii sau la supermarket), pe listele de candidați la Auderghem nu găsim decât un nume românesc și unul polonez. E nevoie de mai multă implicare în viața cetății sau poate de mai mult timp pentru integrare. Românii trebuie să se implice mai mult, oriunde sunt ei, pentru a-și schimba comunitățile în bine.
  • Se votează pe liste deschise, adică se poate vota candidatul preferat, indiferent de poziția sa pe listă. Asta duce la o transparență incredibilă, cu majoritatea candidaților publicându-și inclusiv adresele de acasă și numerele de telefon, pe lângă CV-uri complete și prioritățile lor personale;
  • Vom vota electronic, pe baza unei convocări primite acasă. Totul este făcut pentru ca votul să fie 100% corect.

Este clar că un proces electoral corect, reprezentativ, participativ și cu bariere scăzute aduce un plus de democrație și ne ajută pe noi, votanții, să putem alege „binele cel mai mare” și nu „răul cel mai mic”.

Cu ajutorul inițiativei legislative „Oameni noi în politică putem să creăm și în România o clasă politică mai bună, mai competentă și mai apropiată de nevoile românilor. Așa cum ar fi normal.  

* Material de Andrei Ion, membru în Comunitatea tematică România în UE, expert pe fonduri europene

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noutăți Generale

Mai e nevoie de doar 15.000 de semnături pentru ca „Oameni noi“ să ajungă în Parlament

Publicat

pe

La Cluj, campania de strângere de semnături e în toi

Inițiativa cetățenească de reformă a legislației electorale pentru simplificarea accesului cetățenilor competenți în politică, „Oameni noi”, mai are nevoie de doar 15.000 de semnături pentru a putea ajunge în Parlament.

Mișcarea România Împreună (RO+), alături de USR, 27 de organizații civice și alte două partide politice, continuă strângerea de semnături în fiecare zi pentru a ajunge la ținta de 100.000 – minimul necesar pentru ca proiectul de modificare a legislaţiei electorale să fie înregistrat în Parlament.

Dintre cele 100.000 de semnături, în 11 județe și în municipiul București trebuie să fie obținute câte 5.000 de semnături minimum.

Din septembrie și până în prezent, voluntarii au reușit să strângă 85.000 de semnături și mai sunt necesare câte 5.000  în următoarele județe: Timiș, Sibiu, Sălaj, Prahova, Maramureș, Iași, Galați, Argeș.

Campanie de strâns semnături la Bistrița

Pașii procedurali sunt următorii:

  • odată strânse semnăturile, proiectul și expunerea de motive se înregistrează la Parlament;
  • Parlamentul înaintează propunerea către CCR pentru controlul de constituționalitate;
  • începe procedura parlamentară, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și al Senatului;
  • propunerea legislativă este adoptată și trimisă Președintelui spre promulgare.

Concret, inițiativă cetățenească de reformă a legislației electorale își propune șapte modificări al căror scop este să simplifice accesul cetățenilor competenți la politică și să îmbunătățească oferta politică:

  • asigurarea unor alegeri corecte;
  • eliminarea pragului electoral la alegerile locale și europarlamentare;
  • reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri;
  • alegerea primarilor în două tururi;
  • creșterea numărului de parlamentari aleși de Diaspora;
  • vot liber pentru românii aflați în străinătate;
  • vot preferențial pe liste de partid ( liste deschide).

„Considerăm că este necesar să existe un cadru legal care să încurajeze participarea cetățenilor, prin îmbunătățirea ofertei politice, prin sporirea competitivității din cadrul sistemului de partide și din interiorul partidelor, prin micșorarea distanței dintre alegători și aleșii locali sau naționali și prin eficientizarea pârghiilor existente de participare a cetățenilor la viața politică. Ne dorim ca această abordare sa fie reflectată într-un cadru legislativ care să contribuie la îmbunătățirea comunicării dintre cetățeni și reprezentanți și, în consecință, la implementarea unor politici publice care răspund mai bine interesului publică”, precizează inițiatorii în cadrul expunerii de motive.

Pentru detalii, click AICI

Citește în continuare

Noutăți Generale

Teodorovici vrea să limiteze dreptul românilor de a lucra în străinătate. Ramona Strugariu: Dacă ar înțelege o iotă din toată povestea, s-ar abține de la a se face public de râs

Publicat

pe

„Concluzia este una singură: domnul Teodorovici nu înțelege nimic din principiile pe baza cărora funcționează Uniunea Europeană. Nu înțelege conceptul de liberă circulație, de piață a muncii deschisă, nu pricepe garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor europeni – nici intern, nici în spațiul european. Dacă ar înțelege o iotă din toată această poveste, măcar s-ar abține de la a se face public de râs“, este de părere moderatoarea Comunității RO100 Diaspora, Ramona Strugariu, vizavi de propunerea ministrului Eugen Teodorovici ca românii să aibă drept limitat de lucru în străinătate, pe baza unui singur permis de muncă, valabil pentru maximum cinci ani într-o anumită țară.

Ramona Strugariu susține că, „dacă ar asimila noțiuni de bază, ABC-ul acquis-ului comunitar, lucruri banale precum Art. 45 TFEU, ar proceda în felul următor:
– prima dată, s-ar strădui să creeze în țară un mediu economic stabil și o piață a muncii ofertantă, în care banii europeni, alături de resursele locale, joacă un rol major în dezvoltarea de investiții și crearea de locuri de muncă pentru toți acești oameni care pleacă să-și caute implinirea profesională în alte state membre sau pur și simplu pleacă pentru a-și salva familiile de la sărăcie și stigmatizare socială; pleacă pentru a asigura strictul necesar unor copii care trebuie hrăniți, îmbrăcați, trimiși la școală; pleacă pentru că au de plătit facturi, de ridicat case, de ajutat familii cu bătrâni bolnavi, cărora le trebuie medicamente și care au niște pensii mizere; numai ei știu cât și cum îndură integrarea în alte spații, străine de modul lor de viață, și cu ce preț plătesc aceste plecări, care le destramă familii, îi țin de multe ori departe de bucuria de a-și vedea copiii crescând și de a le oferi, în țară fiind, o viață decentă;
– în al doilea rând, știind că nu este în stare să facă asta pentru cetățenii propriei țări în propriul mandat, ar trebui să aibă măcar bunul-simț elementar de a nu face afirmații care atacă drepturi garantate prin Tratate, cum ar fi cel de a munci oriunde și oricât de mult timp pe teritoriul Uniunii Europene, fără a fi supus discriminării și abuzurilor potențiale pe care le-ar putea declanșa un statut „special“ și un permis de muncă „special“ pentru lucrătorii din alte state membre care își desfășoară activitatea profesională pe teritoriul Uniunii“.

„Pe el si pe colegii de la Ministerul Muncii ar trebui să-i preocupe mai degrabă protejarea drepturilor acestor lucrători în state terțe și în toate cazurile în care sunt semnalate abuzuri în spațiul intracomunitar. Ar trebui să prezinte periodic avantajele pe care dreptul la libera circulație le oferă acelor categorii profesionale care se pot specializa în străinătate pe domenii insuficient acoperite în România, pentru ca apoi să revină în țară și să aplice ce au învățat; ar trebui să susțină aceste reveniri, din punct de vedere al ofertei de muncă, al stabilității economice și financiare, al stimulentelor pentru forța de muncă tânără și/sau specializată în anumite domenii“, a scris Ramona Strugariu pe Facebook.

Concluzia tristă pe care o trage moderatoarea RO100 este că „n-ai cu cine“. Ramona Strugariu propune ca „mecanismul ăsta «special» și revoluționar pe care îl gândește el să se aplice mai degrabă la nivel de răspundere ministerială: cinci luni de activitate «în câmpul muncii» de ministru, cu evaluare. Și dacă n-a făcut nimic altceva decât să debiteze inepții care ne fac de râs tot pe noi, să se ducă să își caute funcție de ministru în altă țară. Tot în UE, că e poarta deschisă și mediul politic foarte competitiv. Îi urez mult succes. Și să-i fie rușine“.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a propus marți ca „permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Aşa, dacă ajunge în Germania şi tot primeşte drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croaţia, România de unde a plecat. Maximum cinci ani şi, la revedere, să te duci în altă ţară să îţi cauţi loc de muncă“. Declaraţia a fost făcută în timpul unei dezbateri parlamentare.

Citește în continuare

Editoriale

Democrația în Uniunea Europeană

Publicat

pe

Probabil că nu a trecut săptămâna în ultimii 20 de ani fără că vreun Boris Johnson, Nigel Farage sau David Cameron să nu vorbească despre „birocrații nealeși de la Bruxelles“ care „impuneau“ tot felul de reguli Marii Britanii. Pe lângă minciunile sfruntate despre bani și imigranți, una dintre temele centrale ale campaniei pro-Brexit a fost „luatul controlului înapoi“.

Discursul a căpătat tracțiune și în alte țări, propagat de populiști naționaliști ca Viktor Orban în Ungaria, Matteo Salvini în Italia sau Marine le Pen în Franța.

Și bineînțeles că „ai noștri“ nu puteau să scape ocazia să-l repete atunci când sunt trași de mânecă pentru atacurile continue asupra independenței justiției și luptei anticorupție și au început să vorbească despre „înalta poartă de la Bruxelles“.

Termenul „deficit democratic” este utilizat pentru a susține că instituțiile Uniunii Europene (UE) și procedurile decizionale ale acestora nu sunt suficient de democratice și par inaccesibile cetățenilor obișnuiți datorită complexității lor.

Procesul de integrare europeană care a început acum mai bine de 60 de ani și care a trecut prin extinderi succesive (și, iată, în curând, prima restrângere prin ieșirea Marii Britanii) nu este finalizat și este departe de a fi dat rezultate perfecte. Dar este într-adevăr UE complet detașată de cetățenii europeni și suferă ea de o lipsă de democrație? Sau este această percepție rezultatul unei lipse de informare asupra felului în care funcționează cu adevărat lucrurile „la Bruxelles”?

Toate acțiunile și deciziile UE sunt bazate pe tratatele semnate de către statele membre. Tratatele limitează clar domeniile în care UE poate acționa (câteva exemple: politica agricolă, politica maritimă și de pescuit, rețelele de transport europene sau siguranța aviatică etc) de cele în care competența aparține exclusiv statelor membre (de exemplu, educația sau sănătatea). Guvernanța europeană se bazează pe statul de drept și pe principii democratice extrem de puternice: deschidere și transparență, implicarea societății civile în luarea deciziilor, formularea și punerea în aplicare a unor politici consecvente și bine gestionate, asigurarea unui cadru de reglementare clar, stabil și previzibil, care să susțină creșterea economică și crearea de locuri de muncă, respectarea principiului proporționalității și a principiului subsidiarității.

Având în vedere că UE nu este o federație, nu are un guvern și trebuie să respecte atât suveranitatea tuturor statelor membre, dar și să promoveze interesele Uniunii în ansamblu, cadrul său instituțional este unic în lume și poate, de aceea, destul de greu de înțeles.

Pe scurt, instituțiile-cheie și ce fac ele:

  • Consiliul European (care reuneşte liderii naționali și europeni) stabilește prioritățile și viziunea politică pe termen lung și ia deciziile fundamentale (de exemplu, cele legate de Brexit);
  • Puterea legislativă:
    • Parlamentul European (ai cărui membri sunt aleși prin vot direct) reprezintă interesele cetățenilor și adoptă (împreună cu Consiliul UE) legislația europeană, dar și bugetul UE.
    • Consiliul Uniunii Europene (alcătuit din reprezentanții statelor membre) reprezintă interesele statelor, adoptă împreună cu Parlamentul European legislația și bugetul UE. Aceasta este instituția a cărei președinție rotativă o va asigura România de la 1 ianuarie 2019.
  • Puterea executivă:
    • Comisia Europeană (ai cărei membri sunt desemnați de guvernele naționale) este cea care propune legislația europeană și se asigură că este implementată;
  • Sistemul judiciar:
    • Curtea de Justiție a UE (alcătuită din câte un judecător din fiecare țară și 11 avocați generali) care reprezintă sistemul judiciar independent, se asigură de interpretarea unitară a legislației și este garantul dreptului european.

După cum se poate observa din împărțirea rolurilor de mai sus, puterea decizională este în mâinile cetățenilor europeni prin mecanismele democrației reprezentative: orice act legislativ (fie că are caracter obligatoriu sau nu) și fiecare euro din bugetul european se decid de reprezentații guvernelor statelor membre și de europarlamentarii aleși în mod direct.

Așa cum spuneam și mai sus, este o construcție destul de greoaie, care nu reacționează întotdeauna suficient de repede la schimbările rapide din economie sau de pe scena internațională, dar acest lucru este din cauza necesității de a respecta suveranitatea statelor membre.

De aici poate apărea câteodată și frustrarea unora că „Bruxelles-ul nu face mai mult” în cazul României: există niște limite foarte clare până unde UE poate interveni în politica internă a unui stat membru. Este însă evident că statele fondatoare ale UE nu-și doresc să mai transfere zeci de miliarde de euro către Polonia, Ungaria sau România atunci când conducătorii acestora încalcă principiile fundamentale ale statului de drept și luptei anticorupție. În acest context, după ce procedurile Articolului 7 („arma nucleară”) au fost deja lansate împotriva Poloniei și Ungariei, primii pași au fost deja parcurși și pentru România.

Un instrument suplimentar care este pus la dispoziția cetățenilor UE pentru a putea influența direct politicile europene este Inițiativa Cetățenească Europeană. Cu 1 milion de semnături (adică 0,13% din populația UE) care pot fi date inclusiv online și pe baza oricărui act de identitate (inclusiv pașaportul), inițiativa poate fi depusă pe masa Comisiei Europene pentru analiză și acțiune. În România, inițiativele cetățenești întâmpină bariere mult mai mari și absurde: în cazul inițiativei Oameni noi, este nevoie de 100.000 de semnături, adică 0,5% din populația României  (de 4 ori mai mult decât în UE), se poate semna numai cu buletinul, numai pe un tabel de hârtie și numai cu pix albastru! Este clar în ce caz este cu adevărat încurajată inițiativa cetățenească…

Un semnal extrem de îngrijorător pentru încrederea cetățenilor în UE este însă participarea tot mai scăzută la alegerile europene: de la 62% la primele alegeri din 1979 s-a ajuns la 42% în 2014. Nu este întâmplător că scăderea s-a accentuat odată cu extinderea UE către est: dintre țările care au intrat în UE după 2004 doar în Malta, Cipru și Lituania s-au înregistrat prezențe la vot peste media europeană la ultimele alegeri din 2014.

În România situația nu este deloc mai bună, având în vedere că ultima dată două treimi dintre alegători au preferat să stea acasă. În aceste condiții, nu este de mirare că printre reprezentanții României în Parlamentul European au ajuns persoane care nu sunt în stare să vorbească engleza nici când citesc de pe foaie și care tratează locul lor doar ca pe o sinecură de partid.  

Ce putem și ce ar trebui să facem?

Pe 26 mai 2019, trebuie să fim prezenți la vot. Rolul celor 32 de europarlamentari români care ne vor reprezenta pentru următorii cinci ani este, de fapt, extrem de important. Dacă vom alege oameni noi, competenți și cinstiți, avem șansa de a influența cu adevărat parcursul viitor al Uniunii Europene, dar și pe al României în interiorul său.

Citește în continuare

Cele mai citite